Astăzi, scapă cine poate!
Haideți să aruncăm o privire la modul cum funcționează, de fapt, economia românească, privită de la nivelul problematicii cu care se confruntă firmele private mici și mijlocii. Mai țineți minte anii ’90, când majoritatea plăților între firme se făceau în sistem troc, cu bunuri, cu servicii, cu bonuri de energie? Când nu erau bani în piață, când dobânzile la bănci erau de 120%, dar, când toată lumea era în avântul creator de a face ceva? Dar totul avea un farmec și exista o undă de speranță de mai bine. Nimeni nu se gândea în mod conștient că o să dea faliment. Nu existau foarte multe instrumente de plată, iar cele care existau nu erau prea des folosite, deoarece nimeni nu prea avea încredere în ele. Și aici nu vorbesc de zona speculatorilor sau a celor care ”se jucau” cu bună știință. Nu, vorbesc de acei întreprinzători care făceau aceste afaceri pentru a realiza ceva în viață și pentru a trăi din acestea. Ce legătură are această poveste cu zilele noastre?
Ca să aveți o imagine, luați cele scrise mai sus și aplicați-le un factor de înmulțire cu două cifre și o să aveți tabloul zilelor noastre. Realitatea? Nu mai sunt bani în piață. Astăzi a ajuns mai important decât profitul să ai cash-flow. Cine dispune de lichidități, astăzi, din activitatea pe care o desfășoară se poate declara un om fericit.
Tot mai puține firme sunt dispuse să plătească cu instrumente de plată la termen, gen bilete la ordin, cambii sau cecuri și, tot mai puține firme sunt dispuse să accepte plata la termen cu ordine de plată. De ce? Pentru că tot mai puțini întreprinzători au siguranța încasării banilor de pe facturile emise, pentru că nimeni nu vrea să își asume implicații juridice serioase, chiar penale, prin emiterea de instrumente de plată în condițiile în care nu au niciun control asupra încasărilor. Statul plătește cu întârzieri mari, asiguratorii plătesc cu întârzieri mari și băncile nu mai dau bani. Iar, astăzi, orice activitate legată de încasările de la populație, cu mici excepții, care se referă la nevoi fundamentale de subzistență, sunt sortite eșecului. Astăzi, să îți faci o firmă care se adresează publicului larg, pieței de persoane fizice, e o afacere moartă din start. Firmele au început să-și regleze datoriile dintre ele în sistem troc, să-și reeșaloneze plățile, dacă pot, și tot mai mulți întreprinzători aud deja cum la poartă le bate falimentul. Reînnoirea unei linii de credit sau prelungirea unui contract de creditare e o sarcină aproape la fel de dificilă ca și cum ai încerca să zbori fără aripi. Majoritatea firmelor au acumulat datorii fără precedent față de furnizori, față de bănci, față de stat și totul e în pragul blocajului și al colapsului. Lucrurile s-au acumulat prin efectul bulgărelui de zăpadă care, tot rostogolit, a crescut și are dimensiuni la care nu mai poate fi manipulat. Ani întregi de profit s-au topit în acest an 2009. Iar astăzi, cota de profit, acolo unde mai există, nu mai poate acoperi nivelul datoriilor acumulate în perioada de dezvoltare. În acele vremuri bune foarte puțini și-au calibrat umbrela pe măsura ploii ce a urmat. A cui e vina? Greu de spus. Cert e că astăzi scapă cine poate.
Adrian GROSU
