Agroindustriala Sâncrai – o lecţie de faliment

Subordonaţii lui Ilie Sârbu au descoperit misterul devalizării fostelor IAS-uri. Responsabilitatea aparţine şi în Mureş foştilor guvernanţi şi oamenilor numiţi de ei la conducerea acestora. Presupusul vinovat pentru falimentul Agroindustriala Sâncrai, Alexandru Cismaş, dă cu subsemnatul pentru a-şi justifica catalogatele abuzuri săvârşite în funcţie. Cismaş a păstorit, sub atenta oblăduire a lui Mureşan, cele zece ferme din componenţa fostului IAS Sâncrai, aducându-le la sapă de lemn. Din registrul tehnico-tactic nu au lipsit vânzările de animale şi fructe la preţuri subevaluate şi diferenţiate după largheţea buzunarului ofertanţilor (a şpăgilor). Acţiunea de cercetare împotriva sa s-a pus în mişcare în urma verificărilor efectuate de Corpul de Control al ministrului Sârbu. Nota de constatare întocmită în 2002 certifică implicarea fostului director general şi administrator al Agroindustriala Sâncrai în falimentarea fermelor.

Agroindustriala Sâncrai a fost unul din cele 16 IAS-uri din judeţ. Folosirea timpului trecut în privinţa sa nu ţine în acest caz de regulile jurnalismului, ci pur şi simplu de o dezolantă realitate. Din primăvara 2002, SC Agroindustriala Sâncrai a ajuns, asemenea altor foste IAS-uri în situaţia privilegiată de lichidare judiciară. Situaţia dezastruoasă se reflectă cel mai bine în cifrele din registrele contabile. Astfel, din 1976 de ha de pământ, Agroindustriala, al cărei asociat unic este în prezent Agenţia Domeniilor Statului, au mai rămas doar 342 de ha. Unele au fost retrocedate, iar altele ocupate în mod abuziv. Fără ca fosta conducere a unităţii agricole să riposteze. Producţia de fructe de la ferma pomicolă de la Câmpeniţa sau cea de vin de la ferma de la Culpiu au fost valorificate după sistemul încetăţenit pile, cunoştinţe, relaţii. Nici partea de creştere a animalelor nu a avut o istorie mai fericită. După 1998, efectivele de animale s-au împuţinat vertiginos, ajungând ca în 2000  să rămână doar 309 capete, aproximativ a patra parte. Judecând strict după dificultăţile financiare întâmpinate de societate, vânzările de animale apăreau ca justificate, pentru a menţine societatea pe linia de plutire. În acest sens au fost adoptate hotărârile AGA de aprobare a înstrăinării unor efective de animale. Dar cu o condiţie: prin organizarea de licitaţii publice. Însă în cazul Agroindustriala Sâncrai, deciziile AGA nu aveau trecere la conducerea executivă. Astfel livrările de animale către abatoare s-au făcut prin negocieri directe şi la preţuri diferenţiate în funcţie de propriile interese ale directorului general al fostului IAS. Pe scurt, degringolada managementului din perioada 1998-2000 şi-a pus amprenta. Definitiv.

Cum ruinezi un IAS?

Distrugerea sistematică a fostului IAS s-a accentuat după 1998. Printr-un ordin al ministrului Agriculturii, în acel an a fost numit la conducerea societăţii Alexandru Cismaş. Preluând şefia celor 10 ferme, Cismaş s-a înscris în linia ministerială trasată de mai-marele său în ale agriculturii, de falimentare a societăţii, iar apoi vânzarea ei pe sume derizorii. Că ultima parte nu s-a mai îndeplinit este doar vina guvernului pesedist care a câştigat electoralele din 2000. Modul de administrare “imparţial” al lui Cismaş a fost supus atenţiei Ministerului Agriculturii după numai un an de la înscăunarea ca director general. Direcţia de Control a lui Mureşan a venit, a văzut, a constatat şi a propus pentru nerealizarea unor indicatori tehnico-economici eliberarea din funcţie a lui Cismaş. Propunerea nu a primit girul ministrului, astfel că Cismaş şi-a făcut pe mai departe ploile. La schimbarea de culoare politică, managementul lui Cismaş a intrat în vizorul Corpului de control al ministrului Agriculturii, Ilie Sârbu în urma unor sesizări locale. Echipa de control trimisă de ministeriabil în 2002, a constatat pe un ton hiperbolizant “că şi acest IAS se află, datorită neregulilor şi abuzurilor săvârşite în perioada 1998-2000, în pragul falimentului”. Societatea avea în 2000 pierderi de 25 de miliarde de lei şi datorii totale de peste 40 de miliarde. Chiar dacă actuala conducere democratică s-a remarcat printr-o acerbă vânătoare de vrăjitoare, în cazul Cismaş, PSD-ul nu a uzat de farmecul şi talpa puterii. În nota de constatare se preciza că: “valorificarea producţiilor şi selectarea cumpărătorilor s-au făcut în unele cazuri în defavoarea unităţii, preţurile de vânzare fiind stabilite doar de directorul unităţii, în mod arbitrar şi în funcţie de propriile interese”. În anul 2000, spre exemplu, au fost livrate 282 de capete de bovine adulte, la preţuri cuprinse între 4000 şi 10000 lei/kg viu, precum şi 306 de capete tineret, la preţuri cuprinse între 6-10 mii lei/kg viu, “diferenţe nejustificate în toate cazurile, de calitate sau alte criterii prestabilite, ci în funcţie de cum dispunea directorul general”. Deşi în şedinţele AGA s-a aprobat diminuarea “moderată”a efectivelor de animale numai cu organizarea de licitaţii publice, această condiţie nu a fost respectată, ajungându-se ca în trei ani efectivul de bovine să fie diminuat cu aproape 1000 de capete, fiind livrat îndeosebi pentru abatorizare.

Bun e vinul gurghiuliu!

Preţuri de vânzări diferenţiate, nejustificate au fost utilizate şi la comercializarea produselor de origine vegetală, în special mere şi vin. Astfel, în 2000 preţurile practicate pentru livrarea de vin en-gros au fost cuprinse între 6-11 mii de lei, iar pentru persoane fizice şi acţionari, 15 mii de lei/litru. Exemplele ar putea continua. Membrii echipei de control i-au imputat de asemenea lui Cismaş însuşirea unor sume necuvenite, exploatarea în interes propriu a autoturismului societăţii sau cumpărarea de bunuri din unitate la preţuri stabilite unilateral, fără a se consulta cu ceilalţi directori. Cismaş nu s-a sfiit să uite în 2000 şi de plata redevenţei către Agenţia Domeniile Statului, la acel moment de 341 milioane de lei.

Pentru aceste ilegalităţi şi pentru prejudiciile aduse societăţii, în martie 2001 Cismaş a fost revocat din funcţie, iar apoi a fost sesizat şi IGP Bucureşti în urma unei vizite a Corpului de Control. Pe când arestările? Ne-am cam săturat de devalizări fără vinovaţi…

Agroindustriala Sâncrai avea în componenţă zece ferme, dintre care cinci de creştere a bovinelor, inclusiv tineret bovin, localizate la Sâncrai, Nazna, Valea Rece, Coasta Mare şi Berghia, una de creşterea ovinelor la Ceuaşu de Câmpie, două ferme vegetale la Coasta Mare şi Râciu, o fermă viticolă la Culpiu şi una pomicolă la Câmpeniţa. Cele mai râvnite au fost de departe cele de la Câmpeniţa şi Culpiu, scoase la licitaţie de către Direcţia de Finanţe Publice, pentru recuperarea creanţelor bugetare şi adjudecate de Prescon Braşov, firma lui Ioan Nicolae pentru suma de 11,8 miliarde în decembrie 2001. Ferma de la Sâncrai a fost de asemenea privatizată, Contranscom Benţa concensionând terenul pentru a construi cartierul Răsăritului. Deoarece firma a intrat în imposibilitatea de a mai face plăţi, în aprilie 2002, creditorii au solicitat declararea falimentului şi începerea procedurii de lichidare judiciară. Terenul Agroindustriala este în proprietatea ADS, care încasează o redevenţă negociată între ADS Bucureşti, respectiv titularul contractului de arendare.

Alexandru Cismaş: “Îmi pare rău că verificarea Corpului de Control al ministrului s-a făcut la comandă politică. A fost efectuat de o singură persoană, care a stat o singură zi, fără ca eu să ştiu de acest control sau să mi se trimită o copie. M-au acuzat în 2002, deşi eu am fost revocat din funcţie în martie 2001. Dacă aveau dubii asupra activităţii mele, în 60 de zile, noua conducere trebuia să solicite angajarea răspunderii administratorului unic, adică a mea. Eu am fost verificat de 16 ori, inclusiv de Poliţia economică, Curtea de Conturi şi nu au reţinut nimic în seama mea. Iar Parchetul a dat rezoluţie de neîncepere a urmării penale. Dacă controlul ministrului era pe bune, atunci într-adevăr sesizau IGP Bucureşti, ceea ce nu s-a întâmplat. Nu am avut nimic cu Mureşan. Dacă falimentam intenţionat Agroindustriala, nu trăiam astăzi dintr-o pensie de boală de 3 milioane de lei. Când am preluat societatea avea şase miliarde datorii, dar nu s-au putut plăti şi s-au adăugat majorări de întârziere şi penalităţi. Când am plecat am lăsat-o în stare de funcţionare, cu stocuri de 40 de vagoane de vin, tone de mere, etc, au vândut totul, iar în 2002 când nu au mai avut ce vinde, s-a întrerupt activitatea”.