Uncategorized

Cobaii de la Terapia

Lipsa banilor îi transformă pe unii în cobai. Cei care caută soluții pentru obținerea unui venit rapid și destul de ușor apelează la firmele de medicamente care fac studiile de bioechivalență.

În prezent, majoritatea populației din România își duce viața de pe o zi pe alta, având un salariu minim pe economie de aproximativ trei milioane de lei vechi. Într-o familie simplă din România, în care veniturile sunt limitate, este practic imposibil să le oferi copiilor care doresc să urmeze cursurile unei facultăți în afara orașului în care locuiesc sprijin financiar pe durata studiilor. De multe ori, studenții sunt inventivi și, din dorința de a răzbate greutăților de zi cu zi, caută în stânga și în dreapta soluții pentru ieșirea din impasul financiar. Una dintre soluțiile la care apelează studenții și numai aceștia este cea legată de studiile de bioechivalență. Cu alte cuvinte, studenții devin cobai pentru firmele de medicamente. În Cluj, firma de medicamente Terapia folosește o astfel de metodă pentru testarea eficienței medicamentelor produse în România, în comparație cu cele străine. Pentru o sumă de bani și analizele complete făcute gratuit, mulți studenți și chiar oameni obișnuiți acceptă să devină cobai.

Demersul jurnalistic al ZIARULUI nu se vrea a fi o blamare a acestor metode. ZIARUL nu condamnă. Nici studenții, nici persoanele care, pentru câteva milioane de lei, devin cobai, nici firmele producătoare de medicamente. ZIARUL doar prezintă o stare de fapt.

Mărturia unui cobai

ZIARUL a reușit să stea de vorbă cu o persoană, mai exact un student, care a apelat la astfel de metode pentru a face bani și a aflat mai multe despre o asemenea experiență.

Reporter: Ai participat la testări de medicamente?

A.C.: Da.

Rep.: A fost vorba de studii de bioechivalență la firma de medicamente Terapia?

A.C.: Habar nu am ce studii au fost, dar, da, a fost vorba de Terapia. Te rog mult să nu îmi dai numele, pentru că am semnat contract de confidențialitate.

Rep.: Pentru a putea face testările cu medicamente, trebuie să îndeplinești anumite condiții?

A.C.: Da. În primul rând, ți se fac toate analizele, inclusiv cele de sifilis și chiar de HIV. Toate analizele sunt gratuite și, cum în mod normal ele ar costa o grămadă de bani, mi-a convenit. Vei fi acceptat doar dacă toate analizele sunt perfecte. Când am fost eu, m-am dus împreună cu un prieten, care însă a fost respins pe motiv că era purtător de virus hepatic.

Rep.: Ţi s-a spus pentru ce este respectivul medicament pe care l-ai testat?

A.C.: Da. Eu, de exemplu, am testat un medicament pentru creșterea tensiunii.

Rep.: Å¢i-au spus dacă există riscuri după ce îți administrează aceste medicamente?

A.C.: Nu mi-au spus asta, dar m-au avertizat că poate vor fi reacții adverse primele două zile după administrare. De asemenea, ei îți fac asigurare pe perioada cât stai la ei. Știi, până la urmă banu-i ban și dă-o în p… măsii de sănătate! Nu mă interesează!

Rep.: Care e procedura?

A:C.: Simplu. Å¢i se administrează un medicament românesc și apoi unul străin.

Rep.: Ai fost supravegheat în timpul administrării și după ce ți-a fost administrat medicamentul?

A.C.: Da. Am stat două zile în spital, timp în care mi-a fost administrat medicamentul românesc, după care am luat pauză două săptămâni. Pe urmă m-am întors din nou în spital și am stat două zile, pentru a testa medicamentul străin. De fapt, este vorba de același medicament, doar că ei doresc să compare efectele aceluiași medicament, dar făcut de două firme.

Rep.: Câți bani ai primit?

A.C.: În jur de cinci milioane de lei, acum un an de zile.

Rep.: Am înțeles că ai semnat un contract de confidențialitate. Ce conținea el?

A.C.: Nu mai știu exact conținutul contractului, însă știu că noi nu prea aveam cu ce să-l încălcăm. Noi trebuia doar să ținem regim în cele două săptămâni.

Rep.: În ce spital ai fost supravegheat?

A.C: Chiar lângă Terapia, este o clădire acolo, la intersecția Bulevardului Muncii cu strada Fabricii de zăhăr. Acolo erau niște saloane și eram supravegheați de către medici și asistente. Spitalul respectiv arăta foarte bine, aveam și televizor în cameră. Ba chiar mai mult, m-au lăsat să-mi aduc calculatorul de acasă. Eram ca acasă.

Rep.: De câte ori ai voie să testezi medicamente pe an?

A.C.: Ai voie doar o singură dată pe an, după care ei te au în baza lor de date și te cheamă din nou.

Rep.: Câte persoane erau acolo când ai fost tu?

A.C.: Sunt serii de câte 12 persoane care testează același tip de medicament. Dintre toți cei care eram acolo, cel mai mare avea 30 de ani și nu era student. Sunt și fete care testează medicamente, dar ele sunt separate de bărbați.

Cât e ceasul?… Plouă!

Pentru a afla mei multe chiar de la reprezentanții firmei Terapia despre aceste teste de bioechivalență, ZIARUL a contactat telefonic firma producătoare de medicamente. Reprezentantul firmei nu a dorit să ne răspundă la telefon întrebărilor noastre. Așa că Terapia ne-a trimis un răspuns scris. Din păcate, însă, răspunsul celor de la Terapia nu coincidea cu întrebările pe care ZIARUL le-a adresat. Dacă noi am dorit să știm cum se desfășoară o testare, Terapia ne-a răspuns că totul este legal.

Răspuns

«Studiile efectuate în cadrul companiei TERAPIA respectă toate normele legislative în vigoare.

Realizarea acestora reprezintă o obligativitate pentru un producător de medicamente generice, conform legislației actuale (Hotărârea Consiliului științific al A.N.M. nr. 3/27.02.2004 referitoare la autorizarea de punere pe piață a medicamentelor românești care necesită studii de bioechivalență). Fiecare studiu se desfășoară conform protocolului aprobat de Agenția Națională a Medicamentului și de o Comisie independentă de Etică. Toate studiile sunt în concordanță cu principiile etice care își au originea în “Declarația pentru drepturile omului” de la Helsinki – modificată și care sunt în concordanță cu Regulile de bună practică în studiul clinic și cu reglementările legale în vigoare. Condițiile de realizare sunt specificate în Ordinul Ministerului Sănătății 579/28 august 2001, publicat în M.O. nr 566 din 11 septembrie 2001 (www.anm.ro ). Totodată, conform Hotărârii nr. 15/25.06.2004 (referitoare la aprobarea Ghidului privind investigarea biodisponibilității și bioechivalenței – aprobată prin ordinul ministrului Sănătății nr. 1.177/20.09.2004) numai produsele cu studii de bioechivalență sunt interschimbabile terapeutic cu produsele de referință originale. Prin urmare, numai medicamentele cu studii de bioechivalență pot fi incluse pe lista medicamentelor compensate.

Terapia SA, 9 decembrie 2005»

Dăunează!

ZIARUL a dorit să afle și părerea unor medici clujeni în ceea ce privește aceste practici. Din păcate însă, medicii au fost extrem de evazivi. Totuși, ei au recunoscut că asemenea teste, deși sunt un lucru la ordinea zilei peste tot în lume, nu sunt indicate. “Nu se poate ca sănătatea să nu fie afectată în momentul în care tu iei un medicament, deși ești sănătos tun. Testele se efectuează sub control medical, mai mult sau mai puțin calificat, însă, în timp, nu se poate garanta securitatea acestor teste și eventualele lor urmări. Depinde și de organismul subiectului”, a declarat un medic clujean care a dorit să își păstreze anonimatul.

Despre subiectul medicilor clujeni care au ținut să își păstreze anonimatul și s-au ferit în a face declarații tranșante, ZIARUL va reveni. Doar e vorba de cel mai mare producător de medicamente din România.

Denisa HONCIUC,

GAZETA de Cluj

Show More

Related Articles

Back to top button
Close