Uncategorized

Bestiile!!!

Un ziarist a fost împușcat în timp ce își făcea datoria. Se întâmpla undeva, departe de noi, pe un câmp de luptă. Ziaristul era britanic sau francez. Nu era de-al nostru. Știrea a trecut oarecum pe lângă urechile multor cititori. Presa însă a ținut cont de asta. Dar numai presa.

Ei bine, joi dimineață, în plină stradă, un ziarist a fost bătut cu pumnii și picioarele. Cu nevasta sa, gravidă, alături. Acum ziaristul este imobilizat la pat, confuz, cu căderi de memorie. Ziaristul se numește Bogdan Drăghici, lucrează la GAZETA de București (publicație din cadrul Trustului GAZETA), iar evenimentul s-a petrecut în București, dimineața, la ora 10.30. De data aceasta, e vorba de unul dintre ai noștri. Un român. De data aceasta s-a întâmplat la noi în țară. În România. Bestiile au bătut măr un ziarist român. Precum într-o țară bananieră, unde Legea e doar o glumă.

Nu vom cere autorităților să facă lumină în acest caz și să identifice Bestiile, pentru că acest lucru este de la sine înțeles. Autoritățile competente trebuie să facă acest lucru. Pentru asta sunt ele plătite. Din banii noștri.

Președinția, Guvernul, asociațiile de presă pot lua însă atitudine. Să sperăm că o vor face.

Tragem însă un semnal de alarmă. Mâine, oricare ziarist poate fi luat la pumni și picioare în gură, pentru că a scris de X sau Y. Mai mult, poate chiar TU vei fi luat la pumni și la picioare în gură pentru că, în târg, ai vorbit despre X sau despre Y. În prag de aderare la UE, iată că în România legea bunului plac se face cu pumnul. În prag de aderare la UE, iată că în România siguranța cetățeanului este garantată doar pe hârtie prin fel de fel de acte.

Trustul GAZETA a sesizat mass-media și va monitoriza atent cum se desfășura ancheta Poliției. Vom reveni.

Colegul nostru, Bogdan Drăghici s-a specializat în anchete având ca subiecte ilegalități sau abuzuri ale unor personalități ale vieții politice românești. Și ale unor instituții ale statului, care au menirea de a garanta siguranța cetățeanului și democrația. Vă redăm, în continuare, câteva fragmente din articolele sale, în nădejdea că, astfel, autoritățile ar avea un punct de plecare în depistarea agresorilor.

Primul pe “lista neagră” ar putea fi “diplomatul” Ovidiu Grecea și cățeii care i se gudură pe la picioare.

“Proteste românești la Sydney și Canberra (nr.1)

Recepțiile organizate de Ambasada României de la Canberra (30 noiembrie) și de către Consulatul General din Sydney (29 noiembrie) cu ocazia Zilei Naționale a României au fost pentru prima dată boicotate de comunitatea românească de la Antipozi.

Corpul diplomatic străin și autoritățile australiene care au participat la cele două recepții au aflat de la protestatarii români că diplomatul Ovidiu Grecea este considerat indezirabil de către organizațiile românilor din Australia.

Comunitatea românească cere cu vehemență de peste 7 luni Președintelui Traian Băsescu și ministrului afacerilor externe să-l retragă de la post pe consulul Grecea, acesta reușind performanța” de a deveni cel mai contestat diplomat din Australia.”

“Eroul național” Grecea se destăinuie (Nr.9)”

Fostul demnitar al ultimelor guvernări și actualul consul general de la Sydney, diplomatul Ovidiu Grecea este contestat virulent de comunitatea românească din Australia. Acuzațiile aduse acestuia sunt deosebit de grave și Ministerul Afacerilor Externe este obligat să le analizeze cu maximă responsabilitate, deoarece probele incriminatoare sunt evident defavorabile “greului” Grecea.

Un interviu acordat în 2005 de consulul Grecea unui ziar românesc de la Antipozi toarnă gaz peste focul anchetei disciplinare provocate de abaterile influentului diplomat. Ziarul a fost de altfel pus la dispoziția autorităților române de către comunitatea românească din Australia.

Prin bunăvoința domnului Laurențiu Fulga, editorul revistei “Spirit românesc”, vă putem prezenta halucinantele dezvăluiri făcute de demnitarul Ovidiu Grecea, într-un moment de maximă sinceritate.”

“GAZETA l-a făcut KO pe “greul” Ovidiu Grecea (nr.14)

GAZETA DE BUCUREȘTI a reacționat în luna decembrie a anului trecut la un apel disperat trimis pe e-grupul FREEEX de românii din Australia, exasperați de abuzurile consulului general Ovidiu Grecea. Aceștia se plângeau că autoritățile române și mass-media din țară nu le acordau atenția cuvenită, distanța uriașă fiind probabil explicația ignorării cvasitotale.

Mesajul lor a fost recepționat și de societatea civilă din România, Asociația Academică de Administrație Publică “EUROPA” prezentând opiniei publice acel S.O.S. trimis de comunitatea românească de la Antipozi. ”

Și, pentru tot că vorbim de persoane deranjate de investigațiile jurnalistului Bogdan Drăghici, nu ar fi rău să amintim și de cele câteva articole ale sale, în care dezvăluie ilegalitățile “Clanului Geoană”, condus de soacra șefului PSD, Margareta Costea. Departe de noi gândul că aceasta ar fi luat parte, personal, la “atenționarea” ziaristului, dar s-ar putea ca niște “oameni de bine” din anturajul său să considere că, prin agresiunea aceasta, ar putea crește în ochii “șefei.”

“Soacra lui Mircea Geoana joacă în “Revoluția Binelui”(Nr.3)

Au trecut 16 ani de la Revoluția din Decembrie 1989. Peste 35 de mii de dosare sunt depuse la Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor. Printre acestea este un dosar cu cântec: Dosarul Margareta Costea. Singurul dosar contestat la Procuratura Militară de două ori în 16 ani. Prima dată a fost mușamalizată ancheta penală, în 1991. În 2005, a fost redeschisă, în urma unui denunț însoțit de probe solide, pe fondul unei reformări mult-trâmbițate a Justiției romane. Este oare posibil ca soacra liderului PSD să fie adusă în fața Justiției după 16 ani? Miza este uriașă, pentru că sunt mii de dosare ciudate și beneficiile primite ilegal în era post-revoluționară sunt de ordinul sutelor de milioane de euro. ”

“Dizidenta” Margareta Costea, soția ștabului de la Gospodăria de partid (nr.8)

Întreprinderea de mobilier și decorațiuni interioare “HELIADE” a fost înființată în 1953, iar din 1990 devine SC MOBEST S.A. Adresa fabricii este str. Heliade între Vii nr. 8, sector 2. În 1978 este implicată în reparația Peleșului și a Foișorului, ulterior ocupându-se de reparațiile de laPalatul Cotroceni, de mobilarea Casei Poporului (Palatul Parlamentului), în mobilarea caselor de oaspeți folosite de demnitarii regimului comunist.

Din 1971, fabrica este condusă de directorul Ion Costea, socrul lui Mircea Geoană și soțul Margaretei Costea, șefa Clanului Lăcustelor de a cărui istorie se ocupă prezenta anchetă jurnalistică. ”

“Soacra lui Mircea Geoană a profitat de orfanii români (nr.18)

“Revoluționara” soacră a liderului PSD, prof.univ.dr.ing. Margareta Costea, nu a dat lovitura în lumea afacerilor clasice și nici nu a încercat măcar. În 1990, și-a procurat un certificat de revoluționar, falsificând un întreg dosar și a încercat să fructifice din plin statutul obținut pe căi oculte.

Nu este însă nici pe departe singura “afacere” a soacrei întreprinzătoare. Fundațiile umanitare au reprezentat pentru mulți veritabile cornuri ale abundenței, mizându-se pe naivitatea și buna-credință a cetățenilor români sau străini care plângeau de mila unor defavorizați ai sorții. ”

“Soacra apără onoarea întregului neam (NR.20)

“GAZETA DE BUCUREȘTI” a făcut dezvăluiri șocante privind afacerile Clanului Costea-Geoană, într-o serie de articole publicate începând cu luna decembrie a anului trecut. Cititorii noștri au putut afla cum și-a fabricat soacra “Prostăcului” un dosar de revoluționar rănit, falsificând acte medicale și arogându-și merite inexistente. Recent, GAZETA a publicat rezultatele unei investigații care a vizat “operele caritabile” ale clanului în cauză. O fundație de familie a obținut peste noapte autorizațiile necesare pentru a se îngriji de orfanii români, miza fiind însă o vilă revendicată de fostul proprietar și situată pe un teren în valoare de circa 400 000 de euro. Ieșind la atac de o manieră imprudentă, “revoluționara” a ales arma unui proces de calomnie intentat jurnalistului care a demascat impostura și ilegalitățile “imaculatei” Margareta.”

Chiar dacă nu dăm o prea mare importanță acestei ipoteze, ar mai fi, printre posibilii suspecți, și reprezentanții unor instituții de stat și private, lezați de spiritul scormonitor al ziaristului. Ca și în cazul precedent, nu ne referim chiar la persoanele acestora, ci la trepădușii lor.

Comunicat de presă

Joi, 11 mai 2006, în jurul orelor 10.30, Bogdan Drăghici, reporter al săptămânalului de investigații “Gazeta de București” a fost atacat în plină zi de către trei huligani. Jurnalistul ieșea dintr-un show-room situat în zona Pipera și era însoțit de către soția sa. În acel moment a fost agresat, fără nicio vorbă. Unul dintre cei trei l-a lovit violent în față, iar un altul a îmbrâncit-o pe soția sa, aruncând-o într-un gard viu. Apoi, toți trei au început să-l lovească cu picioarele în cap pe ziaristul căzut la pământ. În momentul în care soția acestuia a început să țipe și s-a aruncat peste trupul său, în încercarea disperată de a-l proteja, huliganii au fugit. Bogdan Drăghici a fost transportat, în stare de inconștiență, la Spitalul Universitar. La această oră așteptăm rezultatele investigațiilor tomografice. Facem un apel către organele abilitate să demareze urgent o anchetă, în scopul descoperirii și pedepsirii exemplare a făptuitorilor.

Redacția Gazetei de București, 11.05.2006

TRUSTUL GAZETA

Show More

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
Close