Uncategorized

Copii dădăciți de bunici

Aproximativ 2000 de tineri familiști din județul Mureș sunt plecați la lucru în Spania, Italia, Portugalia, Germania și Ungaria. O altă estimare arată că în urma lor au rămas acasă, în grija bunicilor, a mătușilor, unchilor, a prietenilor sau a vecinilor, peste 500 de copii cu vârste cuprinse între câteva luni și 12 ani. Unii din acești copii își cunosc părinții doar din poză.

Deși am auzit de cazuri de copii complet abandonați de părinți, cel puțin la noi în județ nu am întâlnit astfel de cazuri. Practic nu există comună, sat sau cătun de unde să nu fie plecate la lucru în străinătate câteva familii. Ba chiar se poate face și estimarea zonelor preferate de emigrare în funcție de zona în care cei plecați la lucru s-au născut. Tinerii născuți pe Valea Nirajului, în proporție de 60 % au luat drumul Ungariei, 20% cel al Austriei și ceilalți 20% spre al Germaniei, Italiei și Spaniei. Nativii Văii Mureșului Superior au preferat în proporție de 70% Italia, 30% Spania și 10% celelalte țări europene. Cei născuți în marginea județului, pe câmpie sau pe Târnave au luat drumul spre Spania în proporție de 80%. Cei născuți în zonele urbane au ales în destul de puține cazuri ca destinație Spania, preferând Italia, Ungaria, Germania, Franța și Austria. Indiferent însă de locul nașterii, de destinația aleasă, copiii rămași acasă și cei care au grijă de ai au de spus câte o poveste.

Surorile din Stânceni

Ca într-un peisaj suprarealist, o casă cu un garaj la subsol stau suspendate pe malul pârâului Gudea în urma unei inundații care a lovit localitatea anul trecut. Drumul a dispărut și în locul lui a rămas o albie adâncă de 5 metri peste care s-a construit un podeț. Este casa pe care Veronica și-a construit-o lângă casa părintească după ce timp de șapte ani a lucrat în Italia împreună cu soțul ei. În toată această perioadă cele două fiice ale ei, de 12 și respectiv 10 ani, au fost crescute de bunică. “Veronica și soțul ei au ales să plece în Italia pentru că acasă erau aproape muritori de foame. Ce să le ofere celor două fete ale lor? O ceapă și un pătrunjel? Așa uite, le-am crescut frumos, învață bine și sunt cuminți, părinții lor vin acasă în fiecare an de câte două ori, le fac toate poftele, trimit bani acasă. Din punctul ăsta de vedere totul e bine. Dar lumea acuză pe cei care pleacă și își lasă copiii. Nu se gândesc că poate pleacă și, lucrând prin străinătate, plâng ani de zile că pierd copilăria pruncilor lor, că pierd cei mai frumoși ani. Ar trebui să îi acuzăm pe cei care ne conduc și nu pe cei care prin sacrificii vor să o ducă ceva mai bine, ne-a spus Floarea Lăpușan, bunica- mamă. A venit în comuna Stânceni, din județul Sălaj, cu patruzeci de ani în urmă. S-a măritat cu un om al locului și l-a urmat acasă la el. A lucrat 27 de ani la fabrica de apă minerală din comună, și-a făcut o gospodărie frumoasă, iar în ultimii ani își îngrijește nepoatele…

Toate deciziile pe care Floarea trebuie să le ia e nevoită să le ia de una singură pentru că soțul ei, cu 11 ani mai mare decât ea, nu o mai poate ajuta. Nici ea nu mai e tânără, dar gândul la fiica ei și la nepoatele care depind de ea în totalitate nu o lasă să cedeze. Oricât ar părea de curajoasă, cele două fete aproape adolescente trebuie supravegheate foarte atent. “Nu spun că nu e greu uneori, cu teme cu pretenții de haine. Bani deja ar fi și ele sunt la vârsta la care influența mamei trebuie să se facă simțită. Dar strâng din dinți și merg mai departe. Pentru că depărtarea asta va dispărea într-o zi. Iar când vor reveni acasă nu se va mai pune vreodată problema lipsurilor”, ne-a spus Floarea foarte convinsă.

Singur pe lume

Gergely Antal, împreună cu soția lui Aranka, au plecat din Neaua acum 16 ani, lăsând acasă în grija bunicilor un băiețel de trei ani. “Au plecat pentru că Neaua li s-a părut cel mai îngrozitor colț de lume și posibilitățile care s-au deschis în fața lor, după revoluție au fost nenumărate. Prima dată s-au întors acasă după trei ani. Era atunci, la început, așa de greu să trimiți bani acasă, încât nu au făcut-o. Copilul, Atti, nici nu mai întreba de “anyu sau apuci”. Mi-a fost foarte greu să îl cresc pentru că am intrat și eu în pensie, bani nu prea aveam. Noroc că era încă mititel și nu avea pretenții mari. Apoi după trei ani m-am trezit cu fiul meu la poartă. S-a întors acasă după 16 ani petrecuți în Ungaria, Germania și Olanda, timp în care a gustat din plin plăcerile vieții occidentale, dar și-a imprimat și un ritm de viață și de muncă cu al vesticilor. În acești ani “a furat” din experiența democrației reale. Este tinichigiu de ornament, o muncă deosebit de bine plătită afară, pentru că meșteșugarii sunt foarte puțini. Soția lui lucrează la o firmă de detergenți și amândoi câștigă foarte bine”, ne-a spus Maria Gergely. A fost perioada care a marcat cotitura, pentru că de atunci nepotul ei nu a mai dus lipsă de nimic. Banii veneau la timp, fiul și nora veneau destul de des acasă, dar cel mai important lucru a fost că Atti, care până atunci era trist, și-a deschis sufletul și i-a spus bunicii că el credea că este orfan… Acum Atti are 19 ani, a terminat liceul și din toamnă speră să devină student al Universității Babeș- Bolyai din Cluj. “A trecut destul de mult timp până să accept faptul că părinții mei nu m-au abandonat. Dar primii trei ani când am crezut că sunt orfan, mi-au marcat copilăria. Am înțeles rațiunea pentru care părinții pleacă de lângă copii dar nu pot să nu mă gândesc că tot poporul ăsta suntem un popor de victime la îndemâna celor care ne conduc. Ar trebui să știe cei aflați la putere că banii pe care părinții îi trimit din străinătate și scrisorile pe care le scriu copiilor lor, nu ajung. Suntem o altă generație de sacrificiu. Ce o fi cu țara asta”? Atti se gândește acum la sutele de copii care, deși sunt iubiți și ocrotiți de bunici, în adâncul sufletului lor suferă. Pentru ei și pentru părinții lor.

Puterea de a merge mai departe

În comuna Breaza locuiește Maria Suciu, care de doi ani îi are în grijă pe cei doi nepoți Raluca și Raul, de 9 și respectiv 3 ani. “Acum doi ani fiica mea a luat decizia de a pleca în Spania, în Ardenda del Rei, unde soțul ei lucra de ceva timp.

La o lună după ce a plecat, soțul meu a murit în urma unui atac de cord. Nu îmi mai amintesc mare lucru de atunci, știam doar că trebuie să rezist de dragul acestor doi nepoței pe care mi-am luat angajamentul să îi cresc”, ne-a spus bunica devenită și ea mamă. Raul avea doar un an, nici nu umbla în picioare, iar Raluca urma să înceapă școala. A fost o perioadă nebună, în care nu îi ajungea ziua să le facă pe toate. Nici nu a avut timp să își plângă soțul dispărut, pentru că atenția ei era împărțită între gospodărie, animale, nepoți, adusul lemnelor pentru iarnă și câte și mai câte. Raluca este elevă în clasa a treia la un gimnaziu din Reghin, iar Raul abia s-a dezobișnuit de purtatul pamperșilor. “Este foarte greu, dar toate sacrificiile astea sunt făcute pentru ei. Fiica mea Claudia lucrează într-o fabrică unde se imprimă CD-uri, iar ginerele meu Sorin în construcții. În fiecare lună trimit bani acasă și de fiecare dată le spun să trimită mai puțini ca să îi adune cât mai repede și să vină acasă. Copiii le duc dorul, dar, după un an jumate când au venit acasă prima dată, Raul nici nu i-a recunoscut și a început seara să plângă și să le spună că nu doarme cu ei, ci cu mama Uța, adică cu mine”, ne-a spus Maria.

Ideea că plecând în străinătate copiii noștri nu suferă, dacă sunt lăsați în grija bunicilor, s-a dovedit a fi falsă. Orice am face și oricâți bani am trimite acasă, nimeni și nimic nu poate suplini lipsa fizică a părinților.

Eugenia KISS

Show More

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
Close