Sport

Asesoft, titlul pe masă, ”žtigrii” nu se lasă

Finala Ligii Naționale de Baschet Masculin  continuă luni, 3 iunie, de la ora 20.00, cu partida a șasea. Întâlnirea din Sala Sporturilor din Brazi poate încheia seria finalei dintre CSU Asesoft și BC Mureș Târgu-Mureș, în cazul în care prahovenii obțin victoria. Scorul după cinci meciuri le este favorabil cu 3-2, după ce mureșenii au condus cu 1-0 și 2-1. Echipa lui Srecko Sekulovic a demonstrat, la fel ca și pe parcursul sezonului regulat că pot juca de la egal la egal cu orice adversar. Mai mult, după un sezon în care au obținut mai multe victorii în premieră în fața unor echipe pe terenul cărora nu reușiseră nicio victorie, au încheiat pe primul loc. În play off evoluțiile remarcabile au continuat, au reușit să învingă, tot în premieră la Mediaș, de care au trecut cu 3-0, obținând o merituoasă calificare în finala campionatului.

Un pas greșit, un titlu ratat

Partida de luni este ultima care se dispută la Brazi. Dacă scorul general dintre cele două formații a ajuns 20-5, în meciurile disputate în sala din Brazi mureșenii conduc cu 3-1. Prima victorie a ploieșenilor în această sală s-a înregistrat în partida a patra a finalei, 89-79, după ce BC Mureș reușise o victorie categorică o seară înainte, 90-63. Din păcate, n-au reușit aceeași evoluție pe teren propriu după patru zile și au dat ocazia echipei campioane să se apropie la o singură victorie de câștigarea celui de-al nouălea titlu. Dacă în meciul de joi n-au reușit să profite de eliminarea lui Burlacu și de faptul că au fost în acel moment în avantaj, la Brazi va conta, pe lângă forma de moment, concentrarea pe întrega durată a jocului. Despre spiritul de luptă nu este cazul să amintim, mureșenii au dovedit acest lucru. Un factor esențial poate fi evoluția celor doi pivoți, Barro și Păltinișanu, care în ultima partidă au fost blocați de apărarea agresivă a prahovenilor, reușind împreună doar 6 puncte și tot atâtea recuperări, toate în dreptul senegalezului. După cum s-a desfășurat finala, nici un rezultat nu poate fi considerat surpriză. În cazul unei victorii mureșene, partida decisivă ar urma să se dispute vineri, 7 iunie, la Târgu-Mureș

Show More

Related Articles

Back to top button
Close