Hezbollah – Războiul viitorului

Măcelul de o lună dintre Hezbollah și Israel s-a încheiat, dar undele de șoc ale conflictului oprit temporar continuă să reverbereze în întreaga lume. La cele mai înalte niveluri ale eșaloanelor de putere mondiale există convingerea că luptele desfășurate în sudul Libanului prefigurează războiul secolului 21, marcând intrarea într-o eră în care entitățile non-statale sau semi-statale vor deveni mult mai eficiente din punct de vedere militar decât armatele tradiționale.

Prestația dincolo de orice așteptări a gherilelor Hezbollah în fața masivului dispozitiv ofensiv israelian a provocat un veritabil cutremur atât în Israel, cât și în Statele-Majore ale armatelor marilor puteri, în frunte cu SUA. Metodele folosite de mișcarea pro-iraniană pentru a rezista tăvălugului Tsahal (armata statului evreu) au determinat o serie de experți să considere că a sosit timpul rescrierii manualelor de strategie și tactică militară. Analiștii respectivi consideră că performanțele grupării șiite, bazate pe gradul fără precedent de descentralizare și mobilitate a structurilor de comandă, pe coeziune ideologică și accesul la tehnologii militare de vârf prefațează tipul de conflict de pe viitoarele teatre de război: de o parte, forțe mecanizate de mari dimensiuni, puse în mișcare de lanțuri ierarhice rigide, de cealaltă parte – structuri de gherilă fluide, care manevrează arme portabile extrem de sofisticate, capabile să contracareze avantajele armatelor “Goliat”.

Monștrii masacrați

Noua paradigmă militară a fost ilustrată din plin în timpul celor 34 de zile de luptă dintre Hezbollah și Israel. Cheia de boltă a succesului mișcării șiite a constituit-o faptul că și-a antrenat luptătorii de gherilă să ia decizii autonome, la nivel de grupuri mici. În fiecare arie de acțiune – de la lansarea de rachete pentru apărarea pozițiilor pregătite din timp până la operațiunile de bruiere a comunicațiilor inamicului – echipele de luptători Hezbollah au luat decizii, s-au adaptat situației de pe teren sau au colaborat fără să depindă de vreo autoritate centrală. Rezultatul acestei descentralizări operaționale a fost că ciclurile decizionale ale Hezbollah au fost mai rapide și calitativ mai bune decât cele ale oponenților israelieni. Dincolo de îmbunătățirile aduse structurii organizatorice, greu de copiat la nivelul armatelor statale, Hezbollah și-a demonstrat și abilitatea de a se dota cu tehnologie de ultimă oră, capabilă să înfrângă sistemele militare israeliene. Forța Hezbollah s-a manifestat acolo unde Tsahal se aștepta cel mai puțin: blindatele grele și războiul electronic, domenii în care armata israeliană considera că deține un avantaj decisiv. Armele Hezbollah au distrus sau avariat aproximativ 40 de tancuri Merkava (unul din cele mai puternice care de luptă din lume), adică nu mai puțin de 10 la sută din forța blindată desfășurată în Liban. Gruparea șiită a utilizat un arsenal variat de rachete anti-tanc: de la sistemele Milan, de fabricație europeană, TOW, produse de Statele Unite până la cele rusești: AT-14 Kornet, AT-13 Metis, AT-5 Spandrel, AT-4 Spigot, AT-3 Sagger sau RPG-29. Majoritatea acestor rachete au fost lansate de echipe formate din doi sau trei militanți Hezbollah bine pregătiți, care s-au adaptat perfect condițiilor existente pe câmpul de bătălie. Astfel, conștienți de faptul că în luptele de la mică distanță Tsahal dispune de avantaj, militanții și-au fixat poziții la o distanță de câțiva kilometri de forțele israeliene și au folosit rachetele antitanc împotriva infanteriștilor evrei. Peste 70 dintre aceștia au fost uciși de salvele trase asupra caselor în care se adăposteau soldații, în unele cazuri tirul fiind atât de precis încât proiectilele au intrat prin ferestre. Performanțele rachetelor Hezbollah au fost favorizate de gafa liderilor militari israelieni care au trimis blindatele Merkava pe front fără să le echipeze cu sistemul de protecție Trophy MBT, proiectat pentru a distruge un proiectil RPG-29 sau Kornet înainte ca acestea să lovească tancurile.

Knock-out electronic

Tsahalul a fost prins pe picior greșit și de capacitatea de luptă a militanților Hezbollah pe timp de noapte, luptătorii șiiți folosind echipamente ultraperformante de vedere nocturnă, fabricate în Marea Britanie. Dispozitivele “Thermo-vision 1000 LR”, capabile să detecteze oameni și vehicule de la o distanță de câțiva kilometri, au fost găsite în satul libanez Mis-a-Jabel, ele fiind fabricate de firma Agema, cu sediul în Bedfordshire, Anglia. Sistemele au ajuns în Liban via Iran, după ce regimul de la Teheran a achiziționat, în anul 2003, 250 de echipamente T-V 1000 LR pentru a sprijini acțiunile de combatere a contrabandei cu droguri de la granița cu Afganistanul. Un purtător de cuvânt al armatei israeliene, locotenent-colonelul Olivier Radowicz, a lăudat calitățile aparatelor, precizând că ele “înregistrează tot ceea ce vezi și pot fi conectate la un computer. Acest lucru permite o percepție în timp real a situației operaționale. Echipamentul poate fi conectat la sisteme de tragere sau la unități care acționează în conformitate cu informațiile pe care le primesc. Este un sistem care poate fi găsit în orice armată serioasă din lume.”

Capitolul la care Tsahal a suferit cel mai grav eșec a fost însă războiul electronic. Până la 12 iulie, 2006, data izbucnirii războiului, Israelul era socotit o forță importantă în domeniu, multe din componentele și dispozitivele inventate de Tel Aviv fiind încorporate chiar și armelor americane. Însă în luptele purtate împotriva Hezbollah, sistemele respective nu numai că nu au dat randamentul scontat, dar au fost neutralizate în mod activ. Echipamentele israeliene nu au reușit să blocheze sau cel puțin să bruieze comunicațiile centrului de comandă Hezbollah și legăturile acestuia cu dispozitivul iranian de coordonare amplasat pe teritoriul Siriei. Unitățile de luptă electronică ale Israelului au fost luate prin surprindere de sofisticatele mecanisme de protecție atașate rețelelor de comunicare Hezbollah, interconectate prin fibre optice. Mai mult, dispozitivele electronice furnizate Hezbollahului de către Iran au permis spionarea rețelei de comunicații și interceptarea telefoanelor mobile ale israelienilor, inclusiv conversațiile soldaților evrei din interiorul Libanului. În final, s-a dovedit că serviciile de informații israeliene și americane au subestimat eforturile uriașe investite în ultimii de ani de Iran, principalul susținător al Hezbollah, în construirea unor dispozitive de război electronic ultra-performante.

Șah strategic

Pe termen scurt, toate aceste evoluții ridică probleme serioase atât Israelului, în eventualitatea unei noi runde de confruntări pe teritoriul libanez, cât și Statelor Unite, în perspectiva unei ciocniri militare cu Iranul, motivată de refuzul regimului de la Teheran de a-și stopa programul de înarmare atomică. Folosirea, în premieră, pe scară largă a rachetelor cu rază scurtă și medie de acțiune de către Hezbollah a adăugat o nouă dimensiune strategică conflictului cu statul evreu – impactul asupra economiei inamicului. Subminarea continuă a activității zonelor industriale și turistice din nordul Israelului a obligat guvernul de la Ierusalim să escaladeze tipul de ripostă folosit până atunci împotriva unor entități non-statale ca Hamas, Jihadul Islamic sau Hezbollah. Statul evreu a lansat o campanie aeriană agresivă pentru a accelera procesul de scoatere din funcțiune a lansatoarelor de rachete și pentru a bloca rutele de aprovizionare cu armament de la granița siriano-libaneză. Asimetria țintelor a făcut însă ca raidurile aeriene să fie contraproductive. Preponderența victimelor în rândurile civililor a alienat populația locală și a sporit coeziunea morală a inamicului, iar pe plan extern a intensificat presiunile exercitate asupra Israelului pentru a stopa războiul. După mai bine de o lună de lupte Israelul a fost pus în fața unei dileme dureroase: fie să accepte o încetare a focului echivalentă cu un insucces militar, fie să invadeze întreg sudul Libanului, cu riscul de a suferi pierderi uriașe și de a atrage condamnarea comunității internaționale. Șahul strategic reușit de Hezbollah a forțat Israelul să aleagă prima variantă, iar acest succes nu a trecut neobservat la Teheran, încurajându-i pe liderii iranieni să riște o confruntare deschisă cu America.

Mlaștina iraniană

În condițiile existenței factorului de coeziune ideologico-religios specific islamului, modelul de rezistență Hezbollah poate fi transplantat destul de ușor în Iran, țară care dispune de o armată substanțială și de resurse economice și financiare importante. Materializarea acestei amenințări provoacă de pe acum coșmaruri la Casa Albă, care considera până nu demult că, în ciuda unor consecințe economice foarte usturătoare, un conflict cu Teheranul nu ar avea costuri militare de nesuportat. Rezultatele campaniei israeliene din Liban demonstrează însă că această presupunere nu mai poate sta în picioare. Un simplu calcul matematic arată că declanșarea în Iran a unui război de gherilă de genul celui condus de Hezbollah în sudul Libanului, soldat cu aproape 120 de militari israelieni uciși într-o lună, ar echivala cu lichidarea a peste 5800 de soldați americani și rănirea câtorva zecii de mii într-un interval de timp similar. Un asemenea preț ar fi inacceptabil pentru opinia publică americană, cu atât mai mult cu cât experiența Hezbollah demonstrează că forțele de gherilă își pot menține coeziunea timp îndelungat în fața unui inamic cu o putere de foc net superioară. În plus, iranienii mai dispun de un as în mânecă – comunitatea șiită din Irak, aflată în sfera de infuență a liderilor religioși de la Teheran. Clonarea modelului Hezbollah de către mișcările șiite nu mai este decât o problemă de timp, astfel că în momentul în care printre șiiți va exista voința politica pentru a cere plecarea americanilor din Irak, ei vor avea la dispoziție un instrument militar suficient de convingător pentru a transforma într-un iad viața militarilor Pentagonului.

David vs Goliat

Pe termen lung, experții militari sunt de părere că succesul Hezbollah va da naștere la o emulație în rândul mișcărilor de gherilă sau forțelor de luptă non-statale din întreaga lume. Pe măsura creșterii gradului de acces la tehnologiile militare de ultimul tip, ușor de manevrat individual, confruntările de tipul David contra Goliat vor deveni tot mai echilibrate. Dacă până acum statele mari se bizuiau pe capacitatea armatelor lor de a pricinui pagube semnificative țărilor mici, abilitatea trupelor de gherilă de a oferi o rezistență îndârjită forțelor de invazie va modifica substanțial balanța puterii. În ziua, nu foarte îndepărtată, când această capacitate de ripostă va fi combinată cu armele de distrugere în masă, și în special cu armele nucleare, confruntările militare vor deveni mult mai puțin dezirabile pentru marile puteri.

Ioan BUTIURCA