Uncategorized

A început “nebunia”

Unirea Ungheni va fi, probabil, și în acest sezon, echipa cu cele mai mici schimbări, la nivel de lot. Modificări importante sunt, ca și în sezonul trecut, doar în ceea ce privește conducerea tehnică. Lucian Popa, care a demisionat de la cârma echipei, acum două săptămâni, îi lasă locul antrenorului Eros Karoly, cel care ultima dată a antrenat la Avântul Reghin. Președinte al grupării din Ungheni va fi în continuare Vasile Fărcaș, fapt ce infirmă zvonurile conform cărora conducătorul Unirii ar fi urmat să se „transfere” la Avântul. Fărcaș a spus că singura schimbare importantă, la echipă este venirea noului antrenor. “Noi am început pregătirile de câteva zile, aproape în aceeași formulă ca și anul trecut. Schimbări mari nu vor fi. Avem un lot omogen, bine închegat, cu care sperăm să facem treabă bună în campionat.” 
Fărcaș a infirmat și zvonurile referitoare la plecarea mai multor jucători spre alte formații. „Este posibil ca Râtea să se transfere la o altă echipă, dar alte mutări importante nu cred că vor fi”, a mai spus Fărcaș.

La ASA și Chimica Târnăveni este o doză mare de incertitudine. Cele două grupări nu știu încă pe ce bugete se pot baza în sezonul viitor. Președintele ASA, Virgil Lăcătușu, a spus că așteaptă, zilele acestea, un răspuns din partea Primăriei, referitor la forma de colaborare în noul sezon. „Noi ne-am făcut în mare planurile, dar încă nu știm exact de ce buget vom dispune. Așteptăm un răspuns de la Primărie”, a spus Lăcătușu. Fotbaliștii militari au reluat joi pregătirile, sub comanda antrenorului Mircea Ronea, urmând ca la sfârșitul lunii să intre
într-o pregătire centralizată.

La Chimica, situația este mult mai grea. Președintele clubului, Cornel Călugăru, a spus că nu știe cu ce bani va începe acest campionat. De la echipă au plecat toți jucătorii liberi de contract, dar și unii care au încă angajamente la gruparea mureșeană. Astfel, Drăgulin, Olteanu, Å¢epuș, Florea, Gabor, Balea și Gânj nu se mai pregătesc cu Chimica. „Dacă nu vom avea bani, ne înscriem în Divizia D”, a spus Cornel Călugăru.
Mai liniștite sunt echipele Avântul Reghin, Mobila Sovata și Gaz Metan, unde există o relativă stabilitate financiară, însă nici planurile pentru noul sezon nu sunt foarte mari. Cel puțin nu în momentul de față. Mobila Sovata se străduiește să-și fortifice lotul cu câțiva jucători tineri, de la Gaz Metan Mediaș, iar Avântul Reghin a optat, la rândul ei, pentru completarea efectivului de jucători cu forțe proaspete.
În căutare de fotbaliști se află, în această vară, și Gaz Metan Târgu Mureș, care a pierdut câteva piese de bază. E vorba despre Șerban, plecat la Gaz Metan Mediaș, de Gagyi și

Costrabă, care, liberi de contract, au preferat, deocamdată, să nu semneze cu gruparea mureșeană.

Cea mai nouă apariție autohtonă în Divizia C este Romvelo Luduș, echipă care a promovat din eșalonul IV. Deocamdată, cuvântul de ordine la echipa ludușeană este „întărire”, adică alcătuirea unui lot care să poată face față în Divizia C. Printre numele noi care tratează cu Mureșul Romvelo se numără: Făgăraș (fost ASA), Deteșan (Gaz Metan Mediaș), Moldovan (CFR Cluj), Rotar și Kiss (Someș Gaz Beclean), Balea și Gânj (Chimica Târnăveni).
În săptămânile care urmează vom reveni cu informații detaliate despre echipele mureșene din Divizia C.

Show More

Related Articles

Back to top button
Close