LUDUS: Consiliul Local – demonstrație de nepăsare
Buni ca… gardul
Ședința Consiliul Local Luduș de săptămâna trecută s-a desfășurat, cu certitudine, sub semnul patologicului. Consilierii au fost într-o ceață totală și au prezentat, pe tot parcursul întrunirii, o atitudine de nepăsare. Din păcate, aleșii locului nu s-au putut abține să nu voteze, doar că problemele supuse votului i-au cam depășit, iar situația creată a devenit penibilă.
La Luduș, nu aduce anul ce aduc ședințele “Sfatului”. Și asta din cauza faptului că aleșii ludușenilor au ținut să ne demonstreze încă o dată cât de “temeinic” sunt ei pregătiți în ceea ce privește proiectele supuse votului și care afectează locuitorii orașului. Ședința a debutat în trombă cu un proiect privind activitatea desfășurată de Subunitatea de Gardieni Publici, în anul 2004. Raportul prezentat a fost catalogat de către consilieri drept unul “extrem de slăbuț” și, prin urmare, reprezentanții Consiliului s-au simțit datori să-l completeze cu… picanterii. Astfel, de la consilierul PNL Liviu Botezan am aflat că autostrada s-a mutat pe trotuarele Ludușului: “cetățenii de vază ai comunității se plimbă cu mașina pe ele”, a conchis acesta. S-a amintit apoi în treacăt de constituirea Poliției Comunitare. Într-o gramatică stâlcită, primarul trandafiriu Ovidiu Dancu a ținut să precizeze: “O să vedem atunci de câți oameni sunt nevoie”, asta după ce actualul Corp al Gardienilor Publici va fi neutralizat la sfârșitul lunii martie.
Economia tip “economat”
Proiectul de hotărâre privind majorarea taxei pentru garajele situate pe teren proprietate de stat a costituit o serie de controverse în cadrul Consiliului. Astfel, PRM-istul Viorel Obrejan a precizat că, pe spațiul public, garajele cresc precum iarba – adică fără autorizații – și că acestea aparțin unor oameni de “calitate îndoielnică”. Spusele fostului viceprimar au fost întărite de cele ale lui Ioan Armeneanu, consilier PSD, care a ținut să mai precizeze că, “am făct și eu un pic de școală”. Și adevăr grăit-a! Un alt punct prezent pe ordinea de zi, discutat îndelung în cadrul Consiliului, a privit aprobarea prețurilor pentru magazinle care au organizat raioane tip “Economat”, din cauza faptului că “prețul unic” practicat în aceste raioane depășește cu mult costul produselor din magazinele orașului. Astfel, numai pentru produsele alimentare, valoare adaosului comercial este cu mult peste 10 la sută. Consilierii au căzut de acord că, “aceste magazine nu-și au rostul”. Dar au votat, totuși, amânarea proiectului. Restul ședinței s-a desfășurat în acompaniamentul diversificat al sunetelor de telefonie mobilă. Iar proiectele au trecut de la sine.
Monica MĂEREAN



