Uncategorized

Ana Maria învață comunicare și PR în limba lui Goethe

A studiat în limba germană la gimnaziu și liceu, iar în prezent este studentă la Universitatea „Babes Bolyai” din Cluj Napoca unde deprinde tainele comunicării și a relațiilor publice, evident tot în limba lui Goethe. „Vorbesc limba germană din clasa întâi. Am studiat limba germană de-a lungul gimnaziului, apoi în timpul liceului, la Colegiul Național „Alexandru Papiu Ilarian” și la Cluj Napoca la științe economice, facultate absolvită anul acesta”, își începe povestea Ana Maria Kovacs din Târgu-Mureș.

Vorbește germana din clasa întâi

Tânăra ne-a mărturisit că a început să învețe limba germană la sugestia părinților, care erau și sunt de părere că fiecare limbă străină însușită cresc șansele reușitei în carieră. „Sora mea este stabilită în Austria și probabil de aceea părinții mei s-au hotărât să mă dea la germană. Tatăl meu a fost pe principiul să știu cât mai multe limbi străine, în afară de engleză, pentru a mă descurca ulterior atunci când voi avea o carieră. La început mi-a fost greu dar pe urmă m-am obișnuit”, spune Ana Maria, care deși este licențiată în științe economice dorește să aprofundeze și alte domenii, cum ar fi comunicare și relații publice și PR și publicitate. „Sunt studentă și la comunicare și relații publice unde mai am un an de studiu și m-am înscris la master în domeniul PR și publicitate, ambele în germană”, adaugă Ana Maria, care ne-a dezvăluit motivul pentru care a început încă o facultate. „Am început științele economice la sfatul profesorilor și al colegilor care mergeau acolo la Cluj, dar nu mi-a plăcut foarte mult, nu mă regăsesc în contabilitate și atunci când am terminat primul an am decis să încep și relații publice, un domeniu actual”, spune studenta.

Aceasta își amintește cu nostalgie de perioada școlii generale și a liceului și de schimburile de experiență cu alți elevi din Germania. „Aveam două – trei schimburi de experiență cu școli generale din Germania și prin acestea am legat cu prietenii cu elevii și profesorii de acolo, care aduceau cărți și calculatoare la elevii secției germană. Mergeam la ei una – două săptămâni și apoi veneau ei la noi, astfel s-au legat multe prietenii”, își amintește Ana Maria.

Pasionată de sport, modă și politică

Peste cinci – zece ani Ana Maria se vede profesând în domeniul publicității sau chiar al modei, designul vestimentar fiind una din pasiunile ei, alături de politică și sportul de întreținere. „Mi-aș dori să am o firmă de publicitate sau de organizare de evenimente sau să lucrez la o revistă de modă. Evident, aș vrea să îmi găsesc un loc de muncă, care să aibă cât de cât legătură cu germana sau austriaca”, dezvăluie Ana Maria.

Printre scriitorii ei preferați, Ana Maria i-a nominalizat pe Goethe și Schiller, despre care a spus că i-a citit intens în anii de liceu. „Dacă ar fi să spun ce îmi place la germani, aș aminti punctualitatea lor care nu e doar un mit. De asemenea, sunt oameni deștepți care știu ce vor și care contribuie major la bunul mers al economiei europene”, a încheiat Ana Maria.

„Elevilor care termină gimnaziul le recomand să opteze pentru un liceu cu predare în limba germană pentru că este o opțiune foarte bună pentru viitorul lor profesional. Faptul că știi limba germană ca limbă maternă e o portiță deschisă. Am mulți colegi plecați la masterat sau cu programe Erasmus în Germania și Austria.”

Alex TOTH

Show More

Related Articles

Back to top button
Close