Până când mai poate face pe Nebunul Dorin Florea?!
Am amânat prea mult luarea unei decizii dacă să public au ba tocmai acum un asemenea material. Pentru că este vorba de nebunia reală ori închipuită a personajului de la cârma celui mai mare buget al județului. Dublu cât banii din vistieria Consiliului Județean. Este vorba de primarul de Târgu Mureș, și despre nebunia afișată în viața publică. Sau joaca de-a nebunia. Ca într-o dramă.
Tot orașul vorbește, dar nimeni nu ia vreo atitudine, după cum niciunul nu dă vreo declarație în acest sens. Nu trebuie să fii psiholog ca să îți dai seama cu cine ai de a face când îl vezi și îl auzi pe Dorin Florea spumegând din scaunul de edil șef într-un limbaj mai mult decât suburban, de mahala, când respectul său față de partenerii din administrație sau politică nu este nici măcar la nivelul găștilor de cartier.
Am decis să îmi asum un alt proces cu Florea de la primărie. Oricum, ceilalți n-au cum să scrie, de vreme ce licitația acordată unei agenții speciale a fost astfel organizată încât numai cât că nu erau numiți câștigătorii și editorii. 8 miliarde pe an. O nimica toată. Asta-i altă poveste însă…
Da, în târg toată lumea vorbește că cel mai iubit dintre toți cei care mint electoral are probleme. Si nu cu PSD, că fratele Natea l-a iertat deja pentru trădare, nici cu PNL, că figurile de divorț ale lui Eugen Nicolăescu sunt mai mult exerciții lingvistice negative ale întâiului purtător de vorbe mieroase al liberalilor, nici cu prefectul Ciprian Dobre, deoarece se evită cu grație greu de priceput, nici cu ungurii, că doar sunt la guvernare și abia acum afacerile sunt în floare… Nu mai are nici probleme cu Dinu Socotar, care a rămas singur și onor democrații l-au trădat împingându-l în brațele atotcuprinzătoare ale mai marelui purist conservator Voiculescu. Oricum, democrații nu i-au oferit nimic, nici la Electrica, nici la una dintre imensele societăți ale Gazului Metan. Poate așa, ministrul Codruț {ereș anunță după Paște că noul șef al SC Electrocentrale Iernut e Dinu Socotar.
Florea nu mai are nici o problemă cu PN}CD, pe care l-a distrus total. Nici cu PSD, pe care l-a sedus de bani și l-a abandonat când nu-i mai era de folos.
Are însă o imens de mare problemă. Cu El.
Primăria e El. Se identifică persoana cu instituția.
Partidul Democrat e El. Statutul PD e El.
Omul nou e El.
Ce activist pecerist ar fi ieșit din nenea doctor?
Recunoașteți personajul?! Nu vă pot cere să recunoașteți și simptomele pentru că nu sunteți cu toții medici specialiști. Suntem doar spectatori pe scenele alese de Florea.
Spuneți și voi dacă nu ați auzit că medicul Florea trebuie să se trateze. Că deja se tratează la o clinică din Viena. Aceeași Vienă, atât de dragă peregrinărilor financiare ale lui Dorin Florea. Baiul cel mare se aseamănă cu cel al lui Năstase. Are bani – milioane, la bănci serioase, dar nu poate băiatul să se bucure de ei… Numai gândul că zilnic încasezi ca arendaș al țării – unul, al orașului – celălalt, și nu poți să-i cheltui cum vrei, te poate îmbolnăvi grav. {i mai trebuie să te și prefaci sărac și cinstit, că din leafă de primar nu îți iei costume, pantofi, cravate, mașini de lux, concedii afară, vile, etc. cu certitudine. Să nu te ia cu pandalii la fiecare conferință de presă?! Voi, mureșenii nu vedeți pentru că totul e cenzurat de mai marele drămuitor de minciuni, umilul slujbaș cu jeep, pre numele său Marius Pașcan. Să ne aducem aminte cine l-a înfundat pe Năstase? Omul lui de casă, care i-a făcut casa, sigur legal, l-a dat în gât, ca cel mai ordinar turnător. Da, lui Năstase de la Sergiu Sechelariu i se trage și de la soția unui cărăuș al banilor negri. Femeie care vedea mereu milioane de euro în gențile soțului său, omul de casă al lui Sechelariu, care era la rândul lui secretarul de stat de la Transporturi, Sergiu care-i ducea comisionele premierului Adrian Năstase. Judecați, dragi mureșeni.
Acuma, noi ne-am tot interesat, dar cum e secret profesional e extrem de greu. Sincer, acum vreo 9 ani am tot căutat un document de acest gen, ne-a luat ani, dar tot l-am dovedit pe alt panglicar al politicii, Gheorghe Funar. {i el, ca și Dorin Florea, a oprit dezvoltarea Clujului cât a fost primar de Cluj. Nu e meritul lui Emil Boc că orașul capitală a Transilvaniei a explodat în dezvoltare, dar sigur dispariția omului bolnav Funar a contat enorm. {i noi am contribuit puțin în acest sens. Ne va fi greu, dar acești nebuni ai cuvântului, ai deciziilor totalitare, acești narciși ai puterii trebuie să dispară din viața politică românească!
A fost sau nu Dorin Florea la un consult, la tratament la Viena? Are, cum zice vocea târgului, aceeași care zicea în 2004 că Năstase are un miliard de euro, deci are Florea 3 milioane de euro pe numele unui prieten la o bancă vieneză?! Lumea vorbește…
El nu o va recunoaște nici după ce va fi dovedit!
Dar nu mai sunt procurori tari în Mureș, nu mai sunt sereiști de valoare în ograda lui Simion Cecan, poliția nu cred să doarmă, iar Daniel Morar și-o fi făcut degeaba ucenicia la Mureș?!
Sunt tot mai mulți oameni care vorbesc, pe ascuns, în șoaptă, în ciuda terorii instaurate. Orice afacere e drămuită – dijmuită de oamenii lui Florea. De la supermarketuri germane până la buticuri cu flori. Nimic nu se face fară sfântul comision. Recunoașteți!
Sunt doar vorbe. Dar prea multe, din prea multe guri ca să ramână doar vorbe, bârfe, zvonuri. In extremis nu e treaba noastră dacă e sau nu bolnav primarul, și sincer îi urăm sănătate, dar dacă e, atunci înțelegem anumite reacții, porniri, crize, decizii. {i totul va lua o altă turnură.
Europa ne cere corupții. Păi, nu se uită onor organele în ograda celor care sunt angajați la stat, repet la stat, unde președintele Băsescu are peste 1000 de euro, deci oameni cu stat de plată clar, primar, director de comunicare în primărie, director tehnic, șef piețe, funcționari de stat cu jipane, mașini ultimul răcnet, case de sute de mii de euro, afaceri pe alte nume, bani de bani, vorba lor. Ce corupție frate, când toate astea sunt evidente și nimeni nu face nimic. DNA doarme?! Florea Nuț de la Curtea de Conturi tot își răcește gura degeaba de vreo 6 ani?! Scrie la rapoarte clare despre hoție și nimeni din justiție nu vede nimic. Iar cei din primărie stau smirnă. Consilierii de fapt sunt părtași la marea nebunie.
Cât de deștept trebuie să fii ca să pricepi că un om care încasează pe o societate de stat falimentară 12-15 miliarde de lei anual de la primărie, are o firmă cu același obiect de activitate ca al lui și al unchiului său din Canada, care căpușează Primăria, nu e pus acolo cu gânduri curate. Claudiu Maior e noul intermediar înspre șefia interimară a PD. El face și desface prin toate organizațiile. Adună în PD toți cercetații penal, toți cu probleme la DNA, toți oportuniștii. Ieri, la Măscăriciul Național la PRM, azi la altul, la PD.
Si ca să nu vă rămân dator, vă scriu și asta. Un om deștept, că numai prost nu e Dorin Florea, își face iarna car și vara sanie. La atâtea dosare care mai de care mai penale, chiar că îți vine să înnebunești. Măcar în două trei acte. Că și actele sunt bune în anumite etape ale cercetării. Așa zic răuvoitorii.
Oare să nu fi auzit Dorin de noua lege prin care cel care ajută la documentarea unei rețele mafiote chiar dacă și el este implicat obține o pedeapsă mai blândă?! Că nu văd altfel de ce au fost preluate cu dubița DNA dosare din Primăria Târgu Mureș. Prietenii știu de ce!
Se pare că nici lui Stelian Duțu de la Constanța nu i-a folosit prietenia cu Băsescu ca să scape de DNA. Așa că intrarea în PD nu e neapărat o umbrelă pentru Dorin Florea.
Un om care se ceartă cu toată lumea, care e unicul și cel mai cel, care calcă pe cadavre, fie ele din partid, politică, care trece peste prietenii, etc, e sigur un neînțeles.
Priviți-i istoria și vedeți cine mai este alături de el.
Caractere mari, intelectuali, vârfuri ale societății mureșene?!
Nici vorbă.
Maior, Pașcan, Cornea.
Cu casele și cu mașinile lor.
Si cu pinul cardului contului de afară.
Sunt numai vorbe.
Sincer, simt că trebuia să public aceste informații…
Ca să vă dau puterea să înțelegeți!
Până când mai poate face pe Nebunul Dorin Florea?!
Aurelian GRAMA



