Uncategorized

UMF, invitată la Tribunal

Asociația Edu Cer a câștigat în instanță procesul intentat Universității București, din cauză că respectiva conducere a refuzat să afișeze pe site-ul universității declarațiile de conducere. Tribunalul a decis ca unitatea de învățământ să plătească o amendă de 100 RON pentru fiecare zi în care nu afișează documentele. Conform președintelui Edu Cer, Prof. Ștefan Vlaston, asociația va acționa în judecată și Universitatea de Medicină și Farmacie Târgu Mureș, după ce a fost sesizată de ZIARUL de Mureș. Publicația noastră a sesizat în luna mai lipsa declarațiilor de avere de pe site-ul UMF, dar și motivele puerile oferite de conducere.

Procesul intentat Universității București a fost judecat la Tribunalul Vâlcea, iar câștigătoare în această cauză a fost Edu Cer. Conform informațiilor oferite de asociație, chiar dacă decizia poate fi atacată cu recurs, în cazul în care Univesitatea București va pierde recursul va avea de achitat o sumă de câteva zeci de milioane de lei. “Dacă nici după acest precedent judiciar, universitățile nu înțeleg să respecte legea, Asociația Edu Cer este pregătită să dea în judecată toate acele instituții de învățământ, care consideră că în România legea este doar pentru fraieri”, se arată într-un comunicat de presă al Edu Cer.

Lege cu tocmeală

Termenul limită pentru a depune pe site-urile propriile declarații de avere ale conducerilor universităților a fost, 28 aprilie. Universitatea de Medicină și Farmacie Târgu Mureș și-a modificat site-ul, dar, cu toate acestea, conducerea nu a catadicsit să posteze pe site declarațiile de avere. Acest lucru are loc în condițiile în care un student care a intrat pe locurile cu taxă are de achitat în jur de 800 de euro pentru fiecare an de studiu. În luna mai, conducerea UMF a oferit explicații hilare reporterilor ZIARULUI, făcând apel la locul insuficient pe server sau înțelegeri fără valoare legală cu alte universități din domeniul medical.

În art. 91 din Legea nr. 128/1997 sunt prevăzute indemnizațiile lunare de conducere acordate persoanelor alese în funcții de conducere din instituțiile de învățământ superior, prin urmare aceste persoane sunt obligate să depună declarații de avere. Totodată, ținând cont de faptul că în cadrul instituțiilor de învățământ superior se regăsesc și alte persoane numite în funcții de conducere pe baza altor reglementări legale (de ex. contabil șef, șef birou, șef servicii, directori stațiuni didactice, șef fermă etc.) considerăm că și aceste persoane sunt obligate să-și publice declarația de avere. Prin adresele înregistrate cu nr. 85/AG/02.02.2006, respectiv nr. 134/ AG/ 17.02.2006, Ministerul Educației și Cercetării a recomandat, urmare a sesizărilor primite, pentru a se asigura transparența, instituțiilor de învățământ superior, publicarea declarațiilor de avere a persoanelor cu funcții de conducere pe site-urile instituțiilor respective.

Momentan, conform site-ului instituției, declarațiile de avere se află la Serviciul Runos, pentru a fi consultate de organele abilitate. Din păcate pentru conducerea UMF, declarațiile de avere sunt publice oricărui cetățean al României.

Tribunalul Vâlcea, Secția comercială și de contencios administrativ

completul specializat în contencios administrativ și fiscal

nr.601/caf/23 iunie 2006

Certificat

Se certifică prin prezenta că prin sentința 428/CAF/20 iunie 2006, pronunțată în dosarul 601/CAF/2006, privind pe reclamantul Bădiță Ion Sebastian (n.r. membru al Comitetului Director Edu Cer) și pârâta

Universitatea București s-a dispus “respinge excepția inadmisibilității

acțiunii”. Admite în parte acțiunea. Obligă pe pârâtă să comunice reclamantului informațiile de interes public solicitate prin cererea înregistrată la nr.3323/03/03/2006, să afișeze pe pagina de internet proprie, informațiile de interes public ce trebuiau comunicate din oficiu, în sensul comunicării surselor de finanțare, a bugetului și a bilanțului contabil pe perioada 2001-2006, să afișeze pe pagina de internet proprie a declarațiilor de avere a persoanelor cu funcții de conducere care au depus aceste declarații la sediul instituției. Obligă pe pârâtă la 100 RON, cu titlu de daune cominatorii, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data comunicării prezentei hotărâri și până la executarea efectivă a obligațiilor.

“Nu peste mult timp vom da în judecată și conducerea UMF Târgu Mureș și vom câștiga procesul, pentru că există un precedent judiciar: cel cu Universitatea București, în care am câștigat”, Prof. Ștefan Vlaston Președinte EDU CER

Ce este EDUCER?

Asociația EDU CER, fondată în 2005, este persoană juridică română de drept privat, constituită în temeiul Ordonanței nr.26 din 30 ianuarie 2000. Caracterul asociației este profesional, civic, apolitic, non-profit, non-guvernamental, fără apartenență sau afiliere sindicală sau religioasă. Printre cele mai importante scopuri ale asociației se numără: oprirea degradării educației și cercetării și readucerea lor în poziția de domenii prioritare ale activității forurilor de conducere ale țării, dar și considerarea educației și cercetării drept resurse esențiale ale dezvoltării eficiente, performante, de care depinde integrarea României în Uniunea Europeană.

Corina ALBOTA

Show More

Related Articles

Back to top button
Close