Mirajul american

Printre sutele de mii de români care au părăsit țara se numără Andrea și Flavius, care au plecat în America pe la mijlocul lunii martie. Stau în San Francisco, la sora lui Flavius, după ce au primit printr-un „miracol” viză de ședere în SUA pe 10 ani. Dorința lor e să vadă cum trăiesc americanii, să viziteze Las Vegas-ul și să meargă pentru câteva zile la Hollywood. La plecare au spus că nu vor sta decât trei luni.

După o serie de peripeții în care autoritățile române și-au dat cu stângul în dreptul, cei doi sibieni au reușit să prindă un avion în Frankfurt, un control la sânge, după care au ajuns în America. „Acolo nu ne-au mai întrebat nimic, ne-au luat amprentele, ne-a făcut poză și am ieșit rapid. Cu valizele nu am mai avut treabă. Dar la Frankfurt, la îmbarcarea spre SUA, a fost dezastru. Ne-a dezbrăcat la tricou și dacă nu ne-a pipăit cu bara aia detectoare de metale, cred că vreo două minute, pe fiecare. Iar apoi ne-a pus să ne descălțăm, și cu niște mănuși în mână ne-a băgat mâna și în șosete. Și au luat amprente de pe camera de filmat, a scanat-o să vadă dacă nu e furată”, povestește Andrea.

Pe continentul american, cea mai mare primă problemă a fost acomodarea cu fusul orar. „A mai trecut o zi. Și eu tot nu m-am acomodat cu fusul orar. Dar toți care au trecut prin așa ceva mă asigură că o săptămână durează acomodarea. Deci, au mai rămas 4 zile. Eu mă trezesc și acasă devreme, pe la 6.30, dar aici mă trezesc la 4.30 și peste zi de-abia îmi țin ochii deschiși”, povestește Andrea.

Primul week-end

Primul sfârșit de săptămână al celor doi sibieni în America a fost unul extrem de obositor. Cei doi s-au minunat în fața zgârie-norilor, au văzut că și în State sunt cerșetori și turiști cât încape. „Aurolacii stau la colț de stradă cu o pancartă gen «Homeless. I am hungry». Dar nu vin cu mâna întinsă spre tine, să se țină după tine sau să te agreseze în vreun fel. Am văzut și nebuni (care am crezut că sunt numai în filmele americane) care strigă tot felul de chestii. Noi am văzut pe unul care striga ceva despre Isus și despre sfârșitul lumii, și să ne căim până mai avem timp etc. Și ăsta avea pancarte. Apoi negri dansând în stradă câți vrei”, povestește Flavius. După o plimbare prin China Town, cei doi au mers și la cumpărături. „Viața în San Francisco nu mi se pare scumpă. Și nu pentru că nu am plătit eu, ci pur și simplu prețurile mi se par accesibile. Ne-am luat si eu și Fla câte o bluză cu San Francisco (bluză groasă, cu mânecă lungă și cu glugă) la 11 USD bucata. Acceptabil, nu?”. Andrea a mai observat că „majoritatea americancelor sunt imense. Și când zic imense, mă gândesc că Draga Olteanu Matei e doar plinuță”, descrie Andrea.

La muncă

Alis și Costel, gazdele din America ale celor doi sibieni sunt tot români plecați acum opt ani în SUA, fără nimic la ei și fără să cunoască o boabă de engleză. Costel a reușit să se angajeze abia după șase săptămâni, având două servicii și cinci ore libere, și acelea doar noaptea, când dormea. „După șase luni au reușit să se mute într-un apartament. Micuț, dar erau doar ei doi. Și uite așa, încetul cu încetul, prin muncă și multe sacrificii au reușit să se ridice. Ce ziceți dacă vă spun că astăzi, după opt ani, au casa lor, și încă una mare, cu etaj și cu tot ce vrei în interior, au propriul lor business, iar Costel ține acum training-uri în limba engleză, chiar și pentru americani”, povestește Andrea.

La cumpărături de un dolar

„Aici e patria electronicelor, sunt ieftine într-adevăr și pentru banii noștri. Să nu uit să vă spun că la un magazin alimentar am văzut vin românesc, Riesling din 2003, la 1,99 USD. Mi s-a părut ieftin așa că l-am cumpărat. Vreau să țin eticheta să văd cât costă în România același vin. Că dacă e mai scump la noi, mă sinucid, e inacceptabil așa ceva. Știți magazinele de 38.000 lei de la noi? Tot ieri am fost la așa ceva, «one dollar only» îi zice. E foarte mare, comparabil cu Univers’all-ul nostru. Și găsești de toate, începând de la alimente la jucării, cosmetice, articole pentru baie etc. Mi s-a părut interesant, trebuie să mă duc eu într-o zi să-l buchisesc mai bine. Mi-a zis Costel că produsele de aici nu sunt neapărat de cea mai bună calitate, dar sunt OK, sunt pentru cei cu bani foarte, foarte puțini. Nici măcar pentru cei cu salariul minim, că aia trăiesc decent și își permit magazine mai scumpe. Pentru emigranții care nu lucrează, primesc doar un ajutor de la stat care nu e foarte consistent. Mi s-a părut super să poți trăi decent cu minimul pe economie (aici, minimul pe economie e 6,95 USD/oră, așa se calculează aici, la oră, nu la lună ca la noi, iar salariul se dă săptămânal. La noi nu poți trăi decent nici cu două salarii minime pe economie. Și am văzut că de la 1 iulie se scumpesc iarăși toate. Oare sunt sigură că vreau să mă întorc??? Ca o curiozitate, în America TVA-ul diferă de la stat la stat. În California e 8% și la alimente nu se aplică TVA, mâncarea e considerată o necesitate. Oare în România nu e tot o necesitate???”, se întreabă Andrea și Flavius.

„Las Vegas-ul m-a lăsat cu gura căscată. Nu cred să existe pentru mine o altă destinație mai faină, mai atractivă, mai impresionantă. Miliarde de beculețe sub diferite forme împodobeau orașul. Nu ne mai puteam nici minuna de frumusețea lui. Costel mi-a zis că în Las Vegas îți dai seama cât de păduchios ești. Să vezi ce hoteluri de lux, ce mașini, limuzine, ce țoale!”, Andrea

Traian DELEANU