Adversarii gravitației
În România, sportul numit haltere este practicat pentru prima oară la sfârșitul secolului XIX, iar în 1908 se înființează prima secție de haltere, la Societatea Tirul din București.
În Târgu Mureș, acest sport apare destul de târziu, mai exact în 1960, când se înființează o secție la Știința-IMF Târgu Mureș. La acest club va fi descoperit halterofilul Ștefan Pintilie, care va pleca la CS Mureșul și apoi la Dinamo București. El a avut o serie de rezultate bune în perioada 1967-1970. În 1969 apare AS Lemnarul Târgu Mureș, dar după scurt timp se desființează.
Primul titlu național pentru județ este adus de un halterofil din Sovata, Laszlo Janos, care a fost format de AS Lacul Ursu Sovata. Majoritatea halterofililor de la clubul din Sovata se mută ulterior la Târgu Mureș, la clubul Metalotehnica, unde sportivii sunt pregătiți de Alexandru Rad. Laszlo Janos, Gheorghe Oltean și Rad Zoltan, toți trei veniți de la Lacul Ursu, vor aduce o mulțime de medalii pentru Metalotehnica. Din păcate, în 1975 acest club se va desființa.
“Imperiul” ASA
Secția de la ASA Târgu Mureș avea să devină, începând din anii 70, un punct important pe harta halterelor din România. Gavrilă Bot și Gheorghe Oltean aduc rezultate notabile pentru gruparea mureșeană. În 1976 alți sportivi, precum Rad Zoltan, Veress Marton sau Ion Angheluță obțin mai multe medalii la campionatele naționale. Un alt an bun este 1978, când apar nume noi pe lista medaliaților la concursurile naționale: Radu Gelu, Ștefan Armancă, Ștefan Csesei sau Mathe Csaba. În 1978 se reînființează secția de haltere din Sovata.
Un an mai târziu Chivu Eugen dă lovitura pe plan internațional. El obține două medalii de argint și două de bronz la Campionatul Mondial și Campionatul European, competiții organizate concomitent. În 1980, la Campionatul European de la Belgrad, Chivu obține medalia de bronz, la stilul aruncat.
Epoca Radu Gelu
Începând din 1980, până în 1985, sportivul Radu Gelu, legitimat la ASA Târgu Mureș, cucerește o mulțime de medalii în întrecerile interne și, își pune amprenta asupra întrecerilor internaționale. El începe, în 1980, cu o medalie de bronz la Campiontul European, apoi, în 1981, doboară mai multe recorduri în întrecerile republicane, obține titlul de Campion Balcanic, la categoria 60 de kilograme, și iese campion național. În 1982, la Europene și Mondiale, iese pe locul IV . Anul 1983 este însă mult mai bun pentru sportivul de la ASA. Radu Gelu cucerește patru medalii la Campiontul European și la Campionatul Mondial, dar 1984 avea să îi aducă un rezultat și mai important. La Los Angeles, în cadrul Jocurilor Olimpice, Gelu cucerește medalia de argint. Titlul balcanic obținut tot în acest an, e deja un lucru obișnuit pentru el.
Între sportivii buni ai acelei perioade mai trebuie amintiți Adrian Coban, Szasz Ștefan, Breja Csaba, Neagu Năvodaru, Sorin Mureșan, Biro Bela, Aurelian Roșca, Vasile Pop, Constantin Ștefan.
În 1990, la clubul ASA, Rad Alexandru îi predă ștafeta lui Radu Gelu, care obține rezultate bune prin intermediul sportivilor Adrian Coman, Gheorghe Năvodaru, Aurel Roșca, Daniel Șuinea și Gheorghe Manole.
Din 1991, antrenori la ASA sunt Marcel Iridon și Kovacs Ioan (antrenori emeriți). Cele mai importante rezultate obținute din 1991 până în prezent sunt reușite de : Feri Attila medaliat cu bronz la olimpiadă, medaliat cu aur la campionatul mondial, vicecampion mondial, multiplu campion național, 15 recorduri naționale; Dogariu Sebastian: locul patru la campionatul mondial, locul VII la Olimpiada de la Atena, multiplu campion național, component al Lotului Olimpic al României; Zsasz Kalman – trei medalii de aur la campionatul mondial – recordmen mondial, trei medalii de aur și trei de argint la campionatul european; Kurkuy Sandor, locul doi la Cupa Europei, în 2003;
În afară de ASA, în ultimii ani au mai lansat halterofili spre marea performanță și cei de la clubul Lacul Ursu Sovata, însă din cauza problemelor financiare, conducătorii grupării din Sovata au fost obligați să dea drumul sportivilor, spre alte cluburi.



