Uncategorized

Profeția rabinului Kaduri

Unul dintre cei mai respectați rabini din Israel, Yitzhak Kaduri, a lansat un apel fãrã precedent, chemându-i pe toți evreii din lume sã se întoarcã în Israel, pentru a scãpa de dezastrele naturale care urmeazã sã se abatã asupra planetei. Considerat cel mai mare specialist evreu în Cabala, Kaduri i-a trimis un mesaj special lui Ariel Sharon, în care i-a transmis cã va fi ultimul prim-ministru al Israelului înainte de instaurarea erei lui Mesia. Influentul învãțat crede cã recentele catastrofe din Asia și America prevestesc iminența Judecãții de Apoi.

Apelul adresat de rabinul Ytzhak Kaduri vine pe fondul sentimentului general existent în cercurile religioase evreiești, potrivit cãruia Israelul și lumea întreagã se aflã în preajma declanșãrii unor evenimente apocaliptice. Considerat cea mai înaltã autoritate în materie de Cabala – doctrinã esotericã cu accente mesianice bazatã pe interpretarea alegoricã a scripturilor ebraice -, Kaduri nu a pregetat sã-și punã în joc prestigiul personal avertizându-i pe evrei cã tulburãrile climaterice înregistrate pânã acum sunt doar o joacã de copii în comparație cu duritatea calamitãților care vor lovi mapamondul în viitorul foarte apropiat.

Chemarea venerabilului rabin a fost difuzatã marți, 13 septembrie, pe postul național de radio israelian: “Este de datoria evreilor sã se întoarcã pe pãmântul Israelului, din cauza teribilelor catastrofe naturale care amenințã lumea. În viitor, Dumnezeu, Binecuvântat fie El, va aduce mari dezastre peste țãrile lumii pentru a îndulci judecãțile asupra Å¢ãrii lui Israel. Poruncesc publicarea acestei declarații ca un avertisment, astfel ca evreii din țãrile lumii sã fie conștienți de pericolul care plutește în aer și sã se întoarcã în Pãmântul Israelului, pentru a construi Templul și pentru dezvãluirea cinstitului Mesia”. Prezentatorul emisiunii, Yehoshua Meiri, conștient de implicațiile enorme ale apelului, a dactilografiat declarația și i-a prezentat-o lui Kaduri, care a semnat documentul. În aceași noapte, asociați ai rabinului au fost trimiși pentru a comunica conținutul apelului celorlalți experți în Cabala din Israel, precum și premierului Ariel Sharon, chiar înaintea plecãrii acestuia în Statele Unite, la summit-ul ONU.

Tsunami prezis

Avertismentul rabinului Kaduri nu a rãmas fãrã ecou în socetatea israelianã, cunoscut fiind faptul cã bãtrânul învãțat a avut gura auritã în ultima perioadã. Astfel, cu douã sãptãmâni înainte de producerea devastatorului tsunami din Asia de Sud-Est, în decembrie 2004, Kaduri a acordat un interviu ziarului Yediot Achanorot, în care a vorbit despre iminența unor mari dezastre naturale:”Suntem în cel de-al patrulea an a ceea ce ar putea fi perioada de șapte ani a Rãscumpãrãrii, potrivit calculelor fãcute de Vilna Gaon (unul din cei mai mari savanți ai iudaismului; a trãit între 1720-1797 – n.n.). În urmãtorii trei ani, nesiguranța va atârna asupra capetelor noastre, dacã nu vom lucra și nu ne vom strãdui ca Mesia sã se arate. Mesia este deja în Israel. Lucruri de care oamenii sunt siguri cã nu se vor întâmpla, este probabil sã aibã loc, și orice lucru de care suntem siguri cã se va întâmpla, nu va avea loc. Dar, la sfârșit, va fi pace peste tot în lume. Omenirea este mitmatek mehadinim ( coaptã pentru o justiție dreaptã). Tragedii mari sunt prevãzute sã aibã loc în lume, și din aceastã cauzã evreii trebuie sã se îndrepte spre Est.” Catastrofa care a zguduit Asia la scurt timp dupã interviu a venit ca o confirmare a prezicerilor rabinului. Acesta a explicat ulterior cã “nu degeaba a fost lovit acest loc, unde mulți dintre compatrioții noștri mergeau sã-și satisfacã poftele” ( aluzie la “paradisul sexului” din Indonezia, Sri Lanka și Filipine – n.n.).

Gaza și Katrina

Tonul profetic al rabinului Kaduri a crescut în intensitate nouã luni mai tãrziu, imediat dupã încheierea evacuãrii forțate a coloniștilor evrei din Fâșia Gaza, acțiune pe care specialistul în Cabala a socotit-o un afront adus Dumnezeului lui Israel. Kaduri și-a reînnoit avertismentele privind declanșarea unor noi catastrofe naturale:”Ceea ce poate salva lumea de calamitãți este pocãința sincerã a evreilor, care trebuie sã sporeascã faptele de bunãtate unii cãtre alții…Strigãtul multor sãraci din Israel și expluzarea evreilor din casele lor zdruncinã lumea”. La nici douã sãptãmâni dupã operațiune de expulzare a coloniștilor din Gaza, Statele Unite au fost lovite de cel mai mare dezastru natural din istoria lor.

Cercurile religioase evreiești au interpretat acest eveniment ca o pedeapsã divinã împotriva SUA și a președintelui Bush, și implicit ca pe un avertisment la adresa Israelului, știut fiind faptul cã evacuarea din Gaza n-ar fi avut loc fãrã presiunile exercitate de americani asupra guvernului Sharon. Comentatorii politico-religioși au evidențiat numeroasele similitudini dintre urmãrile operațiunii din Gaza și ale uraganului Katrina: la fel cum Sharon a supervizat cea mai masivã evacuare a evreilor din istoria Israelului, președintele Bush a fost martorul celei mai mari strãmutãri de persoane din istoria SUA. Dacã în primul caz nouã mii de israelieni au fost evacuați de guvernul lor, la scurt timp, un milion de americani au fost dislocați de uraganul Katrina. În timp ce forțele de securitate israeliene au mers din casã în casã pentru a-i expulza pe evrei, echipele de soldați americani au procedat identic, evacuând proprii concetãțeni din New Orleans. Cele 3000 de locuințe demolate în Gaza și nordul Cisiordaniei și-au gãsit un echivalent la scarã mult mai mare în sudul Statelor Unite, unde sute de mii de case au fost distruse de furia uraganului. Asemãnãrile nu se opresc aici. Tot așa cum Israelul se confruntã cu mari probleme privind realocarea coloniștilor, obligați sã stea în hoteluri, case improvizate sau corturi, Texasul și alte state învecinate cu Louisiana nu pot face fațã numãrului record de oameni dezrãdãcinați. Nu în ultimul rând, evacuarea din Gaza a lipsit statul evreu de o regiune agricolã foarte importantã, care asigura exportul a 15 la sutã din recoltele israeliene. Distrugerea orașului New Orleans a privat Statele Unite de utilizarea portului prin care se derulau majoritatea exporturilor agricole din Vestul mijlociu al Americii.

Anul revelației

Potrivit rabinului Kaduri, apariția superuraganului Katrina în aceastã perioadã a anului este semnificativã și dintr-un alt motiv. Luna septembrie, în care ne aflãm, intitulatã Elul în ebraicã, este în mod tradițional o lunã a teshuva, de pocãințã pentru poporul evreu. În aceastã perioadã, în fiecare dimineațã rãsunã sunetul shofar, o trompetã fãcutã din corn de berbec, menitã sã-i trezeascã din “somn” pe cei ce o ascultã și sã-i facã vigilenți în privința venirii Judecãții de Apoi.

Luna de penitențã culmineazã cu Rosh Hashanah (3-5 octombrie), începutul Noului An Evreiesc, 5766 dupã calendarul iudaic. Unele descrieri din literatura rabinicã prezintã Rosh Hashanah drept momentul în care Dumnezeu va sta așezat pe tron și va deschide cãrțile în care sunt scrise faptele întregii omeniri. Drept urmare, pentru Kaduri, noul an care stã sã înceapã va fi unul al “secretului și revelației” în Israel și în întreaga lume. El le-a spus adepților sãi cã Ariel Sharon va fi ultimul prim-ministru al Israelului, și cã noul guvern va acționa sub sceptrul lui Mesia.

Ioan BUTIURCÃ

În opinia cercurilor religioase evreiești, evenimente precum Katrina sau tsunami-ul din Asia, departe de a fi simple rãbufniri ale naturii, nu sunt altceva sunt semne ale apropierii judecãții lui Dumnezeu. Celor care susțin cã Mama Naturã este responsabilã de producerea marilor dezastre, rabini precum Kaduri, Mordechai Eliahu sau Ovadia Yosef le rãspund cã aceste evenimente sunt acte ale lui Dumnezeu, care pot fi foarte convingãtoare pentru cei care nu recunosc existența Lui. Ei atrag atenția cã Vechiul Testament este plin de relatãri care aratã cã diverse ținuturi sunt pedepsite aspru pentru pãcatele lor, prin molime, furtuni, cutremure sau rãzboaie. Iatã câteva exemple:

“De aceea așa zice Domnul Dumnezeu: Iatã, Eu, în mânia Mea, voi slobozi furtunã mare, ploaie potopitoare voi vãrsa în urgia Mea și în mânia Mea va cãdea grindinã pustiitoare.” ( Iezechiel 13, 13)

“Domnul este îndelung-rãbdãtor și mult-milostiv, dar nepedepsit nimic nu lasã. În vifor și în furtunã Își face loc, norii sunt pulberea de sub picioarele Lui. El ceartã marea și o deșartã și toate râurile cele mari le seacã; … Munții se cutremurã înaintea Lui și colinele se fac una cu pãmântul; pãmântul se zbuciumã în fața Lui, lumea și toți cei ce locuiesc în ea. Împotriva furiei Lui cine stã și cine poate sã stãvileascã iuțimea urgiei Lui? Vãpaia mâniei Lui se varsã ca focul și stâncile se prãvãlesc în fața Lui!” (Naum 1: 3-6)

Show More

Related Articles

Back to top button
Close