Trebuie luat totul de la capãt!

Criticul Nicolae Manolescu a prezidat Conferința internaționalã “Integrarea Europeanã, între tradiție și modernitate”, organizatã de Universitatea “Petru Maior” în perioada 22-24 septembrie. În interviul acordat ZIARULUI de Mureș, președintele Uniunii Scriitorilor din România explicã rolul culturii în integrarea europeanã și soluțiile pentru schimbarea imaginii României în Occident.

Rep.: Ce înseamnã, pentru dumneavoastrã, integrarea europeanã. Este o noțiune strict politico-economicã sau are și valențe culturale?

Nicolae Manolescu: Cred cã în primul rând e o noțiune politicã. Din care, sigur, decurg o mulțime de consecințe de naturã economicã, socialã și abia în ultimul rând culturalã, pentru cã în culturã integrarea chiar este de nefãcut. Ne putem integra, sã avem un buget comun, sã avem niște proiecte comune, în toate planurile, dar în culturã va trebui sã existe identitate a fiecãrei națiuni care intrã în Uniunea Europeanã. Aici integrarea este doar în practicã: diplomele noastre sunt recunoscute în alte țãri și invers, dar, dincolo de asta, în culturã nu existã integrare.

Rep.: Mã refer și la faptul cã Franța, o națiune cu un mare orgoliu cultural, a respins ideea Europei unite… Ca și Olanda, de altfel.

N.M.: E adevãrat, numai cã eu cred cã aici a fost o greșealã a politicienilor – au fãcut referendumuri. Nemții n-au fãcut. Și dacã fãceau respingeau și ei. Integrarea, crearea Uniunii Europene este o problemã a clasei politice, nu este o problemã a populației. Pe valul acesta de antiglobalizare – globalizarea fiind fãrã întoarcere, vrem-nu vrem – evident cã populația are reacții și pãrerea mea e cã nu trebuie întrebatã. E o copilãrie sã o întrebi. Chirac a fãcut o a doua mare greșealã de când e președinte. Prima a fost cu anticipatele, când au pierdut partidele de dreapta și de centru-dreapta puterea. Acum a fãcut-o pe a doua cu referendumul. Putea sã decidã în Parlament, nu aveau nevoie, mai ales cã toatã lumea, inclusiv socialiștii, era de acord cu integrarea. Deci nu ai de ce sã întrebi. Astea nu sunt chestiuni pe care sã le soliciți populației, care oricum nu știe despre ce e vorba. Este o decizie politicã, a clasei politice, care-și asumã un risc, evident, și se va vedea în viitor dacã a greșit sau dacã a fãcut bine.

Rep.: În condițiile în care Europa devine, tot mai mult, un melanj de grupuri etnice trãitoare în același spațiu, și mã refer aici la modelul unor comunitãți urbane ca Parisul, Bruxellesul sau Londra, unde “majoritari” sunt strãinii de loc, credeți în posibilitatea unei culturi paneuropene sau considerați cã națiunile europene sunt condamnate sã-și pãstreze culturile proprii, în limitele spațiului național?

N.M.: Nu, culturile se vor pãstra, pentru cã singura reacție la globalizare care va exista și va fi realã este reacția culturalã. Acesta va accentua niște tendințe, sã spunem individuale ale fiecãrei culturi. Dar sigur cã, culturile rãmânând apanajul diferitelor națiuni, nu vor mai avea neapãrat și granițele națiunilor respective. Se va întâmpla ce se întâmplã în Statele Unite, unde este un amalgam de culturi, granițele nu se mai vãd, dar asta nu înseamnã cã italienii, grecii, irlandezii, portoricanii sau alte națiuni de acolo nu-și pãstreazã obiceiurile, ba chiar statul american face tot ce poate pentru ca multiculturalitatea asta sã fie valabilã. E o formã de a-i ține la un loc, lãsându-i fiecãruia sã-și facã mai departe obiceiurile, sã-și ținã cutumele, sã-și pãstreze limba… America are mai multe limbi oficiale, sunt zone unde spaniola e limbã oficialã, alãturi de englezã. Din moment ce a reușit în America… În fond, Statele Unite ale Americii sunt modelul Europei unite de mâine. Au dispãrut culturile naționale? N-au dispãrut. Nu vor dispãrea nici în Europa.

Rep.: Tema festivalului de la Neptun a fost “Noi scriem. Cine ne citește?”. Credeți cã europenii ne citesc? Care este nivelul de receptare a culturii române în Occident?

N.M.: Nu, nu ne citesc și nivelul este relativ scãzut, sigur cã pentru asta nu existã o soluție imediatã și nici un panaceu universal, pentru asta trebuie fãcute niște eforturi majore și de duratã ceva mai lungã, trebuie o anumitã strategie, începând chiar de la modul de a organiza astfel de întâlniri internaționale. Eu am spus în încheiere, cu o anumitã duritate, cu care nu prea erau obișnuiți invitații noștri, cã nu i-am chemat pentru ochii lor frumoși. I-am chemat și în speranța reciprocitãții. Din moment ce ei vin aici, sunt primiți la un nivel, cultural vorbind, foarte ridicat: președintele Uniunii Scriitorilor, președintele Academiei, președintele Institutului Cultural Român – care, mã rog, anul ãsta, întâmplãtor, n-a putut veni – sunt publicați în toatã presa – România Literarã a publicat an de an, dupã aceste întâlniri, literatura celor care au fost în vizitã – am dori reciprocitate. Mãcar din când în când câte o poezie, câte un eseu, câte un fragment de prozã sã aparã în revistele lor. Și de aici încolo vom chema oameni care au aceastã putere în țãrile lor, indiferent de valoarea lor ca scriitori. Adicã nu vom mai chema oameni care sã facã doar turism cultural, sã vinã aici, sã stea, sã facã o baie în mare, sã asiste la o conferințã, sã-și spunã douã-trei pãreri,

sã-și vadã tipãrite cãrți, și în același timp când se întorc acasã sã nu fie în stare sã publice mãcar o ciozvârtã de literaturã românã într-o revistã oarecare din Finlanda, din Grecia sau din Turcia sau de unde sunt.

Rep.: Considerați cã, la nivel cultural, ambasadorii noștri în capitalele europene fac suficient pentru promovarea culturii și a imaginii țãrii sau vom rãmâne aceeași “țarã a lui Hagi și a Nadiei Comãneci”?

N.M.: Da, rãmânem aceeași țarã. Nu fac nimic. Cei mai mulți nu fac nimic. Acuma nu vreau sã generalizez, or fi fiind și unii care fac, dar cei mai mulți nu fac. Atașații nu fac nimic, institutele culturale, pe unde sunt, nu fac nimic, nu reușesc sã pãtrundã, în nici un fel, iar cele care pãtrund, sã zicem, în diaspora româneascã, nu pãtrund în cultura țãrii cu pricina, iar altele, care mai au anumite contacte pe acolo, nu pãtrund în diasporã. Deci, una peste alta, pãrerea mea este cã ar trebui luat totul de la capãt și numiți alți oameni, de la atașați culturali și pânã la directori de institute, fãrã excepție, toți trebuie chemați acasã și numiți alții, care mãcar sã vorbeascã limba țãrii în care sunt trimiși. Sunt cazuri în care n-o vorbesc, și asta nu neapãrat pentru cã e vorba de limbi mai rare. Americanii care vin în diplomație, indiferent de țarã, fac niște cursuri pregãtitoare și învațã limba țãrii respective. Americanii de la București, majoritatea, de la ambasador la atașați, consilieri și ceilalți, vorbesc românește. Eu am cunoscut mai mulți ambasadori americani, unul dintre ei vorbea românește perfect, vorbea nepalezã, pentru cã fusese în Nepal cu patru ani mai devreme… Dacã un american, care cu engleza lui se descurcã în toatã lumea, învațã limba țãrii, de ce nu am învãța-o și noi pe a țãrii unde ne ducem?

Rep.: Credeți în valabilitatea unor staruri culturale? Existã în România o personalitate culturalã capabilã sã depãșeascã granițele culturii române, care ar putea sã devinã un star cultural european?

N.M.: Da, nu neapãrat scriitor, pentru cã aici e problema de limbã, dar în alte domenii vor fi fiind. Sunt, de pildã, artiști plastici care au fãcut expoziții în strãinãtate cu mare succes, sunt compozitori sau dirijori români care au avut succes, sunt cântãreți de muzicã pop și altele, sunt niște fete tinere, topmodele, care au avut succes… Cu scriitorii e mai greu, cã trebuie sã scrie în altã limbã. Aici mai degrabã sunt excepții. Cei care au reușit au reușit schimbându-și limba – Cioran, Ionescu și alții.

Rep.: Din punct de vedere al vieții literare, cum vedeți Târgu Mureșul?

N.M.: În primul rând aici existã o universitate și o facultate, care e și de științe, dar și de litere, unde sunt câțiva profesori foarte buni, pe care-i știu, existã o revistã, una din cele mai bune reviste din țarã – care în parte este și sub mâna noastrã, a Uniunii Scriitorilor -, “Vatra”, fiind una dintre primele patru-cinci publicații din țarã ca valoare și ca pondere, prin urmare, dincolo de asta nu știu foarte multe, dar mi se pare destul ca sã spun cã nu e un oraș de lepãdat, din punctul ãsta de vedere, Târgu Mureșul. Sunt altele mai mari într-o situație ceva mai proastã. Puține au reviste de talia revistei “Vatra” și puține universitãți au profesorii de aici. Cel puțin pe domeniul meu, nu știu în altele, dar vãd și cum aratã “Petru Maior” în general, adicã este o instituție serioasã. Nu aș putea spune cã la Timișoara sau la Iași, unde sunt cu tradiție, sunt mai bune. În momentul de fațã, pe litere e mai bunã aici decât la Timișoara.

Rep.: Și în zona creației literare?

N.M.: La creație literarã sunt. E un grup de scriitori aici, îndeosebi critici, majoritatea, dar care sunt de primã mânã. Și sunt mulți alți tineri, pe care-i știu mai puțin, formați de ei, îi vãd, i-am vãzut acum, sãptãmâna din urmã, care mi se par promițãtori.

Rep.: Ca fost lider al PNL, credeți cã politica actualã este compatibilã cu cea europeanã?

N.M.: Nu, din pãcate nu. Din nefericire este destul de compromițãtor ce se întâmplã acum cu clasa politicã româneascã, la putere sau în opoziție. E o debandadã generalã, un triumf al mediocritãții.

A consemnat Relu TÃTAR