Sistem tuberculos, stadiu avansat
Tuberculoza este cea mai frecventã boalã infecto-contagioasã din lume.
În România se aflã în derulare “Programul Național de Control al Tuberculozei 2000-2005”, care prevede mãsuri de asistențã medicalã, profilaxie și tratament, gratuite, pentru toatã populația, în scopul opririi rãspândirii bolii. Chiar dacã incidența bolii a crescut mult în ultimii ani, autoritãțile par sã ignore acest fapt și sã se axeze pe desființarea preventoriilor și concentrarea secțiilor de TBC.
Preventoriul TBC de la Gornești a fost înființat în 1956, în urma unei epidemii de tuberculozã care a afectat întreaga țarã. Peste 80 de copii din mai multe județe sunt internați în castelul-preventoriu de la Gornești, care are o capacitate de 105 paturi. Perioada variazã între douã și șase luni, iar copiii beneficiazã de îngrijire de specialitate și un loc primitor, în care învațã și se joacã. Cu toate acestea, finalul nu este atât de fericit. Castelul, care este în proprietatea Consiliului Județean Mureș și administrarea DSP Mureș, va trebui retrocedat celor trei moștenitori ai familiei Teleki, dintre care doi locuiesc în Ungaria și unul în Germania. Cei trei au intentat proces încã din 2002, dar doar noul pachet de legi adoptat în acest an le oferã o șansã realã de a reintra în proprietatea castelului. Estimarea Prefecturii Mureș în ceea ce privește valoarea castelului este de 41 de miliarde de lei, adicã puțin peste un milion de euro. În plus, surse din interiorul CJ Mureș reclamã interese ale UDMR de a prelua castelul, pentru a-l tranforma în hotel.
Clinicã în așteptare
În ceea ce privește Clinica de Pneumoftiziologie din Târgu Mureș, aceasta reunește sub același acoperiș secțiile de adulți și copii. Fãrã probleme în ceea ce privește finanțarea programului, clinica are însã alte probleme financiare. De trei ani, de când incidența cazurilor de TBC la copii a crescut considerabil, dr. Marinela Gabor, șefa secției, a solicitat Spitalului Clinic Județean de Urgențã Târgu Mureș fonduri pentru mutarea secției într-un spațiu nefolosit. Conducerea spitalului a solicitat, la rândul ei, fonduri de la Consiliul Județean Mureș. În acest an s-au alocat, într-un târziu, cele trei miliarde ROL necesare, dar investiția nu a fost încã realizatã, deoarece s-a modificat destinația sumei cãtre alte obiective ale spitalului, care necesitau urgent finanțare. Poate la anul.
Hunedorenii, asaltați de boala sãrãciei
Numãrul îmbolnãvirilor de tuberculozã în rândul hunedorenilor a crescut alarmant în anii de dupã revoluție. Conform statisticilor, în județul Hunedoara, în fiecare an se înregistreazã o medie de 650 de noi cazuri de TBC. Orașele cele mai afectate de tuberculozã sunt Deva, Hunedoara, Petroșani și Vulcan, unde anual, peste 100 de persoane se îmbolnãvesc. Sãrãcia, condițiile de trai din ce în ce mai precare și viața dezordonatã pe care o duc oamenii sunt factorii principali ai rãspândirii flagelului. Dupã opinia medicului specialist de la Spitalul Al. Simionescu din Hunedoara, Carmen Oproiescu, tuberculoza nu este neapãrat o boalã a sãrãciei. Ea se poate manifesta la oricine, dar, totodatã este vindecabilã definitiv, cu condiția ca tratamentul impus de medic sã fie respectat.
Oproiescu a mai susținut cã, deși medicamentele folosite pentru TBC sunt gratuite și din belșug, iar costul internãrii celor suferinzi de aceastã boalã este plãtit de stat, existã persoane care se opun tratamentului. S-a ajuns uneori în situația ca unii bolnavi sã fie cãutați chiar de polițiști acasã, pentru a se întoarce la spital și a nu pune în pericol sãnãtatea celor din jur. Dr. Maria Iacob, medic șef la spitalul TBC Deva, menționeazã cã în județul Hunedoara se constatã o creștere a numãrului de recidive la cei vindecați în prealabil. Una din cauzele principale este desființarea întreprinderilor care ofereau locuri stabile de muncã. Totuși, s-au luat unele mãsuri pentru aducerea la cunoștințã a efectelor tuberculozei. Dupã cum afirmã reprezentanta DSP, Mariana Lãsconi, în luna martie a avut loc o acțiune împotriva stigmatizãrii celor suferinzi: “Oamenii considerã tuberculoza o boalã rușinoasã, la fel ca bolile cu transmitere sexualã și cele psihice. Cei prea puțin informați cred cã tuberculoza apare ca urmare a lipsei igienei și au tendința de a-i respinge pe cei bolnavi de TBC”.
În județul Hunedoara funcționeazã, pe lângã cele opt dispensare de TBC, douã sanatorii pentru tratarea cazurilor de tuberculozã, la Brad și Geoagiu.
Condiții de lux în Sibiu
Indicatorii de TBC în 2004 pentru județul Sibiu situau acest județ pe locul trei la adulți, iar la copii, la cea mai scãzutã cotã existentã vreodatã. Spitalul TBC din Sibiu s-a confruntat cu probleme reale pânã în acest an, când, dupã cum a susținut conducerea, au reușit sã se menținã pe linia de plutire, datoritã unor economii fãcute care au fost canalizate spre investiții majore în douã dintre principalele secții ale Spitalului de Pneumofiziologie, Secția II de Adulți și Secția de Pediatrie.
Secția pentru copii a spitalului gãzduiește mai mult contacți ai persoanelor internate la adulți, de aceea a fost pregãtitã ca un parc de joacã în interior. De asemenea, s-au primit foarte multe aparate noi, care au ridicat standardele analizelor efectuate. “Mai rãmâne de rezolvat problema cazurilor sociale, care dupã o plimbare pe la toate spitalele din județ, ajung în incinta TBC și cheltuie din fondurile spitalului. Pe deasupra, vandalizeazã instalațiile sanitare și tot ce prind cã este nou. De exemplu, numai în aceastã varã, am investit 180 milioane lei în instalațiile sanitare și în gresie și faianțã la Secția I din Spital și, la nici câteva zile, era totul un dezastru. Asta se întâmplã din cauza persoanelor de joasã spețã care ajung la internat la noi”, a declarat directorul Spitalului TBC, Ovidiu Frâncu.
În acest an, conducerea a primit cadou un aparat nou Roentgen de radiografii pulmonare și nu numai, marca Siemens, iar în aceastã sãptãmânã urmeazã sã fie montatã o nouã instalație de oxigen cu lichid medical, nu ca cea de pânã acum, care avea la bazã tuburi de oxigen cu lichid industrial, nerecomandat pentru pacienți. De asemenea, Spitalul TBC urmeazã sã aibã și un aparat de developat performant, iar, prin Global Fund, au primit deja o mașinã cu care se pot deplasa în teritoriu la cazurile grave.
Spitalul TBC se poate lãuda, la sfârșitul anului 2005, cã a reușit sã învingã toate celelalte spitale la capitolul economii pentru medicamente, hranã și bonuri de masã acordate la timp. Cu toate acestea pentru anul 2006, conducerea își dorește alocarea unor fonduri în jur de 250.000 RON pentru reabilitarea tuturor clãdirilor și secțiilor care au rãmas de retușat din acest an.
Corina ALBOTA,
Violeta BITIRE,
Ovidiu PETROVAI



