Hãdãreni. S-a întâmplat odatã în România
Care o fi problema cu județul nostru, cã în ultimii 15 ani douã din cele mai odioase conflicte interetnice s-au petrecut aici. Douã conflicte care ne-au pãtat istoria postrevoluționarã, așa mizerã cum a fost ea. Unul care ne recomandã pentru multã vreme de aici încolo drept județul în care românii sunt terorizați de populația maghiarã sau regiunea în care maghiarii sunt cotonogiți de români. Cel de-al doilea care ne-a purtat la CEDO, care ne-a adus un supranume umilitor de majoritari revanșarzi, discriminatori, xenofobi sau rasiști.
Primul conflict îl rememorãm în preajma zilelor de 19-20 martie și atunci când anumite publicații, cu gusturi pentru naționalismul afișat ostentantiv, ni-l reamintesc obsesiv.
Pe cel de-al doilea îl retrãim din nou acum. La 12 ani, dupã ce în urma asasinãrii, prin înjunghiere, a românului Crãciun Chețan, patru romi au plãtit cu viața uciderea tânãrului de 25 de ani.
Privind în urmã, aș vrea sã îl întreb pe fostul meu profesor Constantin Palade, pe atunci șef al IPJ, de ce subordonații sãi au tratat cu atâta indiferențã reclamațiile populației nemulțumite de comportamentul, cu tente infracționale, a unei pãrți a etnicilor romi. Aceasta a fost intenția, declanșarea unui carnagiu etnic?
Rememorând groaza, ura, focul, sângele care au caracterizat acele evenimente, aș vrea sã îmi explic de ce o crimã a fost pedepsitã cu alte crime, într-o reeditare ancenstralã a legii talionului. Pe care o consider o manifestare exageratã într-un stat de drept, în care, teoretic, instituțiile statului funcționeazã – de la Poliție la Justiție. Dar care în acele zile de septembrie 1993 și-au luat vacanțã de la apãrarea principiilor statului de drept. Nu îmi pot rãspunde la o întrebare simplã: câți criminali din România au fost pedepsiți exemplar cu moartea, înainte de a ajunge în fața unei instanțe, statuatã prin legea dictatã de om? Recunosc, cu toate cã îi voi irita pe majoritarii din Hãdãreni, modul de a reacționa mi se pare vecin cu primitivismul. Nefiresc.
Dupã 13 ani recunosc o evidențã: probabil cã românii și maghiarii s-au apãrat, pentru cã acolo organele de poliție au eșuat dramatic, fãrã scuzã, iar crima asupra lui Crãciun Chețan a fost pretextul, scânteia pentru a se declanșa vâlvãtaia, dar o crimã este o crimã, orice justificare i-ai aduce și oricâte circumstanțe i-ai acorda. Iar într-un stat de drept, cu pretenții democratice, orice încãlcare a legii se plãtește, fãrã discriminare.
Simt compasiune pentru familiile care acum plãtesc cu casa, poate, greșelile anului 1993. Sunt conștientã cã nici acum nu considerã cã au greșit, cã actele lor, cu acea violențã extremã, nu au fost justificate. Mi se pare ciudat cã statul român, în ciuda incompetenței de care au dat dovadã polițiștii, s-a spãlat pe mâini de cazul Hãdãreni, de oamenii cãrora nu le-au apãrat în acele zile un drept legitimat în Constituție, dreptul la proprietate.
Mi-e milã de romii care pentru câțiva oameni de-ai lor au trecut prin momente de oroare, au vãzut-o pe dama cu coasa, și-au vãzut sãrãcãcioasa agonisealã arzând sau
s-au vãzut alungați ca în toatã istoria lor tristã din satul unde își fãcuserã sãlaș.
Doar cuvinte. Puține. Socotesc cã de bun simț. Care nu șterg un fapt și fapte întâmplate odatã în România. Democra-ticã.
Tragedia de la Hãdãreni, care vã mãr-turisesc sincer, nu vroiam sã revinã atât de pregnant, sfidãtor, în actualitate, a generat o disputã aprinsã inclusiv în propriul nostru colectiv. Din credința cã e necesarã reflectarea mai multor puncte de vedere, chiar divergente, pentru a palpa un adevãr, așa relativ cum este el, vom gãzdui și în numerele viitoare opinii, mãrturii pe marginea precedentului dramatic “Hãdãreni”. Consider cã dupã 12 ani, încercãrile de a împãca pãrțile implicate în conflict sunt timide, iar recunoașterea de cãtre Poliție a unui raport de cauzalitate între infracțiunile sãvârșite de cãtre romi, rãmase nepedepsite, și linșarea, respectiv incendierea celor 14 case ale etnicilor romi de cãtre populația românã și cea maghiarã, este inexistentã.
de Ligia VORO
