Energomur, în corzile APICT
Conducerea ENERGOMUR a negat acuzațiile aduse de către Asociația Producătorilor și Importatorilor de Centrale Termice (APICT), asociație care a sesizat Consiliul Concurenței, arătând că furnizorul de energie termică din Târgu Mureș deține o poziție de monopol pe piață. Directorul general, Bauer Andrea, și șeful Biroului relații publice, Bota Edit, au aratătat că Energomur respectă principiile economiei de piață și legislația de specialitate. De asemenea, reprezentanții Energomur au negat că ar fi împiedicat consumatorii să se debranșeze și să-și instaleze microcentrale, în opinia conducerii societății, cuvântul final avându-l asociația de proprietari care poate hotărî în acest sens. APICT a replicat ieri la răspunsul Energomur, arătând că societatea târgumureșeană a stabilit o procedură neconcurențială și extrem de dificilă pentru debranșarea utilizatorilor individuali de la sistemul său public centralizat de alimentare cu energie termică. Vă reamintim că Energomur a fost subiectul indirect și al unei anchete a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării după ce consilierii municipali au hotărât că orice consumator din cartierul Unirii care intenționează să se debranșeze trebuie să plătească 50 de milioane de lei. CNCD a avertizat CL să retragă sau să reformuleze acea hotărâre, iar soluția găsită de aleși a fost ca toți clienții Energomur să plătească acea taxă piperată de debranșare.
Vom reveni. (L.V.)



