Uncategorized
Distracție în 7 Noiembrie
Tinerii din cartierul 7 Noiembrie au avut motiv de petrecere. Ei s-au distrat de minune la întâlnirea peste timp, organizată de un târgumureșean, care în urmă cu aproximativ 20 de ani a copilărit în zonă. El și-a adunat prietenii, la o zi de distracție, cu sport, mici și bere, în curtea școlii Nr. 7, unde în anii 80’ a bătut mingea împreună cu ei.
Acțiunea a început sâmbătă în jurul orei 11 și s-a încheiat noaptea târziu. În tot acest timp, tinerii au jucat fotbal, în cadrul unui minicampionat dotat și cu o cupă, și-au măsurat forțele la tenis cu piciorul și, inevitabil, și-au potolit setea cu multă bere. Din program nu a lipsit muzica iar cei prezenți și-au promis că se vor revedea mai des, la astfel de acțiuni. (F.M.)



