Simboluri și semnificații în Slujba de Înviere

Slujba de Înviere sau Sfânta Liturghie este cea mai importantă slujbă din Săptămâna Sfântă și, alături de Sărbătoarea Crăciunului, reprezintă cel mai așteptat eveniment de către toți credincioșii.

Multe din simbolurile creștine care se regăsesc în Biblie le întâlnim în decursul acestei slujbe. Prima parte a Sfintei Liturghii îmbină două elemente arhaice binecunoscute de către toți credincioșii, focul și apa. Începutul slujbei este marcat de binecuvântarea focului și de către aprinderea lumânării pascale. Important este că focul nu trebuie aprins de la alt foc, ci doar cu ajutorul cremenei. Focul poate avea mai multe înțelesuri, însă toate simbolizează într-un final același lucru, bucuria unui nou început sau apariția unei noi vieți care a învins moartea. Focul mai poate avea de asemenea și alte înțelesuri. Spre exemplu, poate simboliza puterea, dinamismul – de unde se folosește expresia de caracter focos – sau poate simboliza chiar forța divină, din acest motiv el trebuie cucerit de om de la divinitate.

Sfânta Liturghie

Pentru aprinderea lui, cremenele și nu alt foc. Însuși Isus vorbește despre un botez al focului, iar în ziua de Rusalii Duhul Sfânt coboară pe pămînt sub forma unor limbi de foc. Sfânta Liturghie continuă cu vestirea solemnă a Învierii prin aprinderea lumânării pascale. Lumen Christi îl reprezintă pe Isus Cristos care reînvie din morți. Bucuria reînvierii este cântată apoi în Exultet, imn care tresaltă de bucurie. Lumânarea pascală rămâne aprinsă în apropierea amvonului până de Rusalii. În partea a doua a Sfintei Liturghii se recreează scena prin care primii creștini așteptau revărsatul zorilor citind Sfintele Scripturi și cântând cele șapte lecturi biblice din Vechiul Testament, totul într-o atmosferă cufundată în semiîntuneric, după care se intonează imnul cântat de îngeri la nașterea lui Cristos. Abia acum se citește prima lectură din Noul Testament și răsună cântecul solemn ce numai cu această ocazie se cântă, Aleluia. Următoarea procesiune în cadrul Sfintei Liturghii este Liturghia Apei. Pornind de la faptul că în trecut, creștinii se botezau o dată pe an, în noaptea Paștelui, după ce credincioșii treceau printr-o pregătire temeinică. Deși în zilele noastre, postul urmărește mai mult o curățire sufletească, apa și-a păstrat aceleași simboluri ca în antichitate. Popoare precum evreii, babilonienii, egiptenii sau chiar musulmanii foloseau apa pentru a se purifica de greșeli sau păcate. De asemenea, apa mai este considerată un izvor de viață, de fertilitate, dar și aducătoare de moarte, precum potopul din Biblie. S-a păstrat obiceiul ca în noaptea de Paște să se sfințească apa de botez și aghiasma. Ca o reînnoire a botezului, toți creștinii sunt stropiți în noaptea Sfintei Liturghii cu apă sfințită. Însuși Isus este botezat în apă și orânduiește botezul cu apă, apa având un rol dublu: moartea pentru păcat și renașterea la o viață nouă. Alte simboluri des întâlnite sunt: cenușa care se pune pe capul credincioșilor la începutul postului mare, în Miercurea Cenușii și simbolizează faptul că omul este născut din țărână și în țărână se va întoarce, dar este și un semn de căință; și untdelemnul care în liturghie are o semnificație spirituală sau divină. Preoții sunt unși la investire cu untdelemn ca semn al investirii lor cu autoritate de la Dumnezeu.

Ștefan DOBRE