Reformă pe stil vechi

Pentru majoritatea studenților, perioada începutului de an echivalează cu debutul sesiunii. Din păcate, însă, ceea ce se predă și se învață în anii de studenție atinge doar tangențial problemele din lumea reală. Cursurile depășite ale unor profesori îndoctrinați, tematica aiuristică ce se respectă cu sfințenie de cadrele universitare reprezintă criteriile pe baza cărora studenții sunt evaluați. Doar că…

…după cei patru, cinci sau chiar șase ani de facultate, studentul ajunge în lumea reală și constată cu stupoare că între ceea ce preda cu atât de multă convingere și “abnegație” de cadrele universitare (ale căror, uneori, singură preocupare este numărarea anilor rămași până la pensionare), nu are aplicabilitate în realitate. Constată cu stupoare că, deși la facultate se încuraja memoratul “ad literam” al cursurilor, în viața de zi cu zi este nevoie gândire logică și rațională, nu de papagalisme. Nici nu mă miră faptul că, pus față în față cu problemele reale, studentul se pierde și, încercând să se întoarcă spre cunoștințele acumulate în anii de studenție, mai mult ca sigur nu va găsi, din păcate, prea multe idei ajutătoare.

În schimb, își va aduce aminte de multitudinea de informații teroretice pe care le-a acumulat în anii de facultate, mai precis în sesiune (nu de alta, dar prea puțini sunt studenții care lecturează cursurile și în timpul anului, nu doar în sesiune), doar că nici una din idei nu mai sunt practice și nici nu mai pot concura cu cerințele actuale. Își va aminti cu stupoare că nici unul din cursurile cerute sau cărțile care făceau parte din bibliografia obligatorie nu erau mai recente de anii ’80, dar și de faptul că aparițiile noi erau aduse de profesori la orele de curs, studentul era poftit doar să frunzărească cartea respectivă nu să o buchisească, cărți care, în mod paradoxal, conțineau informații recente și chiar utile.

Noul ministru al Educației, Mircea Miclea, a trâmbițat că vrea o reformă, care pentru învățământul universitar se traduce prin reducerea perioadei de facultate de la cinci la trei ani și prin reducerea numărului de specializări. Mă întreb, însă, în ce măsură noua reformă va reuși să pună bazele unei programe care să pregătească studentul pentru lumea reală și nu doar pentru promovarea unor examene (fără finalitate)? Cum se va putea pune pe rotițe un sistem care, deși teroretic ar trebui să aducă un suflu nou, prin mentalitatea europeană, se va crampona de ideologia îndoctrinată și îndobitocită a unor profesori centenari, depășiți de cerințele reale?

Cred că, până se va eficientiza programa, va trece prea mult timp. Până atunci, însă, mii de studenți, proaspăți absolvenți ai unor facultăți care mai de care mai prestigioase, fie vor îngroșa rândurile șomerilor, fie se vor “reprofila” și vor alege domenii care nu au nimic de a face cu specializarea pe care au terminat-o (asta pentru că specializarea nu are corespondent pe piața reală) sau, poate, vor alege una din meseriile în mare vogă și cu denumiri pompoase, dar care nu oferă nimic.

În asemenea condiții, mă întreb dacă într-adevăr mai este relevantă diploma de licență sau cât de mult poate să spună aceasta despre calitățile proaspătului absolvent…

Cristina CORNEA