Lupte de gladiatori la Festivalul Roman de la Călugăreni
Muzeul Județean Mureș împreună cu „Asociația Teatrul Șură†și „Asociația Artecotur†vor organiza în data de 3 august un Festival Roman în satul Călugăreni, comuna Eremitu.
Demonstrații militare și lupte de gladiatori
Festivalul Roman de la Călugăreni va prezenta și populariza, pe parcursul unei zile, elementele civilizației și culturii romane provinciale, specifice Daciei romane, printr-o serie de evenimente și acțiuni cu caracter cultural-educativ, care să aibă impact asupra unui grup cât mai mare de beneficiari. Evenimentul constă în organizarea unor demonstrații militare și lupte de gladiatori în curtea Teatrului Șura din Călugăreni, cu participarea unor asociații de reconstituire istorică, și realizarea unor ateliere inspirate de viața cotidiană din epoca romană.
Arheologii de la Muzeul Județean Mureș și partenerii din Germania, Ungaria și România, care vor desfășura în această perioadă cercetări arheologice în castrul și așezarea romană de la Călugăreni, vor efectua ghidaje pe săpătura arheologică și vor arăta vizitatorilor materiale recent descoperite și restaurate de specialiști. De asemenea, va fi vernisată expoziția „Romanii la Călugăreniâ€, care va cuprinde descoperiri arheologice provenite din castrul și așezarea romană de la Călugăreni, rezultate în urma săpăturilor arheologice efectuate în anii 2004, 2011-2012. Vor fi susținute prelegeri cu proiecții referitoare la civilizația romană în general și la impactul civilizației și culturii romane asupra Daciei romane, în special. Acțiunea se va completa prin proiecții de filme cu tematică romană în Casa de cultură, iar încheierea activităților va fi marcată de un marș cu torțe al tuturor participanților până la situl roman.
Pe tot parcursul zilei vor fi organizate workshop-uri și activități care să ilustreze viața și activitățile romanilor din provinciile Imperiului: realizarea de mozaicuri, prelucrarea ceramicii, prelucrarea pietrei, scriere latină, teatru, coafuri, croitorie, jocuri de societate, bucătărie romană, degustare de vinuri, licitație de sclavi, cofetărie etc.
Tabără arheologică la Călugăreni
“Festivalul Roman de la Călugăreni se desfășoară exact în locația în care trebuia având în vedere că aici există un sit arheologic de referință, castrul și așezarea romană de la Călugăreni. În 2004 am început noi o săpătură în cadrul castrului roman, iar în 2011 și 2012 am început săpăturile în așezarea militară. Anul acesta în considerăm unul de turnură și pentru proiectul de cercetare, având în vedere că luni, 22 iulie, a debutat un proiect în care colaborăm cu diverse instituții de învățământ superior din Europa, Universitatea Humboldt din Berlin, Universitatea din Köln, Universitatea Tehnică din Budapesta Universitatea den Pecs și din România Universitatea “Babeș Bolyai†din Cluj și câțiva studenți de la Universitatea “Petru Maior†din Târgu-Mureș. Din punctul de vedere al cercetării, acest proiect va fi un fel de tabără arheologică în care ne vom întâlni și vom lucra împreună pe foarte multe planuri.â€
Nicoleta Man, șeful Secției de arheologie a Muzeului Județean Mureș
Program interesant
“La organizarea acestui festival ne-am gândit în primul rând la potențialii vizitatori care ar putea să fie interesați de epoca romană, de situl de la Călugăreni sau de Limesul Roman, să le oferim o șansă unică să retrăiască istoria de acum 2000 de ani, cum ar fi putut să trăiască romanii în acest capăt al Imperiului Roman. Va avea loc o deschidere oficială planificată la ora 10 în curtea Teatrului Șură din Călugăreni, după care va urma o paradă a participanților prin satul Călugăreni până la situl roman și înapoi. În cadrul acestei parade va avea loc și un ritual de purificare a armelor soldaților realizat de un preot roman. La 11.30, începe unul din evenimentele cele mai vizuale ale festivalului, o ceremonie funerară a unei personalități importante din Dacia Romană și lupte de gladiatori dedicate personalității respective. La ora 12.00 încep execițiile militare ale legionarilor cu manevre de lupte, cu prezentarea armamentului din dotare.â€
Pánczél Szilamér, muzeograf în cadrul Muzeului Județean Mureș



