Şi totuşi la Atena
Telenovela “Bubău la JO” a luat sfârșit. Finalul este cât se poate de fericit, deoarece mureșeanul, împreună cu bunul lui prieten, Carnaval, vor reprezenta România la Jocurile Olimpice de la Atena. La aflarea veștii, Viorel Bubău a spus: “s-a făcut dreptate”.
Povestea calificării lui Viorel Bubău la Olimpiada de la Atena a început în urmă cu 4 ani când mureșeanul și-a pus în gând să ajungă la Jocurile Olimpice. A vrut să facă acest lucru și la precedenta Olimpiadă, însă atunci un comportament stupid al unor vameși austrieci, care l-au ținut în mod nejustificat la vamă, oligându-l să piardă astfel un concurs important, a făcut ca mureșeanul să nu ajungă la JO.
Nici în campania de calificare pentru Atena, Bubău nu a fost ferit de peripeții. Chiar în final, când totul părea în regulă, în urma concursului de trei stele de la Târgu Mureș, care trebuia să îi aducă lui Bubău punctele decisive pentru calificare, o interpretare de regulament a adus, din partea FIE, vestea că Viorel Bubău nu are suficiente puncte pentru calificare. El adunase 69 de puncte în două concursuri și mai avea nevoie de câteva pentru a ajunge la Atena.
Au urmat schimburi de scrisori cu Federația Ecvestră Internațională în care Bubău cerea să i se facă dreptate. După ce conducerea FIE a analizat din nou situația, a decis să-i acorde mureșeanului punctele nevalidate la Târgu Mureș.
Vestea cea mare a venit vineri, când pe faxul Direcției Județene de Sport Mureș a ajuns informația (din partea Comitetului Olimpic Român) că Viorel Bubău este calificat în mod cert pentru Atena, în proba de Concurs Complet.
Viorel Bubău a anunțat că marți va susține o conferință de presă în care va da detalii despre toate problemele legate de această calificare.
Dar cu calul ce-ați avut?
În momentul de față plecarea lui Viorel Bubău la Atena este o certitudine, însă mai există o “mică mare” necunoscută. E vorba despre calul Carnaval, care trebuie recuperat până la momentul desfășurării Olimpiadei. Înainte de concursul de la Târgu Mureș, Carnaval a căzut și s-a accidentat la coloana vertebrală, acesta fiind și principalul motiv al comportării slabe din finalul întrecerii de la Târgu Mureș.
Se pare însă că și la acest capitol veștile sunt bune. Viorel Bubău a spus că partenerul lui de concurs va începe luni recuperea și consideră că în proporție de 90 la sută va fi apt pentru Atena. Este un amănunt esențial, deoarece, conform regulilor din echitație, sportivul poate să concureze la Olimpiadă doar alături de calul cu care a obținut calificarea.
“Nu este nimic neobișnuit. S-a întâmplat ceea ce era normal să se întâmple. Mi
s-au acordat punctele obținute în concursul de la Târgu Mureș, astfel că am obținut calificarea. Au fost persoane în Federația Ecvestră Internațională care au vrut să-și favorizeze țările din care provin, dar, în cele din urmă, s-a făcut dreptate.”



