Atelierul fermecat din Breaza

Iei un lemn din pădure, îl tai, îi dai o formă, îi atașezi niște coarde și, gata, ai instrumentul de cântat. În câteva vorbe la asta s-ar rezuma munca zilnică a lui Mihăilă Hârșan. Doar că e mult mai mult. E ceea ce face diferența și îl plasează între puținii lutieri români a căror muncă este apreciată de muzicienii lumii. Altfel cum s-ar explica comenzile ferme pe care le are anual de dincolo de Ocean?

În anul 2001, în comuna Breaza începea să funcționeze atelierul de instrumente muzicale pe care Mihăilă Hârșan avea să le prezinte lumii. Începută și continuată ca o mică afacere de familie, pe poarta cochetei făbricuțe ies doar unicate, viori, viole, contrabase și violoncele care, în proporție de 70 %, iau calea Statelor Unite. “A fost și este foarte greu să te poți menține pe piața instrumentelor muzicale pentru că pretențiile celor care vin cu comenzi ferme sunt foarte mari. La data deschiderii acestei mici afaceri de familie aveam o experiență de cinci ani ca specialist în instrumente, ceea ce mi-a dat curajul necesar de a porni pe acest drum. Am optat pentru varianta exportului, pentru că la noi în țară cererea de instrumente muzicale semiprofesioniste este foarte mică. În această activitate poți falimenta într-o lună dacă nu ai comenzi. S-a dovedit a fi inspirați în alegerea pe care am făcut-o pentru că astăzi unicatele care ies către lume 70% din ele ajung în SUA și diferența în țări ca Germania și Italia. Am ajuns în acel stadiu în care trebuie să fiu selectiv în alegerea comenzilor, pentru că sunt atât de multe, încât nu aș putea să le satisfac pe toate. Dorim să rămânem la acest stadiu de extindere, pentru că am început și dorim să continuăm afacerea ca una mică, de familie. Eu sunt un om care lucrează efectiv, nu aș sti să coordonez ceva la scară mai mare. Și sunt mulțumit cu ceea ce fac. Și cu calitatea instrumentelor muzicale pe care le oferim lumii”, ne-a spus Mihăilă Hârșan.

Ne-am convins rapid că este exact așa cum spune. Atmosfera de familie, destinsă, din atelierul în care lemnul se preschimbă în instrumentul dorit, era vizibilă. Apoi am ajuns în atelierul în care Mihăilă Hârșan spune că se simte fericit, în acel loc în care cutiile de rezonanță prind viață. Este locul în care de dimineața până seara conducătorul afacerii își petrece timpul. Lucrând efectiv. Și singur. Pentru că este singurul dintre angajați care știe cum trebuie făcut pentru a da instrumentului “acel ceva” distinct. “De când am început să lucrăm cu partenerii noștri nu am avut nici un reproș să ne facem. Ne-am respectat reciproc condițiile și termenele, astfel că acum am ajuns să avem și o adevărată relație de prietenie. Ceea ce e mare lucru. În 11 septembrie 2001, când turnurile gemene din New Kork au căzut, a fost singura dată când au existat întârzieri de respectare a contractului, dar atunci a fost altceva. Firma din State avea birourile în Turnul de Nord și odată cu prăbușirea lui baza de date a avut de suferit. Au existat atunci niște controale fără precedent ale autorităților americane la fiecare ordin de plată care ieșea din SUA”, ne-a spus Mihăilă Hârșan.

Concurență cu respect

Buna colaborare pare a fi aici un slogan și, deși competiția pentru piața de desfacere este acerbă, există respectul pentru munca celorlalți. Ba chiar există și recunoașterea meritului celui mai bun. Astfel am aflat că cel mai mare lutier în viață din România locuiește la doar câțiva pași, în Reghin și că între cele două firme există relații de comunicare, de

respect reciproc și în caz de nevoie chiar de ajutor. “Parcă atunci când iei lemnul brut în mână și ajungi să îl faci să cânte, ceva se schimbă și în tine ca om. Devii mai bun. Asta e explicația probabil pentru fenomenul acesta de respect care există în lumea lutierilor”, ne-a spus Mihăilă.

Am aflat și în ce constă munca aceasta. Construite manual în proporție de 60%, fiecare din instrumente este un unicat, copie după originalele Stradivarius sau Amatti, apărute pentru a îmbogăți lumea muzicală în 1520.

Viori, viole, violoncele, contrabase, pornesc de aici către cei îndrăgostiți de muzică. Și pentru că primul contrabas al lumii a fost făcut din lemn de plop, Mihăilă Hârșan respectă rețeta. Este singurul din țară care o face. Ca o recunoaștere a pasiunii lui pentru respectarea “rețetarului”, a primit invitația de a participa pentru prima dată la “Trienala Antonio Stradivarius” de la Cremona, un concurs tradițional unde lutierii din întreaga lume își prezintă realizările. După aceea probabil își va permite un repaus de zece zile, primul din ultimii cinci ani.

Eugenia KISS