Arghezi și “Câinele andaluz”

Ce legătură ar putea fi între marele nostru poet Tudor Arghezi și filmul “Câinele andaluz” a lui Bunuel? Aparent nici una. Și totuși o anume legătură există…, fiul nelegitim al al lui Arghezi, Eliazar-Lotar, cel născut în 1905 la Paris. Figură boemă, etern îndrăgostit, un aventurier neliniștit și sensibil, Eliazar-Lotar moștenise în bună parte trăsăturile de caracter ale tatălui său, și mai ales un anume simț al aventurii. Eliazar-Lotar

a fost evocat într-un mod foarte sugestiv de prima soție a lui Marin Preda, Aurora Cornu, care în 1965 – la scurt timp după divorțul de autorul “Moromeților” – plecase din țară și se stabilise la Paris.

“Cel mai mare poet de la Mihai Eminescu încoace”, așa îl numește Tudor Vianu pe Tudor Arghezi (1880-1967), pseudonimul literar cu care a intrat în conștiința posterității Ion N. Theodorescu, poet, prozator, autor de opere dramatice și neîntrecut pamfletar. În 1896, Arghezi a debutat în poezie sub semnătura Ion Theo, în revista “Liga ortodoxă” a lui Alexandru Macedonski.

Puternic atras de simbolism, în această perioadă a scris ciclul “Agate negre”, integrat apoi în primul volum, “Cuvinte potrivite”(1927). Pamfletar de temut, a debutat în publicistică în “Facla” lui N.D. Cocea, apoi a editat și tipărit el însuși diferite reviste și ziare.

După Primul Război Mondial, a fost închis de autoritățile române pentru un an la Văcărești, acuzat de colaboraționism, deoarece scrisese în două reviste progermane, “Gazeta Bucureștilor” și “Scena”.

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial a fost închis în închisoarea de la Târgu-Jiu, pe motivul că a lezat autoritățile germane prin conținutul pamfletului “Baroane”.

O dată cu instaurarea comunismului, Arghezi și opera sa au fost marginalizați, poezia lui fiind considerată decadentă. Reconsiderat după 1957, Arghezi s-a bucurat din nou de apreciere, atât pe linie culturală, științifică, dar și pe linie politică, fiind ales nu numai membru al Academiei Române, dar și al Marii Adunări Naționale.

După 1970, opera sa a fost tot mai mult apreciată, acordându-i-se elogii și aprecieri deosebite, iar studiile referitoare la creația sa, care au apărut într-un număr foarte mare, au pus în valoare originalitatea operei argheziene.

Viața secretă a diaconului Iosif

Tudor Arghezi a avut o copilărie nefericită și o tinerețe zbuciumată. Nu și-a încheiat studiile și a lucrat ca muncitor într-o fabrică, în paralel publicând versuri în diferite reviste. În 1899 s-a călugărit, iar între 1900-1905 a fost diacon la Mitropolie. Până în 1910 a călătorit în străinătate, oprindu-se la Fribourg, în Elveția, unde a fost găzduit într-o mânăstire.

A audiat cursuri universitare la Geneva și a învățat să lucreze ca bijutier și ceasornicar.

Reîntors în țară, Arghezi s-a căsătorit și a avut doi copii, pe Mitzura-Domnica Arghezi, născută în 1924, și care astăzi, la venerabila vârstă de 82 de ani, face încă politică (PRM) și pe Iosif-Baruțu, născut în 1925, care a lucrat mai întâi ca ucenic la imprimeria “Potigraful Mărțișor”, fondată de Tudor Arghezi, apoi a devenit asociat.

După apariția în “Scânteia”, ziarul oficial al Partidului Comunist din România, a articolului “Poezia putrefacției și putrefacția poeziei”, Arghezi a fost interzis ca poet, dar și familia sa a avut de suferit. Baruțu Arghezi a fost dat afară de la studiile universitare și închis pentru un an la Jilava, pe motiv de complicitate la acțiuni îndreptate împotriva orânduirii comuniste.

După revenirea lui Arghezi în viața literară, Baruțu s-a întors în publicistică și a lucrat la revista “Albina”. Pentru a-și trata fiul bolnav, Baruțu a plecat în Elveția, țară în care trăiește și în prezent. Ceea ce se știe însă mai puțin despre Arghezi, fostul diacon Iosif, este faptul că dintr-o legătură nelegitimă pe care a avut-o în 1905 cu profesoara Constanța Zissu, a rezultat Eliazar-Lotar, mai mare cu douăzeci de ani decât ceilalți doi copii ai lui Arghezi.

Foarte puține lucruri se știu și despre relația peste timp dintre marele poet și fiul său nelegitim.

Fotograf și operator la “Câinele andaluz”

Intuind probabil care avea să fie destinul României, dar mânat și de un anume spirit de aventură – întreaga sa viață fiind de fapt o aventură perpetuă – Eliazar Lotar a fugit din România agățat sub un tren. Și-a trăit viața intens, uneori chiar prea intens, dar a fost un talentat fotograf și operator de film, apreciat de marile personalități artistice precum Bunuel, Prevert sau Giacometti.

Într-o evocare a Aurorei Cornu, prima soție a lui Marin Preda, stabilită și ea în Franța în 1965, care-l cunoscuse cu mai mult timp în urmă pe fiul lui Arghezi, spunea despre acesta că arăta cu treizeci de ani mai bătrân. “Însoțitor și ghid de suflet, declara Aurora Cornu într-un interviu acordat unui ziar central din România, mi-a fost Ely Lotar, fiul neligitim al lui Arghezi sau fiul păcatului, făcut de marele poet pe vremea când era călugar. Pe Ely îl cunoscusem încă din țară, unde venise pentru câteva zile să-și vadă tatăl… Ei bine, în 1965, când am ajuns la Paris, lumea părea mai indiferentă ca oricând… Ceea ce mă interesa, însă, era lumea artistică. Eram dornică să cunosc, să ascult, să fiu contemporană cu cei mai mari scriitori ai lumii”. Boema franceză cu specificul ei este foarte bine surprinsă de Aurora Cornu în același interviu, din care nu lipsește figura centrală, Eliazar Lotar: “Ajutată din plin de Ely – un om care avea 60 de ani, dar arăta de 90, cu mâini albe, frumoase și cap de împărat roman decadent – am intrat în boema Parisului, fără nici un ban, fără casă. M-am luat după Ely, care nu avea domiciliu și dormea în camere de hotel. Era un fotograf de geniu și, după ce făcuse niște documentare celebre cu Bunuel și Prevert, acum era bun prieten cu Giacometti. Un an de zile, Ely mi-a arătat Parisul by night, hălăduind prin bistrouri și cluburi de jazz, în timp ce Giacometti venea în urma noastra și plătea totul. În acea vreme exista o solidaritate a boemei – când un artist se îmbogățea, tot grupul lui de amici profita. Era o lume nebună și frumoasă, mai ales cartierul St. Germain, unde puteai trăi alături de toate geniile din lume, cu condiția să nu fii bogat, ci boem ca ei. De altfel, la Paris se petrece un lucru extrem de curios – a fi sărac și artist e o condiție ca să reușesti aici”.

Din păcate, Eliazar Lotar nu și-a legat numele de prea multe realizări. A aderat la suprarealism și a intrat în memoria culturală a omenirii ca un important fotograf și operator de film. Prea puțini sunt cei care știu astăzi, spre exemplu, faptul că Eliazar Lotar a filmat celebrul “Câine andaluz”, în regia lui Bunuel după un scenariu de Dali, film realizat în 1929 și care s-a bucurat de un enorm succes.

“O personalitate cu o mare libertate de gândire, o intelectuală adaptată perfect stilului aristocratic european”, așa a caracterizat-o pe scurt academicianul Eugen Simion pe Aurora Cornu. Fosta primă soție a lui Marin Preda este prozatoare, poetă, actriță și regizoare și trăiește de mai bine de patruzeci de ani în Franța. A debutat în poezie la 14 ani. Începând din 1954, timp de patru ani, destinul a unit-o cu Marin Preda, iar în 1965, la scurt timp după divorț, a părăsit România. Paris, Londra, New York au fost spațiile de creație preferate în mod deosebit de Aurora Cornu. A interpretat rolul principal în filmul lui Eric Rohmer, “Le Genou de Claire”. În Anglia a realizat și jucat într-un controversat film de lung metraj, “Bilocation”. A scris critică de poezie pentru “Europa Liberă”. În 1985 a intervenit pe lângă guvernul francez pentru eliberarea unei echipe de televiziune răpită de teroriști în Liban. Printre ostatici s-a aflat și Aurel Cornea, producător de televiziune, cu care s-a și căsătorit ulterior, cavaler de onoare fiindu-le Jacques Chirac, pe atunci premier al Franței. Acum locuiește la Paris, într-un cartier situat în apropierea Turnului Eiffel. Scrie în continuare și publică poezie și proză în limbile română, franceză și engleză. Este autoarea volumului “Poezii” (republicate în 1995) și coautoare, alături de Eugen Simion, la un dialog despre Marin Preda, dar și a volumului “Marin Preda – Scrisori către Aurora” (2001). Figurează alături de Marin Sorescu, Nichita Stănescu, Ioan Alexandru, Ștefan Bănulescu, D. R. Popescu, Ana Blandiana, Nicolae Manolescu în volumul “Histoire de la literatures, Enciclopédie de la Pléiade”, publicată de Raymond Queneau la Editura Gallimard.

Însoțitor și ghid de suflet, mi-a fost Ely Lotar, fiul neligitim al lui Arghezi sau fiul păcatului, făcut de marele poet pe vremea când era călugăr. Pe Ely îl cunoscusem încă din țară, unde venise pentru câteva zile să-și vadă tatăl… Ajutată din plin de Ely – un om care avea 60 de ani, dar arăta de 90, cu mâini albe, frumoase și cap de împărat roman decadent – am intrat în boema Parisului, fără nici un ban, fără casă. M-am luat dupa Ely,

care nu avea domiciliu și dormea în camere de hotel. Era un fotograf de geniu și, după ce făcuse niște documentare celebre cu Bunuel și Prevert, acum era bun prieten cu Giacometti. Un an de zile, Ely mi-a arătat Parisul by night, hălăduind prin bistrouri și cluburi de jazz, în timp ce Giacometti venea în urma noastra și plătea totul… (Prima soție a scriitorului Marin Parda, Aurora Cornu, stabilită în 1965 în Franța, vorbind despre Eliazar Lotar, fiul nelegitim al lui Arghezi)

Nicolae BALINT