A cersi cu demnitate!
Abia se zărea de mormanul de crengi… “Le aduc de la Răstolita si fac mături din ele. Mă plimb cu vreascurile prin gară, poate mai fac si eu un ban. Decât să cersesc…”, răspunde, plin de emotie, sărmanul bătrân. Cu glasul abia soptit adaugă că are sase copii, că locuieste într-o colonie tigănească în apropierea comunei Band, că nu are nici măcar ajutor social, că este bolnav, că i-a intrat zăpada în cizmele rupte, că
i-au degerat picioarele si că nimeni nu mai cumpără mături. Se miră că cineva se încumetă să-i vorbească. Să-l întrebe. Să răspundă. Să fie băgat în seamă. “Sunt zile când nu îmi permit să cumpăr nici o bucată de pâine. Dar de cersit, nu voi cersi de la nimeni…”, a continuat, cu smerenie, omul. Si l-am crezut pe cuvânt… Într-o statie de autobuz din centrul Târgu-Muresului era zarvă mare. Câtiva puradei slăbănogi, murdari si îmbrăcati în zdrente, se loveau cu putere pentru o monedă căzută pe trotuar. Într-un final, cel mai vânjos a reusit să si-o strecoare în căusul palmei. Pentru restul însă, lupta pentru supravietuire si-a reluat cursul normal. “Dă-mi cinci mii de lei, tanti!” se roagă de mine slăbănogul grupului. Sustine că vine de la Bucuresti, că nu are bani si că singura alternativă care i-a rămas este… cersitul.
Tăindu-i vorba, un altul mi-a sărit în fată: “Nu-l crede doamnă! Minte! Suntem de la casa copilului. Dar am fugit de acolo. Nu ne plăcea. Mai bine stăm în stradă si cersim…”.
M-am uitat mirată în jur. Statia era aproape goală. Nici un organ al linistii publice. Si nici urmă de asistenti sociali… Ce să te mai mire? În Occident, din cauza unor astfel de protagonisti cu tehnici si strategii diversificate de supravietuire, suntem catalogati drept “cersetorii Vestului”. O sumedenie de conationali tuciurii au invadat străzile, pietele, gurile de metrou, parcurile, statiile de autobuz si gările din Europa. Se cerseste cu agresivitate. Se cerseste cu o impertinentă agasantă. Fără rusine sau vreo urmă vagă de bun simt. În fata acestor orori sociale, occidentalul este speriat si chiar oripilat de atâta tupeu. Si nu doar occidentalul. La fel si românul umil. Care, într-un târziu, îsi deschide punga numai să scape de penibil. Banii câstigati cu truda mâinii întinse profesional vor fi investiti, de cele mai multe ori, în castele cu turnulete, de pitorescul cărora se vor minuna tot occidentalii rătăciti prin Europa. În alte cazuri, destinatia lor e alta. Si poartă mărci diferite ale unor produse alcoolice. Peste granită mi-am dat însă seama că poate exista si o demnitate a cersetorului. Într-o statie de metrou din Budapesta, un invalid îsi aseza meticulos cutiuta milei. Lângă el trona un frumos exemplar de lup alsacian. Sprijinit de zid, omul avea agătată de gât o inscriptie: “Dacă pe mine mă puteti lăsa să mor de foame, pe el nu…”. În gara înghetată din inima Ardealului, un nenorocit cu cizmele rupte încerca să-si vândă măturile… Se poate cersi cu demnitate!
