Acțiune de ecologizare în Sângeorgiu de Mureș
Ca o avanpremieră a Zilei Internaționale a Mediului ce se va sărbători pe data de 5 iunie, angajații Magazinului Selgros, împreună cu un grup de copii ai Gimnaziului Sfântu Gheorghe din Sângeorgiu de Mureș, au desfășurat vineri, 24 aprilie, o acțiune de ecologizare a localității și a drumului național până la localitatea Ernei. Înarmați cu mănuși și saci de plastic, cu mic cu mare, au purces la strângerea gunoaielor lăsate în urmă de cetățenii nepăsători. Inițiativa s-a bucurat de sprijinul Primăriei comunei Sângeorgiu de Mureș. „Această acțiune de ecologizare este deja o tradiție la Selgros România. Fiecare magazin Selgros desfășoară în fiecare primăvară câte o activitate de acest fel. Acestea au loc în colaborare cu anumite școli din județ, chiar cu cei de la mediu și de la primării. Acțiunea este dublată și de socializarea colectivului, iar copiii care ne ajută vor fi răsplătiți la final cu cadouri constând în rucsace și rechizite”, ne-a explicat directorul magazinului Selgros, Constantin Brutaru. Copiii implicați în acțiune au muncit serios, dar au fost puțin dezamăgiți de reacția câtorva dintre locuitori care stăteau la poartă cu mâinile în sân privindu-i cum muncesc. Acțiunea a avut și rolul de a responsabiliza elevii cu privire la păstrarea curățeniei. „Trebuie să se obișnuiască să aibă grijă de mediul înconjurător, astfel de activități fiind oricând bine primite”, ne-a declarat profesorul Szabo Geza de la Gimnaziul Sfântu Gheorghe. Acțiunea va avea o continuare mai amplă în toamna acestui an. Simultan cu acțiunea de ecologizare, primarul localității, Sofalvi Szabolcs, a înmânat unei familii nevoiașe cheile de la un modul de locuit. Angajații Selgros s-au gândit și la acest lucru și au oferit familiei plase cu alimente. Familia Godean, beneficiara locuinței, compusă numai din mamă și trei copii, dintre care unul extrem de bolnav, a fost aleasă în urma analizei făcute de comisia de anchete sociale ca și cel mai grav caz social din Sângeorgiu de Mureș. Acțiunile s-au desfășurat în cadrul săptămânii dedicate Zilelor Sângeorzene.
A consemnat Sanda VIÅ¢ELAR
sanda@ziaruldemures.ro



