Uncategorized

Aritmetică in baza 8. Din 2008

Iaca au trecut și mult așteptatele alegeri. De fapt, pardon, că după procentajul-record de cetățeni absenți de la vot (peste 60%) numai’ mult așteptate n-au fost. Să fie, oare, românii atât de ocupați (cu serviciul, casa, televizorul, criza) sau atât de obosiți (din aproximativ aceleași motive) încât să dea cu că­ciula de pământ și să lipsească de la votul din 4 în 4 ani? Ori să fie atât de sătui, blazați, înșelați de dinamica democrației în veșnica tranziție și de reprezentanții ei succesivi încât să nu aibă ce (mai) alege? Se pare că nici votul pe sprânceană (uninominal) nu i-a tentat, nu le-a dat îndeajuns speranțe și, în consecință, nu i-a prea scos din case.

Auzeam astăzi una din declarațiile șefului PSD care ne amintea că sub conducerea domniei sale partidul s-a bucurat de opțiunea unei majorități solide a populației. Fără să putem nega succesul de box-office al respectivului partid, n-avem cum să pierdem din vedere regulile de bază ale aritmeticii pe care d-na învățătoare ni le-a vârât în cap (chiar sub amenințarea linearului fluturat în vânt, căci pe atunci nu se ajunsese la dictatura elevului față de profesor). Iar în acord cu aceste reguli de 1 și cu 1 fac 2, un sufragiu de cca. 33% (procentaj obținut de PSD-PC) din cca. 30% (procentajul cetățenilor prezenți la vot) n-are cum să fie majoritate și, cu atât mai puțin, solidă. Cel puțin în baza 10 de calcul.

Și acum că a trecut năduful ne-am trezit nu cu unul, ci cu doi învingători la puncte. Și mandate. Căci, astfel cum afirma președintele țării, alianța PSD-PC s-a dovedit a fi câștigătoarea morală a alegerilor, dar a fost luată pe sus de avatarurile bursei uninominalului. Și a redistribuirilor de rigoare. Potrivit legii pe care au votat-o în Parlament până și câștigătorii. Astfel se face că PD-L, partid care a ieșit pe locul 2, la un scor sensibil apropiat de prima poziție, are mai multe mandate în organul legiuitor. Motiv care l-a îndreptățit pe preșe­dintele țării să considere acest partid învingătorul de fapt al alegerilor. Așa fiind, fiecare din partidele de pe locul 1-2 sau 2-1 sunt ferm convinse că se află în poll position și că ălalalt e pe locul 2.

La ora la care scriu editorialul consultările dintre preșe­dinte și partide sunt în toi. Discuțiile despre posibilele alcătuiri de putere, de asemenea. Între atâtea divergențe și icniri de opinii, două (cel puțin) sunt punctele nesperat de comune. Fiecare partid (a se citi și alianță) își dorește cu ardoare să apuce cârma pentru viitorii 4 ani și fiecare partid își dorește (cel puțin declarativ) negocieri cu celelalte intrate în Parlament. Iar corolarul acestor convergențe este că fiecare dintre partidele ce se declară conducătorii noștri pentru vremea ce va să vie își dorește o „majoritate solidă” cu care să guverneze. Pare-se că faza cu majoritatea solidă-i de bon-ton (în stânga și-n dreapta) în aceste zile.

Va să zică, ce-i așteaptă și, cu-n drum, ce ne așteaptă? Până la urmă, totul pornește de la și se întoarce la aritmetică, bat-o vina! Căci în scopul obținerii majorității-beton azimutul ar fi de 51%. Iar pentru asta ar fi necesare combinații de trei luate câte două sau invers. Care, toate, au fost dezbătute, desenate, calculate de analiști cu vechi (și noi) state de plată. Așa că ar putea fi, PSD-PC + PNL + UDMR sau PD-L + PNL + UDMR ori PSD-PC + PD-L. Alternative fezabile, de vreme ce fiecare partid s-a declarat deschis la negocieri cu celelalte, indiferent de culoare ori ideologie. Numai că în prima și ultima variantă apare o realitate de-a dreptul bizară, și anume o putere de stânga-dreapta. Adică un fel de hăis-cea. Asta nu pentru că nu s-ar mai fi întâlnit așa ceva pe fața pământului, dar acolo unde în mod excepțional s-a întâmplat, cu totul altele erau cultura politică, rigoarea de a conduce și puterea economiei. Și nu prea cred că ar fi corect față de alegători care s-ar trezi că, după ce au votat cu mâna dreaptă (sau stângă), peste noapte au devenit ambidextri (în cel mai bun caz) sau cu puternică schimbare de mână (în cazul mai puțin fericit), pentru o noapte polară de 4 ani. În ce privește varianta de mijloc (cu dreapta-dreapta), conflictele repetate și poziția de Ileana Cosânzeana (încăpățânată în șefia Guvernului) a PNL, dată de curtarea sa de către primii clasați, se pare că au erodat realele șanse de noroc. Așa că, noroc bun!

În consecință, rămâne varianta ei cu ei, noi cu voi. Cu un PD-L la putere (formator de Guvern și dătător de prim-mi­nistru sau acceptant de prim-ministru, caz în care va fi pus cu binecuvântarea acestui partid), care-și va asigura majoritatea solidă fără a se uita prea mult în cosița Cosânzenei, ci privind peste gardul verde-lalea al UDMR, peste poienițele reprezentanților minorităților și în ograda unor parlamentari PNL și PSD pe care-i va coopta la sânul propriu cu destulă ușurință. Cine are urechi de auzit, s-audă!

Fie ce-o fi, un regret major tot rămâne: că prin fofilările legiferate ale uninominalului au pus picioru-n Parlament o seamă de inși sforăitori, dar a rămas la țâțâna ușii, bunăoară, o Norica Nicolai, deși a fost prima din colegiul ei și, deși, merita pe deplin să intre. Dar, așa-i la gurile Dunării…

Andreea Ciuca

Show More

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
Close