Uncategorized

Mai bine prea târziu decât niciodată

Spunem mereu că lucrurile trebuie făcute la timpul lor. Și pretindem ori așteptăm să le vedem îndeplinite la momentul oportun. Adică nici prea repede, dar nici prea târziu.

Dacă în istorie 16 ani și ceva nu-s decât un fleac, pentru cursul unei vieți ei reprezintă chiar destul.

Atâta a trecut din decembrie 1989 până în aprilie 2006. Atâta a trebuit să treacă de la evenimentele ce marcau schimbarea orânduirii pe la noi (cel puțin așa credem) până la comunicarea primelor nume de agenți ai serviciilor secrete aciuați în sânul generos al magistraturii. Divulgarea prețioaselor persoane s-a făcut de către Consiliul Suprem de Apărare a Å¢ării care s-a adresat Consiliului Superior al Magistraturii. Un judecător și trei procurori au fost agenți ai serviciilor secrete înainte de 1989. Desigur că patru din câteva mii (de judecători și procurori în funcție) e, totuși, mai ceva decât 6 din 49.

Dar, pe lângă stafida (de pe colivă) ce ni s-a servit după atîția ani, e cazul să ni se arate, în sfârșit, care au fost ori sunt ceilalți lucrători operativi, inclusiv acoperiți, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informații. Acestea sunt expresiile utilizate de Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraților. Actul normativ obligă toți magistrații să declare anual dacă au vreuna din palpitantele calități de mai sus (iar declarația trebuie autentificată de notar).

Să înțelegem că după cercetări superdetaliate care au durat aproape două decenii s-au găsit doar patru magistrați în situația de foști agenți? Curată justiție, dom’le, curat curată! Și noi, care aveam aproape certitudini, mai ales cu privire la veleitățile de colaboratori ai fostelor servicii de represiune, uneori vizibile și cu ochii întredeschiși, manifestate de-a lungul anilor de unii procurori pe care-i știm… Și încă îi vedem ori auzim. Proporția extrasă din minidatele oferite de CSAT (căci altele oficiale deocamdată nu avem) este grăitoare: un (judecător) la trei (procurori).

Va să zică, datele astea interesante n-au ajuns la urechile noastre decât în mică parte. De ce? Și pentru că dintr-o omisiune a legii (produsă din senin sau întoarsă din condei?) magistrații nu trebuie să declare decât dacă sunt (la momentul semnării respectivei declarații) în legături de cumetrie cu serviciile de informații. Dacă au fost, nu-i obligă nimeni să spună. Cu alte cuvinte, din anul 1980 (toamna târziu) și până în 2006 (primăvara devreme) magistrata xx sau magistratul xy au stat bot în bot, din timp în timp, cu oamenii de după cortină. Turnându-și frumușel colegii. Sau spunând câte și mai câte de prin dosare (mai ales în faza ultrasecretă… a urmăririi penale).

Și, hop-țop, vine ziua de dat declarația prevăzută de lege. Ce face magistrata xx ori magistratul xy? Scrie ea sau el cum că relația extraprofesională cu virilul serviciu e mai strânsă decât relația ei ori a lui cu justiția? Nu, nici vorbă. Pentru că are o soluție mai puternică decât Cilit Bang. Renunță, peste noapte, la calitatea de lucrător operativ, informator sau colaborator. Așa că, la momentul semnării declarației cerute de Legea nr. 303/2004, el este “lacrimă”, “nea”, “parfum”. Iar despre trecut, legea nu vrea să știe nimic (decât dacă-i vorba de făcut poliție politică). Iaca, acțiunea de spălare.

Fostul președinte al CSM a precizat public faptul că din declarațiile date de magistrații României în anul 2005 rezultă că nici unul nu se află în vreuna din situațiile de colaborare cu menționatele servicii. Cum spuneam, curat curată justiție! Până și nenea Iancu ar fi exclamat entuziasmat: coane, să ne trăiască și la mai mare!

Indiferent câți mai sunt (în justiție) dintre cei ce au fost ori sunt (și la braț cu serviciile de informații), grave sunt efectele unei astfel de duble calități. Să fi cercetat ori judecată sau amândouă de un informator… De o persoană care n-are coloană. Sau care și-a tăiat-o și-a dat-o la rațe. Dincolo de consecințele juridice (sau de lipsa lor), moralmente orice act semnat de un asemenea magistrat este nul. Din cap în coadă. Cu atât mai mult cu cât a fi magistrat înseamnă a fi independent. Sau, cel puțin, așa ne place să credem. Și să ne lovim cu cărămida în piept.

Andreea CIUCÄ‚

Show More

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
Close