Pe drumul Nordului

Poate că niciodată până acum nu s-a făcut atâta tam-tam în jurul datei intrării României în UE. Toată suflarea românească este concentrată asupra Raportului de țară, document care ne va hotărî soarta pentru cine știe câți ani de acum înainte. Nu pun la îndoială nici o clipă importanța vitală pentru România a intrării în structurile europene. Însă isteria națională creată în jurul datei integrării m-a dus cu gândul la o țară care, culmea îndrăznelii!, nu face parte din Uniunea Europeană, această structură care a ajuns atât de obsedantă pentru noi, încât sunt convinsă că, peste vremi, vom rămâne în memoria colectivă drept “generația UE”. Personal, Norvegia, căci asta este țara care a avut tupeul să spună “nu” Uniunii Europene, îmi este foarte apropiată.

Dar nu motivele sentimentale sunt singurele care mă determină să vă împărtășesc câteva gânduri despre Norvegia, ci faptul că această țară este un model de urmat din perspectiva putinței, voinței, ambiției de a se transforma dintr-o țară extrem de săracă, asuprită secole de-a rândul de alte popoare, într-un stat independent, puternic, organizat și civilizat. Dar care înseamnă totul pentru norvegieni, “Totul pentru Norvegia” nefiind doar deviza națională și regală, ci o declarație asumată.

Profit de faptul că săptămâna aceasta, pe 17 mai, este Ziua Națională a Norvegiei, dată care celebrează semnarea Constituției, în 1814, la Eidsvoll, și care practic marchează începuturile istoriei moderne a regatului Norvegiei, pentru a face un scurt profil al unei civilizații aparte, cu rădăcini adânci în istoria europeană. O civilizație care a creat o mitologie fascinantă, închipuind întregul univers sub forma unui arbore, ca simbol al axis mundi, de la rădăcinile căruia se adapă forța șamanică a zeului Odhin, un popor care a creat un alfabet pentru a-și reprezenta ritualurile magice, un popor care a păstrat de la vikingi spiritul temerar, de luptător, un popor fascinat de basme și eresuri, crezând cu tărie în forța magică a piticilor, a urișilor, a troll-ilor, a spiridușilor pădurilor sau în puterea lui Pan. Un popor care, în ciuda faptului că, asuprit fiind, și-a pierdut limba scrisă și a trebuit s-o reinventeze, l-a dat literaturii universale pe marele Ibsen, cu al său Peer Gynt, al său Brand, a sa Nora. Un popor care l-a năcut pe Edvard Munch, cu al său existențialist Strigăt, un popor care ni l-a dat pe Edvard Grieg, părintele muzical al lui Peer Gynt, locuitor al Trollberg-ului, un fragment de fiord, mare și munte la un loc, unde, la sosire, turiștii sunt invitați la un miniconcert și doar apoi pot vizita casa memorială a marelui compozitor. Un popor cu un adevărat cult pentru natură, pentru care a merge pe munte, în singurătate, echivalează cu a merge și a te reculege în biserică. Dar poate cea mai relevantă imagine a Norvegiei este, nu doar din punctul de vedere al contextului politic european, reprezentarea norvegienilor înșiși despre țara lor: un schior singur pe o pârtie abruptă. Pe drumul Nordului. Nordvegr. Norge. Noreg.

de Diana SÄ‚CÄ‚REA