Cobai în tranziție
Îmi bate la ușă la fiecare început de lună. Și poate nu doar mie, ci și vouă. E mică, uscățivă, cu spatele gârbov și o față plină de riduri. Din cadrul pragului mă privește cu smerenie. Are obrazul roșu, probabil din cauza penibilului în care a adus-o viața. Sau societatea? Abia șoptit îmi spune că e pensionară cu “acte”, că nu are pe nimeni, că inima îi e bolnavă, că nu-i ajunge pensia și că are nevoie de bani pentru medicamente. Mă roagă s-o ajut, s-o iert că îndrăznește și să nu o judec. Cu capul înclinat spre pământ, se-ntoarce apoi și pleacă. La o altă ușă… La un alt milostiv. Știe că nu e singură. Și că, pe piața cerșitului, concurența este mare. Sinceritatea din ochii ei pare, însă, unică. Cu certitudine, face parte din stivele de oameni care au așteptat o jumătate de veac ca americanii să se catapulteze în “miraculoasa” Românie și care, într-un final, au rămas cu mâna întinsă. Ca a regelui Lear! Ce-i drept, americanii ni s-au arătat la față. Lucrul acesta nu poate fi contestat de nimeni. Îmbrăcați în noianul celor 50 de stele albastre s-au speriat, însă, de nota discordantă dată de curcubeul mioritic vopsit strident în roșu. Și, poate, tocmai din această cauză, americanii au decis că e mai prudent să-și îndrepte telescoapele spre spațiul cosmic, în loc să investească într-o gaură neagră, într-o zonă crepusculară în care “sfânta treime” este nu doar nebuloasă ci și coruptă. În România mileniului lll, pensionarii reprezintă o categorie aparte. Poate cea mai defavorizată. Transformați de hienele guvernamentale în cobai ai tranziției, pensionarii români sunt folosiți cu nerușinare, din patru în patru ani, ca masă de manevră, în campaniile electorale. Asta pentru că posedă trei calități care îi fac de neprețuit pentru guvernanți: au cu toții drept de vot, se află cu siguranță în țară și, mai ales, au o profundă conștiință civică, fiind cei mai conștiincioși alegători. Iată de ce cheia câștigării alegerilor este asigurarea simpatiei celor de vârsta a treia. Această simpatie se poate obține printr-o mită oficială: indexarea sau mărirea pensiilor. Pensionarii sunt tratați în mod ostentativ ca simple mașini de vot, ale căror probleme devin importante abia în perioada alegerilor. Mita guvernamentală pentru bătrâni este imorală și pentru că instituie o regulă lipsită de sensibilitate și suplețe. Dar, pentru un batrân, fiecare an și fiecare leu au o importanță specială.
Iar dacă sociologii bagă mâna în foc că mai există în România un mit al alegătorului rațional, mitul pensionarului rațional s-a spulberat cu mult timp în urmă. Pentru că bieții noștri pensionari români au trecut deja prin prea multe. Dar nu s-au călit! Au fost bătuți de comunism, epoca de tranziție, FNI și multe altele. Și, ca o ironie, mai așteaptă și cea din urmă bătaie a vântului. Realitate este, însă, tragică și doare! Prea mulți dintre pensionari au pensia mai mică decât factura la încălzire pe timp de iarnă sau decât costul facturii la energia electrică și gaze pe lună. În România există peste șapte milioane de pensionari. Iar situația lor, devine pe zi ce trece tot mai tragică!
de Monica MÄ‚EREAN