FRONTUL RENAȘTERII NAÅ¢IONALE sau primii pași spre dictatură

Un partid născut din nimic care a încercat să-și subordoneze în mod tacit toate segmentele vieții sociale. Organizat ca un partid-stat la nivelul întregii țări și structurat pe o componentă militară, Frontul Renașterii Naționale a fost un hibrid nereușit care a încercat să suplinească nevoia de siguranță social-economică și națională într-un moment politic dificil. Ideile promovate cu asiduitate de către acesta i-au sedus pe mulți oameni politici mureșeni. Alții s-au înregimentat din oportunism. Documentele existente în arhivele mureșene sunt deosebit de interesante pentru că ele relevă nu numai modul de organizare a FRN în teritoriu, propaganda desfășurată de acesta pentru atragerea de noi membri, dar ele relevă în primul rând o stare de spirit dominantă.

În “Regele playboy”, Paul D. Quinlan încerca să surprindă caracteristicile definitorii ale regimului instaurat în România de regele Carol al II-lea la data de 10 februarie 1938, iar istoricul Armin Heinen într-o lucrare a sa referitoare la Mișcarea Legionară din România publicată în 1986 de Editura R. Oldenbourg din München arăta și el: “Dictatura regală românească n-a fost nici o tiranie, nici o dictatură totalitară”. Teoretic, Carol deținea puterea supremă și adoptase chiar numeroase însemne fasciste pentru Frontul Renașterii Naționale: uniforme speciale, ceremonii, lozinci, până și salutul. Puțini le luau însă în serios. Așa cum se întâmplă atunci și se întâmplă și azi în România, litera legii și faptele reale de cele mai multe ori nu coincideau. Deși considerate ilegale, partidele politice continuau să existe, iar Carol se consulta chiar cu liderii lor. Cabinetul și armata rămâneau centre de putere și influență. În realitate, dictatura regală nu era decât un regim autoritar improvizat, reprezentând însă – este adevărat – primii pași spre o dictatură reală, cea a lui Antonescu și perfecționată apoi de cea comunistă care s-a dorit a fi perpetuă.

Puterea exemplului

Mussolini preluase puterea în Italia după celebrul său “Marș asupra Romei”, având însă în spate o mișcare cu o doctrină politică proprie, “Fasciile”, devenite ulterior “Partito Nazionale Fascista”. În Germania, Hitler, care chiar îl numea pe Mussolini unul dintre mentorii săi, a venit la putere în fruntea unui partid politic, “Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei”, pe un val de nemulțumire populară câștigând democratic alegerile din 1933, având chiar și o doctrină radicală de dreapta, precum și cadre riguros selecționate. În România însă, Carol a preluat puterea cu complicitatea tacită a partidelor politice tradiționale manevrate discret de Rege și de camarila sa, partide care se dovediseră incapabile să mai gestioneze în mod corespunzător guvernarea țării. Partidul politic care trebuia să gireze guvernarea, Frontul Renașterii Naționale, a fost încropit în grabă din toți cei dispuși la compromisuri mai mari sau mai mici, carieriști sau, pur și simplu, oameni politici proveniți din diferite partide și care se lăsaseră seduși de promovarea ideii naționale într-un moment în care pericolele – interne și externe – la adresa țării se înmulțiseră. A se vedea cazurile lui Victor G. Maior, Eugen Nicoară, Vasile Netea, etc., oameni politici mureșeni cu merite certe, dar poate că, unii dintre ei, și cu o doză de duplicitate. Câțiva ani mai târziu aveau să plătească scump această “capcană” în care căzuseră sau intraseră de bunăvoie, în timp ce fostul Rege Carol al II-lea își trăia liniștit ultimii ani la Estoril, în Portugalia, alături de Elena Lupescu, metresa regală (și legală). În concepția lui Carol al II-lea, Frontul Renașterii Naționale se dorise a fi și o replică la Mișcarea Legionară pe care el încercase să și-o subordoneze, dar, pentru că nu reușise, o scosese în afara legii. Ceea ce se întâmplă de câțiva ani buni pe scena politică românească actuală, la nivel central, dar și local – cu dezertări din partide și reînregimentări în altele, discursuri patetice ce urmăresc exploatarea sentimentului național în beneficiu propriu – a se vedea cazul Florea, Frătean, Maior etc. – seamănă izbitor cu scena politică românească din perioada interbelică. Multiplicați aceste cazuri la nivel de țară și veți avea imaginea unei Românii ireale, imorale, atemporale și atipice. Este drept că nu lipsesc nici pericolele interne și externe la adresa siguranței naționale. Ne lipsește doar dictatorul…

Propriul serviciu de informații

Structurate după model militar, Gărzile Naționale ale FRN au ajuns până acolo încât și-au creat un organ propriu de informații, la fel cum aveau și un serviciu de propagandă, unul de organizare-mobilizare și un serviciu de personal. Structuri care practic dublau sau chiar triplau pe cele existente la momentul respectiv la nivelul Ministerului Apărării Naționale și ale Ministerului de Interne. Pentru componenta militară a FRN, cadrele de conducere proveneau în cea mai mare parte din cadre de rezervă, dar la nivelul conducerii centrale existau cadre active, probabil detașate din M.Ap.N. și din M.I. Deosebit de interesante sunt fișele de personal întocmite de serviciul personal de la nivelul județelor și destinate pentru a fi studiate și avizate de serviciul de informații pentru persoanele propozabile a îndeplini funcții de conducere în cadrul FRN. Spre exemplu, fișa personală a lui Cipariu T. Matei, căpitan în rezervă (un descendent al marelui corifeu al școlii Ardelene, Timotei Cipariu – n.r.), devenit la un moment dat comandantul Gărzii Naționale a FRN Târnava Mică conține amănunte detaliate care practic puteau reconstitui viața profesională și personală a celui menționat anterior. Serviciul propagandei, o altă componentă a FRN, era interesat de menținerea unei stări de spirit corespunzătoare în condițiile în care din exterior parveneau tot mai multe semnale de îngrijorare. “Vă rugăm, se menționa în adresa nr.1158 din 7 septembrie 1939, trimisă de Comandamentul Gărzilor FRN, să intensificați la maxim propaganda de liniștire a spiritelor…Sătenii să-și continue muncile agricole, iar culesul porumbului să nu se facă înainte de a fi copt…”.

Organizare în cele mai mici amănunte

“Am onoarea a vă face cunoscut că dl. general (Paul Georgescu, cdt. Gărzii Naționale a FRN – n.r.) a dispus ca întreaga corespondență… – se menționa în adresa cu nr. 19 din 1939 trimisă către toate Gărzile FRN din teritoriu – să se încheie cu formula Sănătate. Rog luați măsuri să transmiteți această dispozițiune și domnilor comandanți de județe”. Adresa de mai sus era semnată de șeful de stat major a Gărzilor FRN și contrasemnată de luare la cunoștință de colonelul Domșa, comandantul ținutului Mureș care se îngrijise ca ea să fie multiplicată și difuzată până la nivelul comunelor. Pentru că apăruseră anumite fricțiuni între autoritățile administrației locale și Gărzile FRN, fapte semnalate și la nivelul conducerii centrale, comandantul Gărzilor Naționale FRN a simțit nevoia să intervină printr-un ordin care nu lăsa loc nici unei interpretări, punând însă instituția Prefectului pe același plan cu comanda locală a Gărzilor FRN, iar uneori chiar suburdonând-o. “Gărzile Naționale sunt și rămân complet independente de orice amestec nu numai al Prefectului, ci și al oricărei autorități locale”, se menționa în respectivul ordin. Cu alte cuvinte, nici chiar Poliția nu avea voie să intervină în ceea ce privește un membru sau altul al gărzii și care ar fi comis o infracțiune. Iar când interesele partidului o cer, nici un sacrificiu nu e prea mare…

“Am onoarea a vă ruga să binevoiți a pune în vedere funcționarilor din subordinea domniilor voastre, de a se înscrie cât mai curând în Garda Națională a Frontului Renașterii Naționale, la Prefectură, în Biroul Comandantului Gărzii. Rezultatul înscrierii funcționarilor în Garda Națională îmi este cerut urgent la Centru și într-un interval de timp foarte scurt, deci fiecare bun român și funcționar conștient de sine însuși se va prezenta cât mai repede, pentru a se înscrie în rândurile Gărzii Naționale

a Frontului Renașterii Naționale”

Semnat, cpt. Cipariu T. Matei, comandant al Gărzii Naționale a F.R.N. Târnava Mică

(adresa cu nr. 63 din 8.07.1939, Fond “Frontul Renașterii Naționale”, Direcția Județeană Mureș a Arhivelor Naționale)

“Atașament sincer”

“Două săptămâni după promulgarea legii autorizând crearea unui organism politic (16 decembrie 1938) mai mult de 3.500.000 de cetățeni au dat în mod spontan adeziunea lor la Frontul Renașterii Naționale. Niciodată, în trecut, un regim al partidelor nu a ajuns nici la jumătate din numărul aderenților. Este important de subliniat, de asemenea, că această adeziune constituie a doua manifestație după plebiscitul din luna februarie 1938, astfel că, în mai puțin de un an, poporul român a putut să exprime a doua oară sentimentul și atașamentul lui sincer față de noul regim”. (Din interviul acordat de Armand Călinescu unei reviste franceze, la două săptămâni după ce a fost numit președinte al Consiliului de Miniștri în locul Patriarhului Miron Cristea, decedat, ministru de Interne și ad-interim la Apărarea Națională)

Nicolae BALINT