Consacrat preot în secret

Protopopul greco-catolic Liviu Sabãu are 86 de ani și este încã foarte activ. A vãzut și a trãit multe. În refugiu, pe front, când s-a ascuns de autoritãțile comuniste…A fost consacrat preot greco-catolic în secret. A trãit un timp cu fricã, dar s-a obișnuit. “Starea de veghe permanentã” îi devenise a doua naturã. Deși un om încã în putere, a mãrturisit cã nu mai așteaptã foarte multe de la viațã. Sperã însã ca în timpul care i l-a rânduit Dumnezeu în aceastã lume sã vadã Catedrala Micã retrocedatã comunitãții greco-catolice din Târgu Mureș. Considerã cã ar fi un act reparatoriu firesc, pe care sperã sã-l înțeleagã în adevãrata lui semnificație și credincioșii ortodocși.

Pãrintele Sabãu a absolvit teologia la Blaj, în 1942. Pentru cã nu se decisese sã aleagã celibatul sau sã se cãsãtoreascã pentru a putea fi hirotonisit preot, a fost încorporat la Școala de Ofițeri de rezervã Arad. Cu puțin înainte de 23 august 1944 a absolvit-o. A participat atunci la operațiunile Bãneasa și Otopeni și apoi la luptele pentru eliberarea Ungariei și Cehoslovaciei. Ca ofițer – comandant al Companiei de cercetare – a fãcut parte din Marea Unitate de Vânãtori de Munte, comandatã de generalul Leonard Mociulski. L-a cunoscut pe general și l-a apreciat foarte mult pentru felul sãu de a fi, dar mai ales pentru calitãțile sale de militar. În timpul operațiunilor din Cehoslovacia a fost decorat cu “Coroana României în grad de Cavaler cu Frunze de Stejar”. La sfârșitul rãzboiului, destinele lor au luat cursuri diferite. Mociulski a intrat în închisoare pentru mulți ani, iar Liviu Sabãu s-a întors, cu teamã de ce va urma, la Târgu Mureș. Nici destinul vânãtorilor de munte nu a fost mai fericit. La scurt timp dupã rãzboi, la cererea sovieticilor, aceastã armã de elitã a armatei române a fost desființatã. A fost reînființatã târziu, dupã evenimentele din Cehoslovacia din 1968.

Hirotonisit în secret

Lãsat la vatrã în octombrie 1945, Liviu Sabãu a devenit pedagog la Liceul Alexandru Papiu Ilarian. Frecventa împreunã cu elevii greco-catolici biserica unde oficia pe atunci preotul protopop Iosif Pop. Dat afarã din învãțãmânt în 1948, pe motiv de apartenențã la un cult interzis, Liviu Sabãu a plecat la Brașov. O scrisoare primitã de la un prieten mureșean ce se afla în Franța și care vorbea din când în când la postul de radio “Europa Liberã” l-au adus în atenția Securitãții. Liviu Sabãu a fost chemat la Securitatea din Brașov în vara anului 1949 unde a fost interogat timp de mai multe ore. A fost eliberat, dar n-a mai așteptat sã fie chemat și a doua oarã. A plecat rapid și discret din Brașov și s-a ascuns pentru un timp la Fânațele Mãdãrașului, pentru a-i se pierde urma. Printr-un concurs fericit de împrejurãri, a devenit funcționar bancar și în decurs de 30 de ani a fost mutat de 6 ori. În 1979 când s-a pensionat, era tot în atenția organelor de Securitate. Acestea aflaserã cã în 1968 fusese hirotonisit în secret ca preot greco-catolic de viitorul cardinal Todea. Tot în secret, din când în când, pãrintele Sabãu mai oficia slujbe credincioșilor care nu renunțaserã la credințã în 1948. A fost din nou chemat la Securitate. De data aceasta, cel care l-a chemat, colonelul Bãțagã, i-a vorbit cât se poate de politicos atenționându-l însã cã tot ceea ce face sau ar avea de gând sã facã se știe sau oricum ei au posibilitatea sã afle. A fost ca o atenționare discretã. Dupã 1990 l-a reîntâlnit pe colonelul Bãțagã. I-a mulțumit pentru modul cum s-a purtat și felul în care a procedat când l-a atenționat discret.

“În România am epuizat toate cãile de atac!”

Catedrala Micã a fost ridicatã în perioada interbelicã, prin eforturile românilor greco-catolici din Târgu Mureș. O datã cu interzicerea acestui cult în 1948, acest lãcaș de rugãciune a fost transmis ortodocșilor, care mai aveau unul în centru, Catedrala Mare. Acesta din urmã însã le aparținea de drept ortodocșilor. Pe data de 18 aprilie 2005, Biserica greco-catolicã din Târgu Mureș a hotãrât sã se adreseze Curții Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg. Și asta dupã mai mulți ani de procese tracasante și inutile, timp în care se exercitaserã toate cãile de atac, iar acțiunea în revendicare nu se soldase cu un rezultat pozitiv. Deși existaserã premise favorabile. Prin Legea nr.9 din 1989, Decretul 358/1948 care interzicea cultul greco-catolic a fost abrogat, iar cultul recunoscut prin Legea nr.126 din 1990. Cu bunã științã sau nu, statul român nu a abrogat însã Decretul nr. 177/ 1948, care la alineatul 3 din art. 37 preciza cã în ipoteza în care cel puțin 75 % din numãrul credincioșilor unui cult, trec la altul, averea cultului pãrãsit, inclusiv lãcașul de rugãciune, se strãmutã la celãlalt cult. Este exact “chichița” legislativã care le permite fraților ortodocși sã deținã în continuare un bun care nu le aparține nici moral și nici de drept. Dar cum sã cedezi o asemenea parohie mândrã și atât de bine înzestratã cu un asemenea lãcaș? Frații greco-catolici oricum sunt puțini, îi mai împuțineazã și vremea și poate cine știe…problema se rezolvã de la sine. Probabil cã așa gândesc unii. Timp de 16 ani, legislativul ar fi avut posibilitatea sã îndrepte aceastã nedreptate printr-un act în consecințã. Dar n-a fãcut-o, iar procesul care se anunțã la Starsbourg va constata probabil unde este adevãrata problemã și va face în consecințã “recomandãri” României. Prin acțiunea intentatã de greco-catolicii mureșeni se solicitã însã și daune morale, care nu sunt deloc de neglijat ca valoare. Și care în situația cã vor fi acceptate, cu siguranțã cã nu le va plãti statul român, ci tot contribuabilii. Fie ei ortodocși, greco-catolici… Oricum nu ar fi ultimul proces pe care România îl pierde la CEDO. Cu siguranțã însã cã putea fi unul dintre procesele ce se puteau evita. Între timp, pãrintele protopop Liviu Sabãu așteaptã. Și mai crede încã în dreptate. E drept cã în dreptatea altora.

Nicolae BALINT