„Cartofi pentru animale fără motor”
Motto: E timpul să ne rărim
Ne întoarcem în fascinanata lume a anunțurilor de mică publicitate, pentru încă un episod încărcat de invenții năstrușnice. În plus, puteți lua și câteva lecții de gramatică. Citiți și minunați-vă!
Să începem cu un mic investitor: „Primesc cadou flori și plante ornamentale…” Cât spirit de inițiativă! Aceasta cred că este rețeta ideală de reușită în afaceri, nu credeți?
Mergem mai departe, pentru că ne așteaptă o lecție de gramatică: „Vând mașină de cusut electrică, nouă, german efectuează 24 de faze, inclusiv surfilat, butonieră, coasă nasturi și tivează.” Hauleo mo! Mașină nou care coasă și tivează zici? Dacă mai face și de mâncare o iau de nevastă, să moară bulibașa!
Hai, poftiți la masă, că v-am pregătit ceva delicios: „Vând dispozitiv de umplut cârnați din material inox. Preț 1,3 milioane lei.” Cârnații din material inox se servesc calzi cu garnitură de cartofi din material plastic. Poftă bună!
Să trecem mai departe, că mai avem încă o invenție: „Vând zdrobitor mere, cartofi pentru animale fără motor – 3 milioane lei…” Hai domnule, cine crezi că mai cumpără așa ceva? Ști bine că deja toată lumea a trecut la creșterea animalelor cu motor.
Iar acum am ajuns la combinația săptămânii: „Vând pian, lemne de foc, chiuvetă baie și bucătărie, furtunuri, piese de schimb Dacia: disc placă de presiune, ambreiaj, rotule, bielete de direcție toate noi; o masă rotundă și 2 fotolii, cocoș de rasă, canapea fără suport, cu iarbă de mară; pisici și mari; dulap pentru perete, scaune și o masă pentru curte, tablou, încălțăminte. Tel…” Ei bine, cam aceasta ar fi povestea unui comerciant care are „di tăti”, mai puțin un strop de inteligență.
Culcat pe patul puștii
În continuare vă propun spre dezlegare o enigmă: „Stimate domn, doresc să vă cunosc, în caz dacă aveți vârsta de 39-44 ani, sunteți brunet, atletic, fără grăsime pe corp, dacă nu sunteți cinic, arogant, ironic, trecut de 50 de ani, dar foarte imatur, slab de caracter, las un om care se teme de femei, pentru că le disprețuiește și dacă aveți studii medii. În caz de oferiți ajutor material, mergeți pe centură”. Ei bine, cine a înțeles ceva din toată povestea e buin de tot
Mergem acum și pe la garderobă că mi s-a făcut frig: „Vând blană bărbătesc făcut la comandă, nr 50….” Ei? Cum îmi șade cu blanul ăsta bărbătesc făcut la comandă? Îl cumpăr sau nu?
Se pare că nu mă prinde, să încercăm altceva: „Vând haină de piele bărbătească…” Eh, asta nu vreau eu să o cumpăr. Adică să port pielea unui semen de-al meu? Parcă nu m-aș simți în pielea mea.
Spiching ingliș
Să trecem puțin la o lecție de engleză: „Pentru un snouboard cu clăpari, ofer două pereche de schiuri cu clăpari…” Eh… Ai snouboard, deja ești cuul, poti face tricuri, giampuri și alte staf. Într-un cuvânt, totul e o chei.
Dar nu rândeți că nici la română nu ne pricepem mai bine: „Execut la conadă perdele panglică…” Hai că până data viitoare ne punem cu burta pe carte și ne revenim, nu-i așa dragi autori?
Cătălin HEGHEȘ



