De vorbă cu Maica Siluana (XIV)

Ziarul de Mureș a inaugurat o rubrică de dialog cu Maica Siluana, stareță la mănăstirea Jitianu și coordonatoare a Centrului de Formare și Consiliere “Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din Craiova. Grație unei experiențe de viață deosebite, Maica Siluana desfășoară o bogată activitate duhovnicească, cu un impact puternic mai ales în rândul tinerilor. Prin intermediul paginilor Ziarului, Maica răspunde întrebărilor cititorilor, trimise pe adresa de mail: redactia@ziaruldemures.ro

Cum se împacă dorul de singurătate cu bucuria intensa pe care ne-o aduce întâlnirea cu ceilalți?

“Omul este o făptură după Chipul Celui Care l-a zidit: persoană, este cineva. A fi cineva înseamnă a fi în comuniune și față în față cu altcineva.

Prima întâlnire față către față a omului cu Cineva, a fost în momentul aducerii la existență când s-a pomenit că este și că Dumnezeu e aplecat asupra sa. Această întâlnire o avem fiecare dintre noi în clipa aducerii noastre la existență. După această întâlnire tânjim ori de câte ori dorim singurătatea și liniștea. Dumnezeu ne vorbește și prin tăcere. Dumnezeu e în ascunsul din adâncul nostru, acolo unde ne îndeamnă Mântuitorul să intrăm când ne rugăm, când postim… Și când reușim să intrăm acolo, să-I simțim Prezența, Bucuria noastră este atât de mare încât am voi să nu ne mai întoarcem la cele văzute…

Dar omul, chip al lui Dumnezeu chemat la asemănare cu Dumnezeu Iubire, n-a fost creat singur pentru că nu “este bine să fie omul singur”. Omul este un singur OM după fire într-o multitudine de persoane diferite chemate să trăiască după “chipul” lui Dumnezeu Sfânta Treime, în comuniune de iubire liberă. Mai mult, în această multitudine și diversitate, fiecare persoană este unică și nu se poate situa decât în trei posturi: un “eu” pentru un “tu” sau “el”, un “tu” pentru un alt “eu” sau “el”, un “el” pentru aceștia. Mai poate să aparțină unei comunități care poate fi “noi” sau “voi” sau “ei” pentru alte comunități. Și fiecare postură se naște numai într-o relație vie și nemijlocită de comunicare, de punere în comun a vieții și valorilor noastre. Această comunicare, cuminecare, împărtășire din unicitatea fiecăruia este aducătoare de spor de viață, de bucurie, cum mărturisești în întrebare. Și, cu cât e mai mare, mai bogată viața mea, cu atât mai mult am de dat și cu atât mai mult voi primi. Și ca să dau mult, e nevoie să mă hrănesc, să mă umplu, să devin mereu nou și iarăși să mă dăruiesc. Și nou devin în relația cu Cel Care le face pe toate noi, cu Dătătorul de Viață, cu Dumnezeu Care este și vine în ascunsul meu. Și alerg la singurătate și tăcere ca să și mă întâlnesc cu El, să-I simt prezența, să mă umplu de iubire și bucurie. Și iarăși voi fi trimis și voi alerga la “ai mei” ca să-mi împlinesc misiunea mea de martor al acestei Bucurii și să mă împărtășesc de bucuria lor care e altfel. Așa nu ne vom sătura în veci de Frumusețea și taina fiecăruia pentru că în fiecare va fi Dumnezeu și fiecare va fi în Dumnezeu. Acum ne pregătim pentru această fericire trăind Poruncile, hrănindu-ne cu Dumnezeu așa cum ni se dă acum, slujindu-ne unii pe alții pe Cale și minunându-ne unii de alții întrebând ca poetul: “Prietene, cum e albastrul tău?”.

Amândouă întâlnirile ne sunt necesare pentru a ajunge la fericirea pe care o dorim cu toții și fiecare. De aceea și porunca iubirii are două aspecte: Iubește pe Dumnezeu și iubește pe aproapele tău!

Domnul să te călăuzească pe Cale!

Siluana