Uncategorized

Cu migrația la piață

Că așa o cere publicul, și-au dat și politicienii mureșeni sâmbătă dimineața în stambă pe televizor despre prefiguratele modificări ale Legii statutului aleșilor locali, care din vară vor pune capăt migrației politice, sub sancțiunea pierderii funcțiilor de primar, vice și consilier. Cel puțin inedit în conjunctura actuală, când practicile de racolare sunt în floare, și-au dat cu părerea despre nocivitatea traseismului politic tocmai reprezentanții puterii liberal-democrate (fie vorba, pentru că în Mureș de mult nu se mai scrie împreună Alianța PNL-PD, lucru evident chiar și în emisiunea cu pricina), adică Doru Oprișcan și Victor Mora. Dar și, la fel de inedit, senatorul Cristian Georgescu, care de mult acuză presiunile la care sunt supuși primarii PSD, susținând sus și tare că social-democrații nu s-au îndeletnicit cu așa ceva la vremea lor, pe când aleșii locali le cădeau în brațe îndrăgostiți cu zecile. S-avem pardon, dar așa ceva n-o s-o creadă decât naivul care îi crede și pe reprezentanții puterii, care la rândul lor acuzau PSD-ul după 2000 că racolează prin intimidare primarii opoziției.

Una peste alta, ideea e că din vară, dacă nu intervine nimic, aleșii locali nu vor avea altă opțiune decât să înghită ce le dictează șefii, pentru că altfel își pierd postul. Cât e de corect acest aspect, nu s-au întrebat mulți. Pentru că în fața unui electorat scârbit de circul din politica românească, orice măsură îndreptată împotriva politicienilor – dacă un consilier de comună poate fi numit politician – are succes, iar demagogia se cumpără ca pâinea caldă. Vezi Florea, vezi Băsescu – politicieni ce se vor jucători – și care se implică în tot ce le pare că ține de agenda cetățeanului, pentru că dă bine ca omul să audă că te interesezi de problemele lui.

Florea o face cu centralele, cu drumurile, și cu Weekendul, pentru care a luat și al doilea mandat. Le-a spus oamenilor ce doreau să audă, planuri care i-au dat pe spate, și-a primit votul, iar acum ies la iveală matrapazlâcurile, ca în afacerea Asfarom-Asphamur. Alții o fac cu bani pentru ajutoare sociale, cu mici și bere, orice cumpără voturi…

E și normal, atunci, să-ți dorești, ca partid, să ai primarii în ograda ta, pentru că, cel puțin în mediul rural, ei aduc voturile pentru Consiliul Județean și alegerile generale. Și atunci, de ce ipocrizia cu interzicerea migrației politice? Credeți că din vară vom avea o clasă politică mai responsabilă, mai principială, politicieni mai conștienți că reprezintă o doctrină politică și nu un interes financiar? Nici vorbă. Nu ține de morală, ci tot de piața electorală. În prag de primăvară, după o iarnă cu facturi mari și între două inundații, politicienii români ies cu migrația politică la piață, doar-doar or putea-o da pe niște capital de imagine.

Relu TĂTAR

Show More

Related Articles

Back to top button
Close