Uncategorized

Acasă la Rudolf și Blitzen

Are 32 de ani, e pasionat de astronomie și de vreo 12 ani e într-o relație specială cu Moș Crăciun. Cătălin Beldea este spiridușul-șef al Moșului în România, cel care-i organizează vizitele la copiii, dar și adulții, care au fost cuminți și care primesc cadouri. Marea sa preocupare peste an e să aibă grijă de renii Moșului, Rudolf, Blitzen și frații lor, care trăiesc, nu la Polul Nord, cum ați putea crede, ci într-un frumos sat din județul Mureș.

Pe când avea 20 ani, student la ASE în București, Cătălin s-a jucat o vreme de-a Moș Crăciun, pentru a-și strânge bani de Sărbători, însă și-a dat repede seama cât de important ar fi pentru copii să stea față-n față cu personajul original, cu barbă albă adevărată, care vine cu sania trasă de reni… A organizat repede un casting pentru a-l descoperi pe Moș Crăciun, la care s-au prezentat zeci de persoane care semănau, mai mult sau mai puțin, cu personajul legendar din Laponia. În cele din urmă, Moșul a fost identificat, la fel și spiridușii săi. Surpriză, pentru că apare extrem de rar, Crăciunița, soția Moșului, a ieșit și ea din mulțime la casting și s-a așezat lângă soțul ei, pentru a-l însoți în vizitele lui din România. De ce? Pentru că, spune spiridușul-șef Cătălin, fetițele îl întrebau de multe ori pe Moș unde îi este soția. Spre deosebire de băieți, care n-au teamă dacă Moșul se încruntă, fetele se simt mult mai în largul lor în preajma Crăciuniței. Și așa, de atunci, cadourile în România le împarte familia Crăciun, ajutată de spiriduși.

Căsuța renilor din județul Mureș

Relocarea lui Rudolf, Blitzen și ceilalți reni din țările nordice a constituit o misiune grea pentru spiridușul Cătălin, de care s-a achitat însă cu brio. Acum patru ani, după ce a studiat intens ce condiții trebuie să le ofere pentru a fi fericiți în România, Cătălin a realizat minunea! Rudolf, Blitzen și încă patru frățiori ai lor au fost aduși să trăiască în județul Mureș, într-un sătuc fermecător, așezat între dealuri. (Nu putem dezvălui numele localității, din motive lesne de înțeles: Moșul s-ar supăra și nu ne-ar mai aduce nimic de Crăciun). Acomodarea cu clima mai caldă de la noi nu a fost ușoară, însă spiridușul șef Cătălin și tatăl său, Ioan Beldea, s-au ocupat cu mare pasiune de asta. Așa de bine s-au simțit în Mureș, încât, la doi distanță de la venirea lor, s-au înmulțit și, în curtea familiei Beldea, au apărut doi drăgălași pui de reni: masculul Torpi și femela Eva. „Alimentația este un punct principal în creșterea lor. Noi le dăm un meniu special, fân, iarbă proaspătă și un amestec special de cereale, o rețetă secretă pe care nu o putem dezvălui. La un interval de două săptămâni, veterinarul satului vine să-i vadă, să se asigure că starea lor de sănătate este bună. Desigur, desele vizite ale veterinarului sunt datorate și faptului că acesta i-a îndrăgit foarte tare pe renii lui Moș Crăciun”, ne spune, zâmbind, spiridușul-șef Cătălin. El ne explică și motivul pentru care a ales această locație pentru creșterea lor: „Eu însumi am copilărit în acest sat, în această curte, în casa unei mătuși, veneam în vacanțe de la București. Îmi plăcea tare mult… După pensionare, părinții mei s-au retras aici, au reconstruit casa și ne-am gândit că e locul perfect pentru Rudolf, Blitzen și ai lor. S-a dovedit că nu am greșit!”.

Rudolf și Blitzen, gata de drum

E decembrie, luna cadourilor, și Moș Crăciun, însoțit de Crăciunița, a ajuns în România. Ca în fiecare an, spiridușul-șef s-a ocupat până în cele mai mici detalii de vizita lor, pentru că timpul este foarte scurt. Moșul trebuie să aibă totul pregătit, pentru ca niciun copil cuminte să nu rămână fără daruri. Rudolf și Blitzen (plus rezerva Comet, în caz că unuia dintre cei doi îi cad coarnele exact în această perioadă – lucru care se întâmplă o dată pe an) au fost transportați din Mureș la București, acolo unde Moșul își începe misiunea. Sania a fost scoasă din adăpost și pregătită pentru drum. Ceilalți reni au fost duși și ei în Capitală pentru a-și prezinta podoaba (coarnele) într-un țarc frumos amenajat în parcul nou din sectorul 4, unde-i fac fericiți pe copiii care trec prin zonă. Traseul Moșului începe la câteva mari firme din București, dar va continua, ca de fiecare dată, până în ultima casă, din ultimul cătun. Pentru ca totul să fie mai interesant, spiridușul-șef Cătălin promite în acest an adevărate petreceri cu Moș Crăciun, cu cor de colindători, diferite jocuri, cântecele și povești pentru copii. Amănunte despre toate aceste lucruri puteți vedea pe site-ul personal al Moșului, administrat de Cătălin, www.crăciun-fericit.ro.

Și pentru că Moșul este așteptat în toate colțurile lumii într-un timp extrem de scurt, Rudolf și Blitzen vor avea mult de muncit la sanie. Spiridușul-șef le promite însă o odihnă binemeritată, în primele 11 luni ale anului viitor, cu meniuri speciale, în liniștea fermecată a fermei de la marginea județului Mureș.

Alin BOLBOS

Show More

Related Articles

Back to top button
Close