Uncategorized

Aeroportul Transilvania, între alianta si lupta singulara

Saptamâna trecuta presedintele Consiliului Judetean Cluj, Alin Tise, a trimis o scrisoare omologului sau din Mures, Lokodi Edita, prin care propunea o asociere între cele doua aeroporturi în vederea dezvoltarii unei retele aeriene în centrul Transilvaniei.
Atât aeroportul din Cluj cât si cel din Mures au avantaje extraordinare, care daca ar fi puse în comun ar crea o posibilitate mare de dezvoltare. “Transilvania†are pozitionarea net superioara si faptul ca nodul de autostrazi, atunci când acestea se vor construi, va fi exact lânga el. Clujul are în schimb un trafic mai intens, arata foarte bine,  însa, nu are spatiu pentru extinderea pistei de decolare-aterizare astfel încât sa poata primi si transporturi de pasageri sau în regim cargo.

Ce spune Consiliul Judetean Mures?
Pasul cel mai important ce va urma este transformarea aeroportului din regie autonoma în societate comerciala. Daca se va întâmpla. Modurile în care se va putea administra aeroportul se vor diversifica foarte mult dupa ce acesta va deveni societate comerciala. Presedinta Consiliului Judetean Mures, Lokodi Edita, vede aceasta propunere a lui Alin Tise ca o sansa mare de dezvoltare pentru Mures. În opinia ei, aeroportul din Cluj ar putea fi motorul care sa traga dupa sine si aeroportul “Transilvaniaâ€. Construirea autostrazii care ar asigura viteza si un timp de deplasare mult mai mic este un argument în plus pentru ca destinatiile de pe “Transilvania†sa fie multiple.

stefan Runcan: “Mergem pe ideea începutaâ€
Directorul Aeroportului “Transilvaniaâ€, stefan Runcan, vrea sa mearga pe ideea începuta si este sigur ca aeroportul va avea sanse mari sa prinda o finantare europeana. Un fel de “Prin noi însine†din campania lui Crin Antonescu pentru sefia PNL. “Noi avem demersurile facute de mai mult timp în ceea ce priveste dezvoltarea aeroportului, cu etape facute, cu atuuri, cu tot ce s-a facut pâna acum. Avem foarte multe studii, proiecte tehnice, cererea de finantare este înaintata, exproprierile au fost facute si din punctul nostru de vedere, ma duc în continuare pe varianta initiata Consiliului Judetean Mures. Ce se va întâmpla mai departe eu nu stiu dar lucrez la realizarea primului hub multimodal din estul Europei la Târgu-Mures prin apropierea caii ferate si a autostrazii de aeroport. Avem sansele cele mai mari fata de celelalte aeroporturi din tara la cererea de finantare. Eu spun ce fac. Chestiunile care tin de mine. Nu am o disputa cu nimeni,†a declarat Runcan.
Administratorul Aeroportului “Transilvania†pare de neclintit în scopul sau de a dezvolta aeroportul cu bani europeni, si nu tras de catre Clujul vecin. Totusi, nu uitam ca proprietarul aeroportului este Consiliul Judetean, care are niste oameni ce vor hotarî soarta.
“Noi am initiat de doi ani propuneri de parteneriate, chiar si doamna presedinte Lokodi l-a sunat pe Tise anul trecut când a mai fost trimisa o scrisoare. Eu am fost la Bucuresti, m-am documentat, am fost saptamâna trecuta la Praga si am vorbit cu comisarii europeni deci lucrurile sunt clare, noi mergem mai departe,†a adaugat Runcan.

Care ar fi solutiile?
Este interesant de vazut ce strategie vor aplica consilierii judeteni pentru ca cele 29 milioane de lei investiti sa nu se duca pe apa sâmbetei. Batalia se va da între proiectul propus de Mihail Porutiu de transformare a aeroportului în societate comerciala si asocierea cu oricine, nu neaparat aeroportul din Cluj si, de cealalta parte, proiectul lui stefan Runcan care vrea sa obtina cu orice pret finantarea europeana. Aeroportul are spatiu de extindere, de va afla aproape de un nod de autostrazi, are toate studiile si aprobarile pentru a obtine finantarea. Ce cale se va alege având în vedere ca au mai fost astfel de scrisori si invitatii la parteneriat?
Luând exemplu de la alte aeroporturi din Europa, ar putea fi creata o retea bine închegata între Cluj si Mures pentru atragerea zborurilor de pasageri, extinderea destinatiilor intercontinentale si apoi, împartirea curselor între cele doua aeroporturi. Aceasta ar fi o idee mult mai buna decât lasarea în paragina a celor doua aeroporturi si construirea unuia de la zero. Pentru care oricum nu sunt bani.
Clujul are puterea de a propune, prin avântul economic pe care l-a luat de când Emil Boc a ajuns sus, la cascaval. Vezi Nokia si Emerson aduse de premier în judetul natal. O idee a CJ Cluj ar fi si cooptarea “Transilvaniei†si punerea ei pe “butuciâ€. Muresul, mult mai putin dezvoltat însa se misca. A facut mai multe întâlniri, dezbateri, discutii. Runcan a facut vizite pe ici pe colo si pune la cale o primire asa cum se cuvine a fondurilor europene de dezvoltare.

Ce spun consilierii judeteni?
Consilierii judeteni par încrezatori într-o dezvoltare a aeroportului “Transilvania†alaturi de Cluj. Mihail Porutiu va depune un proiect la CJ exact pe aceasta tema. “Eu ma bucur foarte mult pentru ca aceasta idee este identica cu proiectul meu, am lucrat la el si intentionez sa îl depun la Consiliul Judetean, privind transformarea Regiei Autonome în societate comerciala. De aici încolo apar mai multe posibilitati de dezvoltare printre care una dintre ele este transformarea în societate comerciala. Ulterior, daca vom intra în parteneriat cu Consiliul Judetean Cluj sau cu alti parteneri, este un subiect de discutat. Este un drum bun aceasta transformare dar nu este neaparat sa ne asociem cu Aeroportul din Cluj. Putem sa ne asociem cu alti parteneriâ€, a spus Porutiu. Akos Mora si consilierii maghiari spun ca un parteneriat ar fi o idee foarte buna. Totusi, nu vor ca aeroportul sa fie dat definitiv pe mâna lui Tise. Consilierul UDMR, Eros Csaba, a spus ca nu vânzarea pachetului de actiuni ar fi o solutie ci o forma buna de parteneriat.
Akos Mora, un cunoscator al mediului de afaceri muresean, vrea si el un parteneriat. Cât despre modul colaborarii, mai trebuie discutat. “Clujul si-a dat seama ca nu poate dezvolta foarte bine asa ca trebuie sa faca unul nou. si atunci daca în acest sens vor ei sa ne trimita scrisoarea, în care mai bine prefera sa se asocieze cu noi sa dezvoltam Transilvania decât sa faca unul nou în Cluj, categoric e mai bine din punctul de vedere al cheltuirii banului public. Forma pe care o va îmbraca colaborarea dintre cele doua consilii trebuie discutata mai aprofundat.†a spus liberalul.

Show More

Related Articles

Back to top button
Close