Averile țăranilor

În aceste zile, oamenii satelor completează “Declarațiile agricole”, numite mai nou “Declarații de avere”. În fiecare gospodărie dai de o poveste care se leagă strict de aceste documente. Unii săteni au ajuns la concluzia că este dăunător să pună pe hârtie realitatea din gospodăria personală, așa că iau exemplul demnitarilor, și nu declară tot.

În ciuda faptului că nu este nici campanie agricolă și nici nu sunt munci de făcut pe afară, despre viața la țară din aceste zile se poate spune orice, dar nu că este amorțită. De câțiva ani încoace, luna ianuarie este luna în care se fac recensămintele. Din 5 până în 20 ianuarie, fiecare familie are de completat fișe din care să reiasă: numărul membrilor familiei care trăiesc, al clădirilor cu destinație de locuință, al clădirilor cu altă destinație, (hambare, grajduri, depozite și celelalte acareturi), numărul de mașini agricole și cel de animale. Ba mai mult, trebuie menționat câte păsări sau alte animale din gospodărie au fost tăiate sau vândute anul trecut, cât teren din administrarea proprie a fost lucrat, de ce, cu ce. Nu trebuie omisă nici rubrica ce se referă la tăierea pomilor: trebuie specificată inclusiv destinația pe care au avut-o lemnele rezultate din tăieri. O hârțogăreală de care, evident, serviciile de statistică au nevoie, dar care le poate da serioase bătăi de cap celor care trebuie să le completeze.

“O să țin o evidență”

Acasă la familia Siko Jozsef, din Pănet, este agitație, pentru că formularul respectiv va ajunge zilele astea la ei și cei cinci membri ai familiei încearcă o “reconstituire” a meselor cu carne pe care le-au avut anul trecut. “Știm că am consumat pui, rațe, miel, vițel și porc. Știm că găinile au fost albe, tărcate și roșii pentru că penele lor sunt la uscat în podul casei. Dar numărul lor nu putem să îl știm, pentru că oricât am încerca să ne amintim, nu reușim. Am avut un anumit număr de găini, ne-au murit câteva, pe altele le-am exterminat noi. De furat nu a fost cazul, pentru că în Pănet, cel puțin, nu se fură. Pentru că nu avem etnie hoață în comună. Așa că, oricât am încerca să fim de cinstiți, în formularul respectiv o să facem doar diferența față de anul trecut”, ne-a spus cu un zâmbet pe față Jozsef, capul familiei. În ceea ce privește rubricile celelalte, treaba e ușoară. Nu are decât să se uite în jur. Nu poate greși cifrele. Doar la capitolul tăieri de copaci va trage linie. Pentru că, așa cum nu participă la tăierile de animale, așa nu poate nici să taie nici copaci. “Au fost aici înaintea noastră. De ce să îi tai?”, întrebă retoric Jozsef.

Mielul de Paște

Gliga Dumitru din Ibănești taie lemne de când se știe. Dar nu de pe pământul lui, ci de pe al statului. Nu a avut gaz niciodată în casă, iar focul cu lemne asigură dintotdeauna confortul termic pe timpul iernii. “Lemnele pe care le-am tăiat va trebui să le ia în calcul altcineva. Cel de pe pământul căruia au fost tăiate. Dar el are o evidență clară și nu va întâmpina probleme. Vedeți cum e viața? Dacă am fi fost și noi oameni «de afaceri» am fi ținut un catastif cu rubrici permanente numite “ce am mâncat astăzi”. Așa, nu putem decât să bănuim că am mâncat vreo 52 de pui și găini, cam unul pe săptămână. Stați, că nu-i bine. Trebuie să scădem cele 17 săptămâni de post de peste an și am ajuns la cifra aproximativă. Câte orătănii am dat la copii, trebuie să îi întrebăm pe ei. Și pe hoți, să ne spună câte au furat anul trecut. Nu știu ce mai pot inventa oamenii ăia care ne cer asemenea statistici. Azi, mâine ne trezim că ne pun impozite pe penele care sar de pe găini”, ne-a informat Dumitru. Apoi se îndreaptă spre cotețul unde, de câteva săptămâni, în loc de trei porci mai sunt doar doi. Oile vor face și ele obiectul unei rubrici, așa că așteaptă să vadă câte dintre oi vor făta până atunci. Mieii care vor scăpa de “recensământ”, vor scăpa cu bine și de perioada sărbătorilor de Paște, ține să ne asigure Dumitru.

La margine de oraș

Sângeorgiu de Mureș este una din localitățile unde orașul și satul aproape se confundă. Unele familii au adoptat deja stilul urban și nu mai regăsești în gospodăria și în stilul de viață nimic din ce te-ar putea duce cu gândul la viața, așa-zis “tihnită”, de la țară.

Nagy Margareta are în bătătură animale de pe urma cărora reușește să își ducă traiul. Este văduvă de atât de mulți ani, încât nu își mai amintește exact. “Am avut multe greutăți de înfruntat, de crescut trei copii. Viața nu a fost ușoară pentru mine. Nu am multă școală, pentru că părinții m-au pus la muncă. CAP-ul din comună a fost locul unde am putut lucra. Se zice că banul la ban trage și sărăcia la sărăcie. La mine se potrivește proverbul ca o mănușă. Nici găinile în curte nu îmi cresc cum ar trebui și tare mi-e teamă că de-or trece cloțanii prin curte când fac numătăroarea, să nu-i pun în loc de găini. Porc nu am, numai astea câteva găinuțe care mai îmi fac ouă, de am și io ce mânca. Lista îi ușor de făcut: o căsuță, o afumătoare, care n-a mai văzut fum și carne de ani mulți, un grajd mic gol și eu singură. Pentru că fetele și băiatul îs plecați prin lume și câteodată nu mai știu de ei cu lunile”, ne-a spus tanti Margareta

Tanti Maria de la Mica

Viața Mariei Hancu impresionează prin simplitate, singurătate și durere. Femeia de 74 de ani este singura supraviețuitoare a unei familii care odată umplea bătătura. Curtea era plină de animație. “Acuma stau și mă uit la toate acareturile astea goale și mă doare sufletul când văd că se năruie. Hambarul, grajdul, bucătăria de vară, cotețul de păsări… Oare cât impozit va trebui să plătesc pentru ceva ce nu îmi mai folosește la nimic? Nu am mai coborât din târnațul casei de multă vreme. Vine o vecină și îmi închide găinuțele cum se lasă seara. Tot ea o să mă ajute să scriu și hârtiile alea”, ne-a spus Maria Hancu. Spre deosebire de alții, pe ea nu o deranjează această muncă în plus. Este o ocazie fericită pentru ea, fiindcă cineva îi calcă pragul și orice față de om și orice vorbă este aducătoare de fericire.

“Om cinstit sau frate cu demnitarii”?

Declarațiile agricole pe care țăranii le completează în aceste zile, și pe care vor trebui să le predea la primăriile locale până în 20 ianuarie, au scos la iveală “inventivitatea” românului. Conștienți că nimeni nu le va verifica aceste declarații, mulți sunt hotărâți să nu dea cifrele exacte ale păsărilor pe care le dețin. “De ce noi trebuie întotdeauna să fim cinstiți în timp ce alții ne fură? Atunci când ne mor animale, când spunem că furajele sunt prea scumpe, când din cauza inundațiilor ne este luat tot avutul, nimeni nu ne întreabă ce am avut în gospodărie ca să ne ajute să reclădim și să ne revenim. Așa că, dați-mi un singur motiv pentru care trebuie eu, țăranul simplu, muncitor și prost, să spun exact tot ce am pe la casă. Nu sunt un pârâcios și nici dornic de a spune tuturor tot ce am. Astea sunt declarațiile noastre de avere. Atunci când demnitarii își vor declara toată averea, o să o facem și noi? Sau poate așteaptă să moară unul din țărani pentru a se justifica…”, ne-a anunțat mândru un fost domn, actual țăran.

Eugenia KISS