Indiferența ucide biserici

Elemente aparținând celei mai vechi biserici greco-catolice din lemn din Transilvania se află în județul Mureș. După anul 1989, părțile componenete ale bisericii – aduse la Târgu Mureș cu aproape 80 de ani în urmă – au stat mai bine de 10 ani stivuite sub cerul liber, supuse intemperiilor vremii. Acum biserica zace uitată sau poate abandonată într-o magazie a Muzeului de Științe Naturale, de pe strada Horia, nr. 24.

N-a figurat niciodată printre prioritățile directorilor care s-au succedat la conducerea Muzeului Județean de Istorie și nici n-a făcut vreodată obiectul unei restaurări. Din grămada de lemne ce compune biserica depozitată la întâmplare în magazie, sfinții pictați privesc mustrător, așteptând probabil Judecata de apoi pentru toți cei care au neglijat-o în mod nepermis zeci de ani.

Biserica greco-catolică (sau unită cu Roma cum i s-a mai spus) a fost creată la sfârșitul sec. al XVII-lea în Transilvania, după anexarea acestei provincii de către Habsburgi. Uniația a însemnat acceptarea de către ortodocși a patru puncte din dogma catolică: existența Purgatoriului, principiul filioque (și fiul), hostia (pâinea nedospită) la împărtășanie și pe Papă ca șef suprem al acestei biserici. Ritualul, canoanele și calendarul rămâneau ortodoxe. În schimb, clerul unit, apoi tot poporul, urmau să primească aceleași drepturi cu adepții religiilor recepte. Ele au fost garantate de împărat prin două Diplome, din 1699 și 1701. Mitropolitul Teofil a acceptat, în 1697, condițiile uniației, urmat, în 1698, de mitropolitul Atanasie Anghel și 38 de protopopi care au impus-o românilor din parohiile lor. Privită mult timp cu ostilitate de către ortodocși, care i-au considerat schismatici pe cei desprinși din sânul bisericii mamă, biserica greco-catolică are meritul incontestabil datorită șansei de a fi conectată la cultura europeană prin marile ei centre religioase, de a fi contribuit la formarea și ridicarea spirituală a unei intelectualități românești, care a luptat eficient și consecvent pentru afirmarea și recunoașterea identității românești a Transilvaniei. După instaurarea regimului comunist în România, biserica greco-catolică a fost interzisă, iar bunurile ei materiale au trecut în cea mai mare parte la biserica ortodoxă. După 1989, odată cu revenirea la democrație, biserica greco-catolică și-a revendicat bunurile care i-au aparținut, dar cea mai mare parte dintre acestea nu i-au fost încă retrocedate, această biserică fiind încă și în prezent privită cu multă ostilitate.

Avatarurile unei biserici

Biserica ce zace acum abandonată într-o magazie, a fost ridicată la Căcuci, în anul 1752, de comunitatea de români greco-catolici. După obiceiul vremii, în pisania bisericii este amintită și împărăteasa Maria Tereza. În anul 1923, cu acordul și sprijinul nemijlocit al comunității, preotul Ioan Suciu a dărâmat vechea biserică și pe locul ei a ridicat o alta de zid, dar nu înainte de a lua legătura cu Aurel Filimon, etnograf împătimit. În anii 1926-1927, grație eforturilor depuse de Aurel Filimon, această biserică a fost achiziționată pentru recent înființatul pe atunci Muzeu de Etnografie. Biserica a fost reasamblată în 1934, cu ocazia unei expoziții ce a avut loc la Palatul Culturii și în ea a oficiat atunci protopopul din Târgu Mureș, Elie Câmpean. La cedarea Transilvaniei către Ungaria hortystă, biserica a fost depozitată într-o magazie în așteptarea unor vremuri mai bune, care însă pentru ea au întârziat să vină. Mult timp a stat sub cerul liber, parte din pictura bisericească exfoliindu-se treptat, dar mai există încă șanse de a fi restaurată. Nici după 1989, vremurile nu au fost mai bune pentru această bisericuță. Într-o expoziție din 2001, organizată la Palatul Culturii, o mică parte din ea, mai puțin afectată de timp, a fost adusă în expoziția intitulată “Cartea Blajului de la Petru Pavel Aron la Ion Bob”. În condițiile de după 1989 au existat premise favorabile ca ea să fie restaurată. Dar n-a fost așa. Nimeni nu i-a mai acordat vreun pic de atenție și de atunci zace abandonată în magazia menționată, urmare a indiferenței și neglijenței condamnabile manifestate de cei care s-au succedat la conducerea Muzeului Județean de Istorie. “Sunt elemente care aparțin arhitecturii țărănești, a declarat muzeograful Vasile Mureșan, specialist în pictură bisericească, iar restaurarea lor cere timp și mai ales bani. Această restaurare ar trebui să se facă într-un mare laborator, precum cel de la Sibiu, pentru că noi nu avem capacitatea să facem acest lucru aici, la Târgu Mureș”.

Există totuși soluții!

“Iconostasul și porțile împărătești, a declarat muzeograful Elena Mihu, specialist în carte veche, au fost expuse într-o expoziție organizată la Palatal Culturii în anul 2001. Personal cred că ar putea fi restaurate și sper din tot sufletul să se facă acest lucru pentru că este păcat să se piardă asemenea mărturii istorice de mare valoare”. Fostul director al Muzeului Județean de Istorie, Valer Pop, a recunoscut faptul că restaurarea atât de necesară a elementelor respectivei biserici n-au figurat niciodată printre prioritățile muzeului. Este cât se poate de adevărat faptul că banii pentru restaurări sunt puțini, iar ei sunt alocați în principal de Consiliul Județean Mureș, însă există și sponsori care pot face acest lucru. Totul este să îi cauți și să-i contactezi. Exemplul cel mai recent îl reprezintă biserica ortodoxă de la Porumbeni, restaurată în cea mai mare parte prin grija comunității locale. Dacă cei care ar fi trebuit să depună toate eforturile și să facă demersurile necesare pentru salvarea acelei biserici n-au făcut-o zeci de ani, noi am găsit totuși soluții în mai puțin de două ore. Contactat personal, protopopul greco-catolic din Târgu Mureș, Liviu Sabău, s-a arătat interesat să sprijine o acțiune de anvergură care să procure banii necesari restaurării. Mai mult chiar, protopopul ne-a facilitat legătura cu secretarul Mitropoliei greco-catolice din Blaj, preotul Alexandru Peterlecean, care ne-a declarat: “N-am știut despre existența acelei bisericuțe la care faceți referire și care pentru noi are o mare valoare simbolică și istorică. Vă muțumim pentru aceasta. Voi face cunoscut neîntârziat acest fapt Mitropolitului și cu siguranță vom interveni pentru a o salva”.

Cu siguranță, și comunitatea din Căcuci ar fi putut da o mână de ajutor, dacă ar fi fost contactată. Ei bine domnilor, există totuși soluții. Totul este să le cauți, sau să vrei să le cauți.

La cedarea Transilvaniei către Ungaria hortystă, biserica a fost depozitată într-o magazie în așteptarea unor vremuri mai bune, care însă pentru ea au întârziat să vină. Mult timp a stat sub cerul liber, parte din pictura bisericească exfoliindu-se treptat, dar mai există încă șanse de a fi restaurată. Nici după 1989, vremurile nu au fost mai bune pentru această bisericuță.

Nicolae BALINT

nicolae_balint@yahoo.com