Copiii cu dizabilități, cobaii Bucureștiului

Ministerul Educației și Cercetării a scos o nouă lege care-i transformă, practic, pe copiii cu dizabilități într-un fel de paria ai școlilor normale Integrarea forțată a copiilor cu handicap în mediile sociale școlare a devenit un fel de cuiul lui Pepelea pentru dascăli care sunt obligați s-o facă, dar nu știu cum Profesorii se confruntă cu regulamente fără aplicabilitate, iar Bucureștiul ordonă: “Să se învețe din mers!”

Copiii cu dizabilități au avut întotdeauna o problemă de adaptare în societate. Astfel că, pentru ei s-au făcut școlile speciale, unde sunt supravegheați și educați de dascăli cu pregătire anume și sunt tratați individual, în funcție de gravitatea bolii. Anul trecut, Guvernul a hotărât integrarea forțată a copiilor cu deficiențe ușoare în școlile de masă. Motivul invocat: eliminarea discriminărilor și egalizarea șanselor de integrare în societate. Marele plan de la București, care sună bine, însă pus în practică se conturează a fi un adevărat fiasco, include și o programă individualizată. O programă obligatorie, cuprinsă în Regulamentul de Organizare și Funcționare a învățământului Special. Măsura dispusă de Guvern este una dintre condițiile impuse de Uniunea Europeană pentru integrarea României în rândul statelor comunitare. Cum-necum. Așa că, fără pregătirile de rigoare, Guvernul vine și trântește legea pe masă. Iar profesorii, vor nu vor, trebuie să se înhame la o sarcină pentru care nu au fost pregătiți. În sensul cel mai didactic cu putință. Dacă numai dascălii ar avea de suferit de pe urma acestei măsuri, încă ar mai merge. Însă, cei cu adevărat afectați sunt copiii în cauză, care întâmpină reale greutăți de acomodare într-un colectiv cu copii normali, activi. Radicala hotărâre a fost luată, regulile sunt clare, dar, din păcate, sunt inaplicabile.

Integrare forțată

Copiii care suferă de dizabilități sunt integrați în școlile de masă cam de trei ani într-un mod agresiv. Tam-nesam profesorii sunt puși în fața faptului împlinit. Ei se plâng că s-a forțat nota în această privință și că nu sunt suficient de pregătiți din punct de vedere profesional să lucreze cu copii cu dizabilități, că lipsește o mentalitate clară, că nu sunt instrumente de lucru, un ghid orientativ, norme… Autoritățile se bat cu pumnul în piept că sunt organizate cursuri de pregătire psiho-pedagogică la care au acces toți profesorii, că le dau un profesor itinerant, care să-i ajute în stabilirea programelor individuale. De ajuns, în opinia oficialilor. Și totuși, practica spune altceva. Din biroul călduț de la București, se gândesc la copiii cu dizabilități ca la niște marionete, care primesc traiectoria unui drum și trebuie să-l urmeze. Cu toate acestea, se confirmă fără tăgadă faptul că acești copii nu sunt pregătiți pentru a da piept cu societatea și cruda realitate a vieții.

“Problema este că totul a venit forțat, dintr-o dată”, declară Alexandru P., profesor de matematică la o școală generală. “Nu am avut timp suficient pentru a ne obișnui cu acest lucru. Nici noi și nici copiii, atât cei cu probleme, cât și cei normali. Este chiar o problemă mai mare decât lipsa de pregătire. Bineînțeles că și lipsa de pregătire în psiho-pedagogia specială este o problemă. Un singur curs nu este suficient pentru a educa un copil cu probleme, la înălțimea standardelor dorite de ceilalți și de noi în primul rând. Ar fi necesară o specializare de doi sau trei ani în acest domeniu”, mai susține profesorul de matematică.

Pe de altă parte, inspectorii școlari, cei care ar trebui să le rezolve doleanțele profesorilor, împărtășesc radicalismul Ministerului Educației și Cercetării (MEC).

Problema e că, dacă profesorii deschid gura și-și spun doleanțele, li se taie urgent macaroana.

Pragul social

Aterizând dintr-o dată într-un mediu total diferit de cel în care a învățat până atunci, copilul cu dizabilități venit de la o școală specială se integrează greu în noua clasă. “Se simt frustrați când văd performanțele colegilor lor, iar ei nu pot să-i ajungă”, susține T.O., un alt dascăl care predă la clase în care sunt câțiva copii cu astfel de probleme.

“Dacă un copil cu probleme vine într-o clasă din școala de masă, dar în clasa I, nu este atât de grav, pentru că o ia de la zero. Vine fără «etichetă», cum că ar veni de la o școală specială, și este mult mai ușor de acceptat de restul copiilor. Dar dacă vine în clasa a VI-a, spre exemplu, apar problemele de adaptare, pentru că vine cu «eticheta»”, mai spune profesorul.

“Am avut și elevi cu deficiențe fizice. Este mult mai ușor de lucrat cu ei decât cu cei proveniți de la o școală specială și cu intelect scăzut”, consideră Maria B., profesor de română. “Cred că ei ar da un randament mult mai bun dacă ar studia în continuare în școlile speciale. Trebuie să ne gândim la sufletele copiilor care se chinuie mult prea mult pentru a-și ajunge colegii din urmă. Dar ei încearcă. Și noi profesorii înțelegem efortul lor. Încercăm să-i ajutăm cât putem, dacă tot am fost puși în fața faptului împlinit. Ei ar trebui pregătiți pentru a da piept cu societatea activă. Am avut și un elev cu deficiențe de auz, dar se străduia să țină pasul cu ceilalți colegi. Când dictam lecția, el scria după colegul de bancă. Am avut și copii în cărucior, cu ambele picioare amputate și copiii au învățat că trebuie să aibă grijă de colegul lor, pentru a nu se simți marginalizat”, relatează profesoara de română.

Discrepanțe vizibile

Programele individualizate sunt mai mult pentru materiile principale, limba română și matematică. Dar profesorul de chimie, geografie, engleză se confruntă cu probleme mult mai mari. Mulți nu au o programă separată pentru acei copii cu probleme și le este imposibil să-i scoată la liman. “În clasa a V-a, una din clasele la care predau limba engleză, sunt copii cu performanțe foarte mari”, spune Ioana M., dascăl de engleză. “Dar este și o fetiță cu probleme. Eu îmi țin lecția, iar ea mă urmărește pe carte cu pixul. Dacă o întreb un cuvânt din cele pe care le urmărea, nu știe ce înseamnă și începe să plângă și să se plesnească peste cap, spunând într-una că este proastă. Este dureros să privesc un copil făcând astfel de gesturi, pe care nu am posibilitatea să-l ajut. Ea vrea să învețe, dar nu poate. Atunci trebuie să las clasa și să mă ocup și de ea. Nu o pot lăsa în voia sorții. Sunt dascăl. Chiar dacă are acel certificat de integrat, are nevoie de ajutor specializat, pe care eu nu sunt cea mai în măsură să i-l ofer. Întrebarea este ce se va alege de acel copil?”, mai spune Ioana.

Șanse de reușită

Un prim pas în vederea integrării copiilor cu dizabilități ar fi acela de pregătire a unităților de învățământ. Un al doilea pas, ar fi acela de a se face mai multe cursuri în care să se pună accent pe diversitatea omului, pe problemele cu care ar putea să se confrunte. Adică unitatea școlară să fie informată înainte să se întâmple ceva. În acest sens există o comisie metodică care a avut în lucru grilă de evaluare/observare a copilului din învățământul preșcolar pentru a depista din timp copilul cu cerințe educative speciale. Ceea ce le-ar ușura munca atât profesorilor cât și elevilor care vin în clasa I.

Egali la examene

Pe parcursul pregătirii școlare, copiii cu dizabilități au un regim individual. Însă atunci când e vorba de examene, sunt evaluați după același standard. Dacă la sfârșitul clasei a VIII-a vor să-și dea capacitatea, nu au decât să o facă. Dar pe răspunderea lor. Subiectele sunt de același fel, diferă doar modul de susținerea examenului. Pentru nevăzători sunt profesori care scriu după dictare, ceea ce spune copilul și au un timp de lucru mai mare decât ceilalți copii. La hipoacuzici, care nu și-au însușit limbajul, există profesori care transformă limbajul semnelor într-unul oral. Dar pentru cei cu dizabilități mintale este mai greu. Trebuie să primească aceleași subiecte ca și ceilalți. Însă, aici este decizia lor, de comun acord cu părintele. Fiecare copil este unicat și ar fi un efort imens pentru individualizarea testului.

Dar, cu acest aspect, majoritatea profesorilor nu sunt de acord. Ei sunt de părere că așa cum beneficiază pe timpul școlii de o programă individualizată, ar trebui să fie și pentru examene, pentru că un copil cu dizabilități nu poate ajunge niciodată la standardele unui copil normal.

Această socializare forțată nu are decât efecte negative. Legea taie și spânzură dar viața unui copil nu este o ecuație matematică care se rezolvă după cronometru. Pe urma acestor hotărâri radicale societatea va fi cea care va avea de pierdut.

Certificat de integrat

Integrarea școlară individuală a copiilor cu dizabilități în grupe și clase obișnuite de învățământ se realizează gradual și planificat. Este asigurată asistența pedagogică acordată de către cadrele didactice specializate de la cabinetele de asistență psihopedagogică de la nivel județean sau de cele din instituțiile de învățământ special în funcție de specificul tulburărilor sau deficiențelor de învățare.

Pentru a beneficia de o formă educativă adaptată în funcție de dezabilități, copilul trebuie să aibă un certificat de expertiză și orientare școlară eliberat de Comisia pentru protecția Copilului pe baza evaluării complexe a copilului realizată de Serviciul de evaluare complexă a copilului din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului pe baza recomandărilor Comisiei Interne de Evaluare Continuă și a unităților de învățământ în care acesta își desfășoară activitatea. În urma acestor recomandări Comisia Pentru Protecția Copilului hotărăște forma de învățământ pe care copilul o va urma. Copiii cu un coeficient de inteligență sub 70, care au și dizabilități asociate și cei care suferă de un handicap fizic vor primi un profesor de sprijin.

Diana BÄ‚DRÄ‚GAN