Investigații la bogãțiile lumii

În a șaisprezecea sa “epistolã”, pãrintele Alexandru avertizeazã asupra primejdiei de moarte reprezentate pentru sufletul omului de ispita idolatrã a acumulãrii bogãțiilor lumești

Creștinismul, prin întruparea, botezul, jertfa, învierea și înãlțarea Fiului la cerurile Tatãlui, a adus dovada deplinã, vie, a Legii Noi, propovãduitã nu doar verbal, ci mai ales cu viețuirea în fapte a învãțãturii Dumnezeului înomenit, pentru a-i îndumnezei pe apostoli, pe mucenici, pe sfinți și pe toți creștinii. Obstacolul greu al urcușului spre locașurile cerești este jertfa. Renunțarea la plãcerile cotidiene este de neconceput, chiar aberantã, pentru cei amorțiți cu duhul, împietriți cu inima sau pierduți pe pantele ispitelor. Postul ortodox, de exemplu, nu este o eradicare totalã a unor mâncãruri și bãuturi în zilele și perioadele stabilite de rânduielile bisericești, ci și forma unui autocontrol echilibrat al nevoilor firești, ce trebuiesc conduse și supuse de mintea luminatã de dreapta cugetare a sensului nostru existențial: veșnicia Împãrãției pregãtitã de Hristos celor care urmeazã Calea Adevãrului. Pentru a urma drumul acesta minunat trebuie sã ne ușurãm de poverile inutile ce ne împiedicã mersul, sau ne trag în sensul opus, cu, sau fãrã știința noastrã. Piedicile, cunoscute tuturor, sunt firele ce ne-au legat de plãcerile gastronomice și senzuale, apoi de toate tipurile idolatriei, dintre care se distinge acumularea de avuții, ce aduce dupã sine mândria și dorința de putere ce se câștigã prin banii ce cumpãrã orice: oameni, conștiințe, palate, moșii, luna de pe cer, chiar și timpul; dupã unele opinii transatlantice, time is money. Din acest punct de vedere, al degringoladei egocentrice, inevitabil se clãdește o imagine interioarã arogantã, o supraestimare personalã ce degenereazã în atitudini dictatoriale megalomane asupra celorlalți, chiar a națiunilor, numite, fie mania lui Napoleon, fie cultul personalitãții lui Stalin și a altora, sau supraomul nihilismului nietzschean, ce a inspirat doctrina lui Hitler a supremației rasei ariene, toate autodizolvate în nimicnicie.

Precum în iad…

Exacerbãrile pãtimașe, degenerate în iluzia lucifericã a geniului suprauman, se înalțã întotdeauna pânã la cota prãbușirii sigure în vidul neantului de unde s-au ridicat. Aceastã tristã realitate a fost observatã și definitã recent într-unul din binecunoscutele principii ale lui Peters, cel al incompetenței: oamenii ambițioși, dornici de a urca cât mai sus pe scara ierarhiei sociale, mãsuratã azi dupã falsul criteriu al cifrei contului bancar personal, ajung la limita priceperii și inteligenței personale, pe care tind sã o depãșeascã, intrând în zona incompetenței, unde, inevitabil, vor deforma structurile aflate sub conducerea lor, dar și pe ei înșiși, dizolvându-se tragic împreunã în procese și condamnãri, boli, crime, falimente, moarte și neant.

Principiul incompetenței acționeazã din totdeauna pretutindeni în lume, fiind cauza principalã a decadenței omenirii sub toate aspectele sale, prin ridicarea ignoranței la rangurile ierarhice superioare. Iatã încã o limpede dovadã a eșecurilor continue rezultate din rãsturnarea valorilor, promulgatã încã dinainte de a se fi zidit Universul, de cãtre oarba voințã lucifericã a îngerului cãzut pentru îndrãzneala de a fi voit sã-și așeze scaunul deasupra tronului Celui Prea Înalt.

Îngerii alungați din dumnezeiescul har continuã a încerca, aici pe pãmânt, sã plaseze prin supușii lor, falsele valori sub chipul unora reale; prin abile mistificãri ei recurg la orice tertip pentru a convinge prin promisiuni deșarte, pe cei creduli și lacomi de câștigurile facile a unor vremelnice și iluzorii beneficii, pentru a-i atrage astfel, în felurite chipuri, pe cãile desfigurãrii actuale a avuțiilor de tot felul.

… așa și pe pãmânt

Incompetența s-a erijat în pseudopersonalitãți “marcante” ce au uzurpat mereu pe cei cu adevãrat capabili, frânând și împiedicând dreptatea și armonia interumanã, promovând astfel prezența desfiguratã a impostorului, care duce la contaminarea celor din jur prin corupție.

Aurul corupe, puterea corupe, atât pe coruptibil, cât și pe corupãtor. Adesea se afirmã cã fiecare om are prețul lui; oamenii se cumpãrã azi, nu ca robi, în trecut, ci ca indivizi, care plãtiți fiind, executã dorința plãtitorului, indiferent de consecințele nefaste asupra altora, deobicei cei mulți și oropsiți. Dupã cãderea cortinei de fier a operetei comuniste, la începutul anilor ’90, un guvernant bucureștean a afirmat cu cinismul puterii arogante, pe nedrept asumate, cã “România fãrã corupție ar fi ca America fãrã Statuia Libertãții”. Comentariile ar fi de prisos, dar, pentru o adâncire beneficã a subiectului propus, câteva considerații creștinești vor fi binevenite și utile, prin reamintirea unor învãțãturi dumnezeiești, din pãcate uitate, ignorate, sau evitate.

Totul sau nimic

Refuzul voluntar al bogãțiilor oferite astãzi de heralzii societãții de consum nu este deloc un demers lesne de întreprins, așa cum nu a fost ușor nici cu douã milenii în urmã, când, “…iatã, un tânãr a venit la El și i-a zis:”Învãțãtorule bun, ce e bine sã fac ca sã am viațã veșnicã?”, întrebare crucialã, ce frãmântã fiecare ființã umanã din totdeauna, cãci toți purtãm în suflet sãmânța nemuririi, sãditã de Ziditor, de la care primește limpede rãspunsul:”…dacã vrei sã intri în Viațã, pãzește poruncile: sã nu ucizi, sã nu te desfrânezi, sã nu furi, sã nu mãrturisești strâmb; cinstește pe tatãl tãu și pe mama ta și sã iubești aproapele ca pe tine însuți. Tânãrul i-a zis: “Pe toate acestea le-am pãzit din tinerețea mea. Ce-mi lipsește?” Iisus i-a zis: “Dacã vrei sã fii desãvârșit, du-te, vinde-ți averile, dã-le sãrãcilor și vei avea comoarã în cer; și vin-o de-Mi urmeazã Mie”. Dar tânãrul, auzind cuvântul acesta, a plecat întristat, cãci avea multe avuții” (Matei, 19, 16-22). I s-a cerut cea mai ușoarã, mai plinã de bucurii și de satisfacții formã de jertfã, milostenia. Neputința de a renunța la bogãțiile vremelnice ale lumii a barat calea ce i se deschisese, aceea de a fi asemenea apostolilor, chemați ca și el, “…vin-o de-Mi urmeazã Mie”. Tânãrul bogat, dar împietrit în grijile pãstrãrii averilor pierzãtoare, a plecat întristat, deși undeva, în ființa lui se ridicase întrebarea accesului la viața veșnicã, ce-l frãmânta într-atât încât venise la Hristos sã afle rãspunsul.

Deși împlinea poruncile, glasul tainic al conștiinței îl anunța cã ceva îi lipsește pentru a fi desãvârșit, anume milostenia fațã de oropsiți, din prisosul bogãției sale, pe care nu o strânsese din vreun merit al sãu, cum probabil își închipuia, ci din bunãvoința proniatoare a Ziditorului și Dãtãtorului a toate câte sunt, al cãrui îndemn de restabilire a balanței averilor și a armoniei frãțești între oameni, iatã, îl respinge. Refuzã transferul averilor pãmântești în comoarã cereascã.

Împietrirea în sine

Acest principiu al distribuției talanților și avuțiilor este dificil de înțeles; cel mai adesea omul se socotește pe sine cauza succesului. Își așeazã calitãțile sale, hãrnicie, inteligențã, daruri de la Dumnezeu primite, drept motivația fireascã a celor acumulate, la care cu greu renunțã, mereu dorind a le înmulți, spre a primi lauda deșartã a celor din jur, elixirul blestemat al narcisimului, care pe mulți i-a îmbãtat și i-a pierdut în negurile neantului. Gândul cã prin sãrãcie va pierde admirația celorlalți, ce va fi înlocuitã cu batjocurã și dispreț, este foarte greu de suportat, dacã nu este înțeleascã corect atitudinea lor de lingușitori prefãcuți, care-l aduleazã pe stãpân doar atâta vreme cât primesc, sau sperã, o rãsplatã. Binecunoscuta pildã rezoneazã mereu în mintea celor tentați de înavuțire și de putere trecãtoare adusã de cifrele conturilor bancare. Renun-țarea la intrarea în Viațã, de dragul aurului, ce simuleazã într-un fel mineral o veșnicie terestrã, a fost și este, acel obstacol insurmontabil așezat la începutul urcușului spre Împãrãție.

Rezultatul acestei nefericite decizii a tânãrului lipsit de înțelepciune este descris de cãtre învãțãtor apostolilor mirați:”Adevãrat vã spun cã greu va intra un bogat în împãrãția cerurilor. Și vã mai spun: Mai lesne este sã treacã o cãmilã prin urechile acului decât sã intre un bogat în împãrãția lui Dumnezeu” (Matei 19, 23-25). Hristos nu afirmã ca definitiv imposibilã intrarea în împãrãție a vreunui bogat, ci doar greutatea acestui demers, al deciziei capitale, salvarea sufletului sau a averilor.

Alexandru Mihaileni

(intertitlurile aparțin redacției)

Pãrintele Alexandru de la Muntele Athos va susține joi, 27 octombrie 2005, de la orele 18.30, conferința”Creștinismul și problemele lumii contemporane” la Catedrala Mare din Târgu Mureș. Cu aceastã ocazie Pãrintele va mulțumi mureșenilor pentru donațiile oferite Chiliei “Nașterea Sfântului Ioan Botezãtorul” și va rãspunde întrebãrilor audienței.

Ziarul de Mureș a lansat o punte de legãturã între credincioșii din țarã și monahii români de la Muntele Athos. Paginile ziarului gãzduiesc, sãptãmânal, materiale realizate de pãrintele Alexandru, monah la chilia “Nașterea Sfântului Ioan Botezãtorul”, aflatã în zona Colciu. Pãrintele aduce vocea Sfântului Munte mai aproape de sufletele credincioșilor, care, la rândul lor, pot sprijini, dupã puteri, viața celor care se roagã pentru noi la Athos.

Chilia unde viețuiește pãrintele Alexandru are o vechime de peste 100 de ani. Aici este nevoie de ample lucrãri de reparații, iar acestea pot fi realizate doar prin bunãvoința credincioșilor care trimit pomelnice la chilie, însoțite, la libera alegere, de anumite sume de bani. Ziarul de Mureș vine în întâmpinarea celor care vor sã susținã lucrãrile de reconstrucție de la chilia Nașterea Sfântului Ioan Botezãtorul și a deschis mai multe conturi în care credincioșii cu dare de mânã pot depune sume de bani. Pomelnicele vor fi preluate de redactorii ZIARULUI și vor fi trimise, împreunã cu banii, la Sfântul Munte, unde este mare nevoie de ei. Dumnezeu sã vã binecuvânteze! Donațiile pot fi fãcute în conturile deschise la BRD, sucursala Târgu-Mureș.

Cont Lei:

RO70BRDE270SV14428712700

CONT USD:

RO08BRDE270SV14428982700

Cont EURO:

RO07BRDE270SV14429002700