Apărătorul românismului din dreapta Tisei

Ion Huzău este unul dintre liderii incontestabili ai comunității de români din Transcarpatia. Mai bine de două decenii a predat istoria în școlile românești din dreapta Tisei, apoi a devenit ziarist. În prezent este redactor șef al ziarului “Maramureșenii”, postură din care încearcă să ducă mai departe tradiția de familie: mândria de a fi român.

* Rep.: Câteva considerente istorice despre românii din dreapta Tisei?

I.H.: Primele mențiuni despre românii din dreapta Tisei se referă la Bazinul Talaborului și Neacova. Dar, în secolule XVI-XVII au dispărut, din aceleași motive din care a dispărut și mănăstirea Peri. Practic, primele atestări documentare apar în secolul al XIII-lea, dar cele mai multe în secolul al XIV-lea.

În secolul XIII au fost amintiți românii din vestul Trascarpatiei, cum ar fi localitățile din care se presupune că ar fi apărut în această zonă Drăgoșeștii, și unul dintre ei a fost amintit în dreapta Tisei, în zona Hustului.

Cei din Est, din zona noastră, au fost amintiți mai târziu. Primele mențiuni ale localităților românești de aici au fost Slatina 1359, Apșa de Jos 1383 etc. Acest moment este folosit de unii pentru a afirma că românii din Valea Talaborului au fost fugăriți de acolo și s-au reașezat aici. Ceea nu-i deloc adevărat, datorită faptului că și acolo și aici toate izvoarele, toponimica și hidronimica sunt puternic românești. Cu toate că până la urmă românii au rămas puțini, dar cauza e una. În urma dispariției Mănăstirii Peri, a apărut Mănăstirea Mukacevo. Și episcopia ruteană ne-a trimis fețe bisericești de origine podoliană. În 1902, la Uglea care a făcut cândva parte din cnezatele de vale pur românești, s-a făcut o vizită canonică. Și întrebându-i de ce a dispărut comunitatea de români de acolo, au pus vina pe ruteni de la Mukacevo, că niciodată nu le-au trimis preoți români. Practic prin biserică au reușit să nimicească peste 50 de localități, care au devenit ruteni.

Dar, dacă de exemplu populația daco-romană din zonă ar fi plecat n-ar fi existat această toponimică. Și acum există la Slatina o zonă care se numește Drumul dintre cetăți. Și în 1967 datorită faptului că fratele meu, student atunci la Istorie, a povestit despre asta, au fost făcute săpături arheologice și s-au descoperit urme care provin din sec. V-VI-VII înainte de Hristos. Avem multe denumiri în dacă, ceea ce poate dovedi că a existat continuitate. În slavă nu avem denumiri. Ei spun că dacii s-ar fi romanizat și ar fi dispărut odată cu venirea slavilor, deși e exact invers.

Începuturile în presă

* Reporter: Când și cum ați ajuns ziarist?

Ion Huzău: Mă jucam cu articolele încă din facultate. Dar scriam pentru mine. Practic, după ce citeam o carte de orientare istorică, că asta mă interesa, așterneam pe hârtie un fel de rezumat. Așa mi-au trecut prin minte diferite chestii, dar în timp le-am dat tinerilor care vroiau să studieze istoria. Apoi, după ce au început să apară ziare în limba română, am început să le transmit diferite lucruri, dar mai mult verbal, prin telefon. Și, după apariția ziarului republican în limba română, prin Asociația social-culturală “George Coșbuc” care și-a început activitatea imediat după Revoluția din 1989, am tot cerut un ziar local, regional sau chiar interraional. Mai mult, fiind vicepreședinte al asociației, am participat la diferite evenimente, cum ar fi Congresul românilor de pretutindeni. Și, în urma acestor întâlniri, lăsam multe lucruri scrise. Mai mult, îi cunoșteam pe toți reprezentanții românilor care veneau la astfel de evenimente. Și atunci, cineva a observat că, dacă tinerii care au plecat la studii în România, inclusiv la Facultatea de Jurnalistică, nu se vor mai întoarce, eu aș putea să fac față în presă. Așa s-a și întâmplat, după absolvire, tinerii au rămas în România, și până la urmă am devenit corespondent pe zona Transcarpatia pentru Concordia. Am lucrat cu ei până la începutul acestui an, când am devenit oficial redactor șef al ziarului “Maramureșenii”. Am acceptat funcția, pentru că trebuia să preia cineva ziarul, ca acesta să nu dispară.

“Să nu uităm că suntem români”

* Rep.: De unde această hotărâre în lupta pentru românism?

I.H.: Familia mea a fost una foarte “româneață”. Această trăsătură s-a transmis din tată în fiu. În 1916, bunelul meu, s-a predat armatei române. Așa am fost educați, în spiritul românismului, să nu uităm că suntem români.

În Slatina, sunt multe familii care încearcă să păstreze specificul național. În Apșa de Jos însă, unde pe vremuri erau cei mai hotărâți români, acum numai intelectualii se mai mândresc că sunt români.

* Rep.: Este cenzurată presa în limba națională din Ucraina?

I.H.: Intoleranța lor se ascunde în spatele lipsei de fonduri.

* Rep.: Cum v-a influențat venirea la putere a portocaliilor?

I.H.: Venirea la putere a lui Iușcenko e un mare plus în linii generale pentru noi. Pe vreme lui Kucima și a Partidului Socialist, efectiv ne-au băgat pumnul în gură. Aflând de orientarea românească și europeană a ziarului, ne-au dat bani doar pe hârtie.

* Rep.: Cum vedeți relația dintre România și Ucraina după 2007?

I.H.: Cred că se va îmbunătăți. Sigur că o parte dintre români vor pleca probabil în UE să facă bani, și cred că mulți părinți își vor da copiii la școli în România. Diferența dintre învățământul de aici și cel din România e foarte mare. Și cred că și deschiderea podului va contribui la dezvoltarea culturii.

Ioana LUCÄ‚CEL