Uncategorized

Au rămas toate !

Cu toate că era greu de crezut că nu va retrograda niciuna dintre cele 6 echipe mureşene ale seriei a 9-a, finalul de campionat a fost unul fericit pentru toate. ASA Târgu Mureş a reuşit şi ea să scape de retrogradare, după victoria cu 2-0, în partida cu Minerul Bălan.

Meciul etapei de vineri s-a jucat la Târgu Mureş, unde ASA avea nevoie de victorie pentru ca să rămână în eşalonul III.

Echipă extrem de incomodă în meciurile din deplasare, Minerul Bălan s-a dovedit o nucă greu de spart şi în partida de vineri.

ASA a

început bine, cu două bare în primele 10 minute, însă oaspeţii s-au închis apoi în apărare, astfel că ocaziile la poarta minerilor au fost destul de rare. Puţin înainte de pauză antrenorul Mircea Ronea a făcut două schimbări, însă Ignat, introdus în teren în locul lui Călin Oltean, s-a accidentat după câteva minute, astfel că după 45 de minute de joc militarii aveau efectuate toate trei schimbările. Din fericire, în repriza secundă nu a mai apărut nici o accidentare, aşa că mureşenii au putut termina partida în efectiv complet.

Golul izbăvitor a venit cu 18 minute înainte de finalul meciului, când s-a fluierat fault la o intervenţie în careu asupra lui Făgăraş, iar Cristian Porav a înscris din penalty.

Cu câteva minute înainte de final, scorul a devenit 2-0,

la o neglijenţă a defensivei oaspete. O pasă trimisă acasă de un fundaş al oaspeţilor nu a mai fost ajunsă de portar, astfel că a ieşit un autogol spectaculos care a lămurit soarta partidei. Jucătorii militari au învins cu 2-0. În urma rezultatului de vineri ASA a urcat pe locul 8 şi a rămas în Divizia C.

Un rezultat bun a reuşit şi Avântul Reghin, la Iara. Mureşenii antrenaţi de Stelian Gherman au câştigat cu 2-1 partida cu formaţia locală Minerul şi au încheiat astfel campionatul pe locul 4, după ce la finalul turului puţină lume mai credea că echipa poate fi salvată.

Ar mai fi de menţionat jocul strâns de la Târgu Mureş, dintre Gaz Metan şi Unirea Ungheni, încheiat cu scorul de 2-2. În urma acestui rezultat, formaţia din Ungheni, antrenată de Lucian Popa, a terminat campionatul pe locul 2, după liderul incontestabil al seriei, FC Sibiu.

Chimica Târnăveni a obţinut la rândul ei o victorie cu 4-2, în partida cu Someş Gaz Beclean, şi a adunat un număr suficient de puncte pentru rămânerea în Divizia C.

Mob

ila Sovata a pierdut cu 2-1 jocul cu FC Sibiu, dar nu a mai contat. Cu -4 la adevăr mureşenii au terminat campionatul pe locul 9, fără emoţii.

Ceea ce era greu de crezut s-a întâmplat. Niciuna dintre echipele mureşene nu a retrogradat, astfel că din toamnă vor fi nu mai puţin de 7 echipe din judeţ în aceeaşi serie a Diviziei C. Se anunţă deci un sezon 2004-2005 interesant.

Show More

Related Articles

Back to top button
Close