Ice Hotel – cuburi pentru whisky
După nici o zi de la deschiderea cu fast și presă străină a Ice Hotel Bâlea din Sibiu, activitatea hotelului a fost sistată pe motive de indisciplină în construcție. Potrivit zicalei românești cu minunea care nu ține decât trei zile, hotelul-minune din sud-estul Europei a fost închis, întrucât nu respectă niște norme de construcție inexistente în legislația României.
După ce în timpul construcției hotelului de gheață nu s-a sesizat nici unul din forurile autorizate, cu toții așteptând probabil să vadă minunea cu ochii lor, la o zi de la inaugurare s-au gândit că ar fi momentul potrivit să ceară socoteală patronilor. Motivul invocat: lipsa unei autorizații de construcție, pentru un hotel ridicat din blocuri de gheață, care se dorește a fi o atracție turistică și nu o construcție permanentă. Această situație a dus la neînțelegeri între autoritățile locale, în urma cărora?activitatea de o zi a „minunii” românești a fot sistată.
Tărășenia începe cu o adresă trimisă Consiliului Județean (CJ) de către Inspectoratul în Construcții al Județului (ICJ) Sibiu. Prin respectiva adresă, se solicita documentația pe baza căreia a fost ridicat hotelul, în ciuda faptului că în România nu există o lege referitoare la construcțiile de agrement, cu atât mai mult puțin – pentru o construcție din gheață.
„La noi în țară nu există normative pentru construcții de acest tip. În Japonia, de exemplu, astfel de construcții sunt ridicate pe un schelet metalic, cu parte de arhitectură și rezistență. Vreau să știu dacă această construcție are a-ceste proiecte. Eu am auzit că există un singur desen al unui piteștean… Vă gândiți că acolo o să fie o aglomerație de oameni? Nu se poate așa ceva! Dacă nu au o asemenea documentație, înseamnă că CJ-ul trebuie să-i amendeze sau dacă au dat o autorizație de construire, at?nci o să-i întreb pe ce bază au dat-o“, declară Sorin Inocențiu Șerbu, inspector șef în cadrul ICJ Sibiu.
Nu trebuie autorizație
De cealaltă parte a baricadei stă Consiliul Județean, prin arhitecul șef al județelui, Corneliu Drăgan, care susține că o asemenea construcție nu necesită autorizație de construire. În ciuda acestui fapt, a fost dată dispoziția de suspendare a activității, până la lămurirea lucrurilor. “Proiectul de Life–Style, care este o ideee de marketing în vederea promovării turismului montan, constă în amenajarea efectuată în imediata vecinătate a cabanei Bâlea Lac, denumită «Ice Hotel». Precizăm că potrivit legislaț?ei în vigoare, amenajarea nu poate fi catalogată ca și construcție cu caracter provizoriu. Nu este realizată din materiale care permit demontarea rapidă, în vederea aducerii terenului la starea inițială – confecții metalice, piese de cherestea, materiale plastice sau alte ase-menea. Legea nr. 50/1991 definește lucrările de construcție cu caracter provizoriu supuse autorizării, iar la art. 11, alin. 2, se specifică acele construcții din această categorie, care se pot executa fără autorizație. În ceea ce pri?ește disciplina în construcție, aici e treaba Inspectoratului în Construcții“. În consecință Ice Hotel Bâlea nu se înscrie în această categorie și nu are nevoie de o asemenea autorizație.
Ice Hotel Bâlea, închis
În urma unei cereri depuse de ICJ Sibiu, patronii hotelului de gheață au fost chemați la Consiliul Județean Sibiu pentru a lămuri problema. S-a hotărât sistarea activității hotelului până la obținerea unui aviz de la Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului. Adresa de sistare a activității a fost trimisă la Primăria Cârțișoara, de unde a ajuns la patroni. Dan Magda, primarul din Cârțișoara, este supărat pe decizia CJ, care, spune el, „afectează imaginea turismului românesc“.
Totuși, acesta speră în redeschiderea hotelului, cât de curând. „Ei mi-au trimis joi (n.r. a doua zi după deschi-dere) o adresă de sistare a activității hotelului, pe care am transmis-o patronilor hotelului. Se sistează activitatea până se obține avizul din partea ministerului turismului. Eu sper să se termine repede problema asta care e incertă, pentru că au venit deja o serie de străini aici de la presa internațională și iar cădem prost, ca de fiecare dată. Eu zic că până la urmă o să-i dea drumul, pentr? că este o fantezie doar, nu un hotel propriu-zis. Nu cred că o să doarmă cineva acolo. Eu am fost acolo și e foarte frumos, elegant. Sper să se redeschidă“.
Pe drumuri, după aviz
General managerul Ice Hotel Bâlea nu vrea acum decât să intre în așa-zisa legalitate, pentru a-și putea caza primii oaspeți. „Sunt acum pe drum spre Ministerul Turismului, de unde trebuie să obțin un aviz, pentru ca totul să fie în regulă. Am înțeles că cei de la Consiliul Județean și-au dat acordul, acum rămâne să clarific treaba la minister. Hotelul nu are un schelet metalic, nu are nici un fel de schelet. Proiectul a fost realizat de asociatul meu din Pitești. În hotel pot intra 16 persoane și nu va fi ? problemă cu rezistența“, declară Arnold Klingais.
A dormit o noapte în hotel
Unul din primii turiști care au avut șansa să trăiască o experiență unică la Ice Hotel Bâlea este patronul clubului sibian Chill Out, Ghiță Motorga. El a fost foarte surprins când a auzit că hotelul s-a închis. „Eu am dormit acolo, dar nu mi s-a părut nimic suspect. Știu că a fost făcut după toate normele. Chiar m-au rugat patronii să vin cu muzica pentru barul hotelului. Ce am trăit acolo a fost o experiență unică. Nu știu de ce se leagă de chestia asta. E vorba de oameni maturi, care merg la hotel și car?, dacă vor să doarmă în frig, pot să o facă. Chiar am fost miercuri la deschidere… Au fost și cei de la Reuters și o grămadă de lume. Nu înțeleg de ce nu ar avea și românii un asemenea hotel, care în Suedia a devenit deja o tradiție și nu s-a luat nimeni de ei. Sper să se redeschidă pentru că vreau să mai merg acolo“.
Turismul românesc, nepătat
Până la deschiderea hotelului, locurile de cazare au fost ocupate de turiștii străini. Dorința de a trăi experiențe unice și clipe de neuitat a atras o serie de turiști de care Sibiul avea mare nevoie. Agenții de turism consideră că acest eșec nu va afecta imaginea turismului românesc. „E pur și simplu o inițiativă bună, care nu a avut finalitate. Deocamdată, legislația în acest domeniu lipsește la noi, pentru că nu se știe ce acte sunt necesare pentru o asemenea construcție. Oricum turiștii care vin în Ro?ânia, nu vin neapărat pentru acest hotel, deci nu o să fie o problemă atât de mare“, menționează Cosmin Radu, agent turistic la Karussell Tours Sibiu.
Cum îngheață banii
Construirea hotelului de gheață de la Bâlea a necesitat un efort financiar de peste 6.000 de euro. Stâlpii de susținere au peste șase metri, iar forma hotelului este circulară, având un diametru de aproximativ 20,5 de metri. Construcția este realizată cu blocuri de gheață tăiate din cascada Bâlea sau blocuri confecționate din cofraje în care s-a tuarnat apă, pentru realizarea structurii pereților. Există un bar, recepție și opt camere care, în loc de uși, au perdele termice. Hotelul are posibilitatea de a ?ăzdui 1.440 de turiști pe sezon.
Alexandru URZICÄ‚



