Instanța „culturală” Băsescu și manierele elegante
Nu mă surprinde deloc inițiativa recentă a președintelui Băsescu de a numi în fruntea Institutului Cultural Român o nouă figură. Nimeni nu cred că se aștepta ca după venirea lui la putere să nu înlocuiască tot ceea ce poate fi înlocuit în instituțiile importante ale statului, iar acolo unde atribuțiile lui sunt depășite sau legea nu permite, să se folosească de meșteșugul trasului de sfori, de tehnicile intimidării, de amenințări mai mult sau mai puțin voalate, de insinuări transparente.
În plus, este evident deja că o parte dintre oamenii din guvern, între anumite limite chiar premierul, sunt balerini lipsiți de rafinament într-un spectacol orchestrat de președinte.
Cu fața lui tușată de juisamentele puterii, vechiul marinar e prins din când în când de emoția valurilor amenințătoare și, în lipsa cârmei vasului, o cârmește când la stânga, când la dreapta prin instituțiile statului. Uneori pe bună dreptate, alteori, parcă încețoșat de aburii unui rom fierbinte, vede himere și acolo unde nu sunt. Iar atunci e cu atât mai hotărât că trebuie să lupte. Așa o fi procedat, probabil, și atunci când a decis schimbarea fondatorului de instituție Augustin Buzura cu Horia Roman Patapievici. Sunt sigur că nu a găsit răgaz să citească nici romanele lui Buzura și nici glosele cu iz de epistemologie culturală ale frugalului dandy de la CNSAS. Nu ar fi asta o problemă, veți spune. Nu e datoria unui președinte să citească literatură ori filozofie, când are atâtea pe cap. Așa e.
Prin campania electorală, adică abia cu câteva luni în urmă, Băsescu nu avea informația elementară care să-i permită a discerne între roman, eseu și tratatul de epistemologie, nu știa de existența lui Cărtărescu, iar cât privește cartea lui Pleșu despre îngeri, probabil credea că e o ficțiune futurologică sau vreun tarot îmbâcsit de mucegai scolastic. Eu sunt oricum curios cum ar decurge o analiză pe text, cu limbajul adecvat, a președintelui Băsescu, pus față în față cu cărțile lui Patapievici, Buzura sau Pleșu. Veți spune, iarăși, că nu e cazul să facă asta. OK. Sunt alte treburi mai importante.
Venirea pajului imberb
Cu toate astea, într-o noapte senină, momit de vocile seducătoare ale unor sirene pierdute în paradisul nostalgiei, Băsescu visează că trebuie schimbat urgent Buzura și că cel mai potrivit să-i ia locul este pajul imberb H. R. Patapievici, specialist în reciclarea alambicată a unor paradigme desuete. Întrucât cultura nu este chiar domeniul lui forte, probabil că președintele și-a convocat duioasele muze, și-a aprins un trabuc, a închis ochii, și-a deschis larg urechile și a ascultat oracularele lor perorații. Odată trezit din vrajă totul i-a devenit limpede. Șinând seama de faptul că afroditele cu barbă și pălărie, înălțate suav cu trupurile lor galeșe direct din spuma culturii române și deportate de-a stânga și de-a dreapta lui Băsescu, nu sunt tocmai deferente față de Buzura, cunoscut fiind și relativ recentul conflict de la Dilema, care a dus la nașterea unei noi dileme vechi, anumite firișoare logice parcă prind contur. Sunt convins că decizia înlocuirii lui Buzura și persoana de schimb au fost luate de sfetnicii președintelui, iar el nu a făcut altceva decât să arate cu degetul în direcția schimbării. Din păcate, legea de înființare a ICR permite asta. Pentru mine nu-i deloc în regulă ca președintele României, care numai în situații rarisime mai are o brumă de cultură umanistă, să poată dispune schimbarea președintelui ICR.
Eroare de sistem?
Până una alta, faptul s-a consumat. Rezervele mele nu privesc personalitatea culturală a lui Patapievici, ci jocul de gherilă culturală la care se pretează acesta și lanțul de complicități a unor intelectuali bucureșteni prestigioși care se folosesc de Băsescu ca de un berbec cu căpățâna tare pentru a sparge porțile ICR și a-l trimite la plimbare pe cel ce l-a fondat. În opinia mea, care desigur nu are nici o autoritate, asta miroase a abuz și uzurpare, dincolo de lamentabila lipsă de stil și ineleganța procedurii.
Sper ca în entuziasmul frenetic al schimbării, președintele și noua putere să nu schimbe cumva și copacul de a cărui crenguțe atârnă. Å¢i să nu uite că fragila și conjuncturala autoritate de care beneficiază, depinde de convingerea noastră că ceea ce fac este corect. Chiar și în puținul timp de când au fost investiți, am avut deja ocazia să remarcăm gafe, erori în sistem, lipsă de comunicare și decizii punitive sau belicoase. Mă tem că și pripita înlocuire a lui Buzura intră în această ultimă categorie.
