Misterul manuscrisului Voynich
O scriere indescifrabilă și plante ciudate. Este tot ce se poate spune despre așa-numitul manuscris Voynich, o carte care se găsește la biblioteca Universității americane Yale, sub cota MS 408, despre care se crede că ar ascunde cunoștințele alchimiștilor medievali. Explicația care însoțește fișa de bibliotecă a manuscrisului este și ea extrem de edificatoare: “Manuscris codificat. Text criptografic într-o limbă neidentificată. Europa Centrală? Secolul al XV-lea până către sfârșitul secolului al XVI-lea?”.
Cine vrea să vadă acest manuscris, aflat în campusul situat la două ore de mers de New York, trebuie să ceară aprobare cu mult timp înainte. Dacă are noroc, i se aprobă să consulte manuscrisul aproximativ trei sferturi de oră, dar, atenție: numai doamna de la administrație are dreptul să-l răsfoiască, consemnează Die Welt, citat de Rompres. Însă chiar dacă ar avea trei zile sau patru săptămâni la dispoziție, tot nu ar putea citi cartea. Cele 262 de pagini bogat ilustrate și scrise foarte îndesat rămân un mister.
Caracterele amintesc cumva de limba sanscrită sau de grafia thailandeză. Până acum, toate încercările de a descifra textul au eșuat lamentabil, indiferent că temerarii care s-au aventurat să îl decripteze au fost oameni ai Renașterii și iluminiști sau, în secolul al XX-lea, criptologi, experți în codurile militare, specialiști care au descifrat celebrul cod german de transmisiuni “Enigma”, precum și o întreagă liotă de fani Voynich de pe Internet. Recent, a apărut și în limba germană o carte care relatează toate aceste încercări nereușite, iar comunitatea celor interesați de subiect pare în creștere. Cunoștințele despre asociațiile secrete sau despre alchimiștii de la începutul epocii moderne ar putea fi de mare ajutor. Sau poate totul nu este decât o farsă, o glumă de acum 500 sau 800 de ani?
Descoperitorul și locul descoperirii
Originea și periplul ciudatei opere sunt învăluite de mister. În 1912, Wilfried Voynich, anticar și luptător pentru libertatea Poloniei, care trăia la Londra, a descoperit un manuscris cu caractere bizare, într-o ladă veche, “într-un vechi castel din sudul Europei”, așa cum declara el criptic. Numele complet al descoperitorului este Wilfryd Michal Habdank-Wojnicz. Acesta s-a născut în 31 octombrie 1865 în Kaunas (Lituania) și a emigrat în Hamburg, și apoi în Londra, din motive politice. Locul exact al descoperirii avea să fie aflat abia în 1960: era vorba de vila Mondragone din Frascati, un colegiu iezuit, situat la sud de Roma. În acea perioadă, părinții iezuiți aveau nevoie de bani pentru renovări și, ca atare, au început să vândă din manuscrisele rare aflate în posesia lor. Deși manuscrisul i-a atras imediat atenția lui Voynich, ceea ce l-a fascinat definitiv a fost o scriere care însoțea manuscrisul, înnobilând și mai mult întreaga lucrare. Era vorba de o scrisoare redactată de un anume Joannes Marcus Marci, datată Praga 19 august 1666, și adresată unui prieten numit Athanasius Kircher. În scrisoare, se spunea: “Dr. Raphael, profesor de limbă cehă la curtea împăratului Ferdinand al II-lea, care avea și titlul de rege al Boemiei, mi-a povestit că această carte a aparținut împăratului Rudolf, care plătise pentru ea 600 de ducați. El crede că autorul ar fi Roger Bacon”. Fostul proprietar, scrie Marci, “s-a dedicat neobosit descifrării manuscrisului, așa cum reiese din încercările sale, pe care Vi le trimit de asemenea… speranța reușitei a dispărut abia spre sfârșitul vieții sale, eforturile sale au fost în zadar”.
Autorul
Este oare codul Voynich o operă din secolul al XVI-lea? Să fie oare o consemnare a fericitului descoperitor al plantelor de care era nevoie pentru prepararea pietrei filosofale, descoperire pe care apoi a preferat să o păstreze secretă? Scrisoarea din anexa lucrării îl aduce în discuție ca autor pe călugărul franciscan Roger Bacon (în fotografie), un savant din secolul al XIII-lea care a studiat științele naturii la Paris și Oxford, cunoscut și sub titlul de Doctor Mirabilis. Acesta a realizat pentru prietenul său, Papa Clement al IV-lea, o descriere a lumii în trei volume, denumită Opus maius (opera majoră), Opus minor (opera minoră) și Opus tertium (a treia operă). Bacon, un soi de iluminist timpuriu, a militat împotriva amestecării credinței cu știința, ceea ce i-a atras antipatii, precum și restricția de domiciliu forțat la mănăstirea în care se afla. Se spune că Bacon știa cum se obține praful de pușcă, înainte ca acesta să fi fost descoperit, 100 de ani mai târziu, de către călugărul franciscan Berthold Schwarz. Oare să fie vorba în această scriere cifrată despre modul de preparare a substanței explozive? Un mesaj încriptat trimis în lume din chilia sa monahală?
Destinatarul
Împăratul Rudolf al II-lea (1576-1612), era strănepotul Ioanei Nebuna, fiica regilor catolici Ferdinand de Aragon și Isabela de Castilia. Aceasta a fost căsătorită cu Filip cel Frumos, primul rege habsburg pe tronul spaniol, împreună cu care a avut un copil, pe viitorul împărat Carol Quintul. Se spune că moartea prematură a soțului străbunicii lui Rudolf, în 1505, a dus-o pe aceasta în pragul nebuniei. Relatările de epocă spun că femeia nu permitea să fie luat de lângă ea sicriul soțului, pentru a-l putea supraveghe tot timpul, ca să asigure că acesta nu e mort, ci doar adormit. Ulterior, a fost internată la mănăstirea Santa Clara din Tordesillas, unde a și murit la o vârstă extrem de înaintată pentru acea perioadă, respectiv 75 de ani. Extravagan-ța, melancolia și credința că este vrăjit, particularități prezente la Rudolf, sunt atribuite de istorici acestei moșteniri genetice habsburgice. Este foarte cunoscut un portret al său, pictat de Giuseppe Arcimbaldo, care a compus figura împăratului din fructe, legume și rădăcini.
La 1600, Rudolf a transformat Praga în reședință imperială și, în același timp, într-o metropolă a astronomilor, astrologilor, rozacrucienilor (Ordo Rosae Crucis, nume generic pentru mai multe societăți secrete, originare din Germania secolului al XV-lea. Se presupune că rozacrucienii aveau ca scop realizarea unei societăți mai bune, prin intermediul unor cunoștințe secrete și al preluării conducerii lumii – n.r.). Praga din vremea lui Rudolf a mai reunit și alte societăți secrete, transformându-se într-un centru al experimentelor misterioase realizate de alchimiști, în perpetua lor căutare a pietrei filosofale. Este același oraș unde celebrul Golem evreiesc bântuia străzile. Legenda cea mai răspândită povestește cum rabinul praghez Iuda Loew (1525-1609) ar fi realizat din lut o ființă cu aspect uman, care prindea viață doar cu ajutorul pronunțării unor formule magice. Scopul era acela de a-i ajuta pe evreii din ghetoul praghez să scape de acuzațiile aduse de ceilalți locuitori, cum că ar ucide copii pentru a le folosi sângele în ritualuri și de a face muncile interzise evreilor în ziua de sabat. Orașul era împânzit de personaje cu preocupări esoterice, care au contribuit la înflorirea culturală și economică a acestuia. Toate astea, în timp ce în Ungaria (a cărei parte centrală fusese ocupată din 1541 de otomani – n.r.), turcii deveneau o amenințare reală, iar spectrul războiului reînvia poveștile despre cavalerii Apocalipsei.
Pelerinajul manuscrisului
Ce s-a întâmplat cu mansucrisul de la scrisoarea lui Marci și până la descoperirea lui de către Voynich nu știe nimeni. Se știe doar că după moartea lui Voynich, în 1930, și a soției sale Ethel, în 1960, colecția de cărți a ajuns la secretara familiei, care a vândut-o, pentru suma de 24.500 de dolari, librarului newyorkez Hans-Peter Kraus. Acesta era cunoscut în Germania pentru faptul că a vândut muzeului Gutenberg din Mainz o biblie Gutenberg, contra a 3,7 milioane de mărci (aproximativ 1,9 milioane euro). Întrucât Kraus nu a reușit să obțină pentru manuscrisul Voynich prețul halucinant pe care și-l dorea, l-a donat în cele din urmă bibliotecii Beinicke Rare Book and Manuscript Library a Universității din Yale. La scurt timp după aceasta, manuscrisul a fost evaluat la 500.000 de dolari. Până în acest moment, Universitatea Yale nu a permis o cercetare care să stabilească vechimea mansucrisului, așa încât nu este clar nici măcar dacă este o scriere din secolul al XIII-lea sau al XVI-lea sau poate chiar din secolul al XX-lea.
Încercările specialiștilor
Primul cercetător al manuscrisului, cunoscutul filolog William Newbold (în fotografie), de la Universitatea din Pennsylvania, axat pe studiul limbilor vechi, afirma că a reușit să descifreze manuscrisul.
Renumele său a fost compromis atunci când s-a stabilit că afirmația era lipsită de fundament. Au fost sondate toate căile de decodare. S-a măsurat chiar și entropia caracterelor sau aleatoriul în succesiunea acestora.
S-au căutat paralele cu limbi cunoscute, pe baza frecvenței cu care se repetă caracterele. În scurt timp, s-a ajuns la excluderea tututor metodelor obișnuite de cifrare. Simpla întrebare “Câte semne diferite există în lucrare?” a produs suficientă bătaie de cap.
În anii ‘20, și profesorul John Manly (un spărgător de coduri renumit în Primul Război Mondial) s-a ocupat fără succes de manuscris. Matematicianul brazilian Jorge Stolfi a presupus că vocabulele sunt constituite din trei silabe. Rene Zanderbergen, inginer la Agenția Aerospațială Europeană, încearcă să descopere secretul cu ajutorul computerului, iar Gordon Rugg (informatician la Universitatea britanică Keele) a folosit o rețea cardanică, instrument de spionaj din perioada elisabetană, pentru analiza de text.
În revista Criptologia, Rugg rezuma observațiile sale sub titlul “O glumă elegantă – O posibilă rezolvare a enigmei Voynich”. Există multe posibilități oferite de acest cod. Singura temere este că vom fi tot așa de lipsiți de succes, în căutarea codului corect, ca și în privința găsirii pietrei filosofale. Căci atât vraja textului, cât și cea a aurului, ar dispărea de îndată ce ambele mistere ar fi rezolvate.
Suspectat de fals
În 1585, alchimistul John Dee se afla la curtea de la Praga a lui Rudolf, împreună cu un tovarăș de idei, Edward Kelley (în fotografie), un prieten fanatic al cărților.
Orașul era pregătit pentru astfel de oameni, care făceau experimente pentru fabricarea aurului sau predicau venirea iminentă a Anticristului. Ar putea fi maniscrisul un produs al mistificărilor lor?
Pe lângă nimfele goale, rozetele enigmatice și însemne bizare, în volum apar și lucruri care nu erau cunsocute la acea vreme: ca de exemplu floarea soarelui și piperul Cheyenne, venite ulterior din America. În acest caz, ipoteza că Bacon ar fi autorul cade, doar dacă nu cumva el ar fi auzit despre Lumea Nouă cu 250 de ani înaintea lui Columb.
Printre altele, Kelley era cunoscut și ca falsificator și avea o bogată experiență a închisorilor.
Din acest motiv, dar și din cauza apariției plantelor exotice în paginile manuscrisului, unii experți sunt de părere că Dee și Kelley au realizat ei înșiși pergamentele și le-au vândut mai apoi împăratului habsburg drept cărți care conțin înțelepciunea seculară, pentru 600 de ducați, sumă care reprezenta pe atunci de mai multe ori venitul anual al unui meșter breslaș.
Curierul
Cine i-a înmânat manuscrisul Împăratului Rudolf? Informațiile în acest sens îl indică pe alchimistul John Dee (în fotografie), una din figurile extrem de bizare ale ocultismului timpuriu. Tatăl acestuia era comerciant de vinuri și prieten al celebrului rege englez Hen-ric al VIII-lea, protejatul reginei Maria (“Bloody Mary”, urmașa la tron a lui Henric, născută din prima căsătorie cu Caterina de Aragon, ultima regină catolică a Angliei. Denumirea de “Maria cea Sângeroasă” și-a câștigat-o datorită persecuțiilor exercitate asupra protestanților, în încercarea de a recatoliciza țara – n.r.).
