Acuze de spaga si delapidare la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor
Membrii Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) din Târgu-Mures sustin ca actuala conducere a CARP are parte de o serie întreaga de actiuni ilegale si morale fata de pensionarii înscrisi la aceasta. Presedintele CARP Targu-Mures, AdriÂan Munteanu, este acuzat de jaf, delaÂpidare si alte nereguli.
Conducerii institutiei care vine în ajutorul pensionarilor prin acordarea de împrumuturi banesti îi sunt aduse o serie de acuze grave. Potrivit consilierului în comisia de cenzori si presedinte interimar, Ioan Simon, “Adrian Munteanu s-a folosit de bunuri care apartin institutiei, în folos personal, a împrumutat bani din fondul CARP fara sa îi restituie si a comis o infractiune de delapidare”. La ora actuala, asociatia are 14.000 de membri si este condusa doar de trei membri care au ajuns sa ia decizii personale fara consultarea prealabila a comisiei. Ca urmare, au fost împrumutate sume de bani anumitor persoane, iar documentele pentru acordarea împrumutului au fost semnate cu numele unor pensionari care nu au stiut de existenta împrumutului. “Dorina Gliga s-a folosit de numele a trei pensionari membri CARP, Ioan Biro, Florea Farcas si Martin Bambu pentru a împrumuta suma de 510 milioane de lei”, a declarat Ioan Simon.
Spaga de la pensionari
Membrii CARP sustin ca Adrian Munteanu a fost suspendat din functia de presedinte la ultima Adunare Generala, iar secretara acestuia a falsificat procesul verbal în ceea ce priveste numarul de persoane care au votat împotriva suspendarii. Pe de alta parte Rozalia Roth, presedintele Comisiei de Cenzori din cadrul CARP, o acuza pe secretara CARP ca ar solicita spaga de la pensioÂnarii care solicita împrumutul. Membrii institutiei sunt nemultumiti si de faptul ca la ora actuala în conducere exista doar trei persoane, pe când în 2006 erau sapte.
Pentru acordarea unui împrumut, este necesar sa fii membru CARP minim trei luni. “Contabila a facut un împrumut la 17 zile dupa ce a fost angajata la CARP. E drept, se pot face împrumuturi dar numai dupa o anumita perioada. Împumutul se aproba cu soldul cotizatiei la zi care se poate majora. Ceea ce vreau eu sa se înteleaga, e faptul ca, actualul presedinte a aprobat împrumuturi mai mari de 15 milioane de lei, aceasta fiind suma maxima acordata unui pensionar de rând”, a declarat Ladislau Moldovan, consilier CARP.
Acuzatii dezmintite
Secretara CARP, Elisabeta Bencse neaga acuzatiile aduse. ”În primul rând, Roth Rozalia, Ioan Simon si Ladislau Moldovan nu mai sunt membrii CARP. Avem acte legalizate si hotarâre judecatoreasca si irevocabila ca acestia au fost exclusi. Au fost exclusi la Adunarea Generala si nu au avut calitatea sa convoace o conferinta de presa în numele unei institutii la care nu mai sunt membrii. Pentru a linisti pensionarii, vreau sa pun accentul pe faptul ca nu vom da faliment cum se presupune, banii sunt în siguranta. Împrumuturile se dau în continuare si faptul ca am dat împrumuturi mari se datoreaza pensiilor mari care au crescut în ultima perioada. În prezent avem date împrumuturi de 26 miliarde de lei. Daca s-au majorat pensiile, oamenii au cotizat cu sume mai mari. Acuzele care mi se aduc, cum ca as solicita spaga, nu sunt adevarate. Puteti întreba 14.000 de membri pentru a vedea ca nu e adevarat. Nu putem acorda împrumuturi la nimeni fara sa fie membru. În ceea ce priveste împrumutul dat doamnei Gliga nu stiu cât a împrumutat. Nu tin cont la 14.000 de membrii cât au împrumutat.”
“M-au facut
o românca împutita”
Contabila Delia Salcudean a tinut sa mentioneze ca ”am într-adevar un împrumut, dar nu l-am luat fara acoperire asa cum spune domnul Simon, am un fond si o garantie. Ei de ce nu spun ca au facut împrumuturi, dar fara fond si girant? Oricum voi merge în scurt timp la tribunal, cu dovezi de la martori, pentru a dezminti motivul pentru care ei m-au facut o românca împutita. Iar zaharul si uleiul care a fost împartit, s-a dat pe baza unui proces verbal în functie de consiliul de conducere printre care a fost si domnul Simon. Comisia de cenzori a verificat si chiar Roth Rozalia a împartit zaharul si uleiul”.
Presedintele Adrian Munteanu nu a comentat acuzatiile aduse. ”Eu nu le comentez pentru ca sunt nereale. Nu vreau sa intru în contradictie cu prostiile pe care le spun acesti oameni, am acte legale în care este si o hotarâre definitiva si irevocabila ca eu sunt presedintele asociatiei. Acuzele care mi se aduc sunt doar povesti inventate pentru a ma denigra, deoarece domnul Simon a pierdut “ciolanul” pe care îl avea la CARP.”
Arina CORDUNEANU



