Bal de lux, în zeghe. Cu brățară asortată

Fiecare om are talentul său, hobby-ul său, visul său ascuns. În diferite câmpuri ale realității ori imaginației. Unii le arată lumii (iar dacă au talent, norocul nostru, căci nu suntem chinuiți cu te miri ce „opere” sau filosofii de doi lei), pe când alții le țin ferecate cu strășnicie.

Ai zice că un membru al organului central-de-combatere-vehementă-și-insistent-necruțătoare-a-tot-ce-mișcă-în-și-pe-lângă-materia-de-corupție, un făcător nemijlocit de rechizitorii și un autor repetat de trimiteri în judecată (și) pentru abuzuri, de tot soiul (despre care era convins că seamănă cu cele din Cod), își ține bine păzite secrete care n-ar trebui niciodată să dea de lumina zilei. Ah, dar nu-i așa! Omului îi place să se travestească, și pace! Altă concluzie nici că s-ar putea trage din ceea ce ne-a oferit dezinvolt, cu gesturi haotice, tălâmbe, în picioare, în genunchi și aproape în 4 labe (asta pentru că suntem eleganți în exprimare…).

Că a văzut o țară întreagă, treacă-meargă. Dramatic este, însă, faptul că tevatura de proastă extracție a fost destinată ochilor, urechilor și minții unor deținuți într-un penitenciar de maximă siguranță (care are o capacitate de 1700 de locuri). Și nu de un fost tablagiu, ci de directorul însuși, care nu venea dintr-o școală profesională de amatori, ci taman de la biroul pomului lăudat.

Asta da, faptă de reinserție socială, în deplin acord cu primul dintre obiectivele pe care trebuie să le urmărească un asemenea loc! Pe de altă parte, dacă mă gândesc un pic, modalitate mai bună de a atrage atenția deținuților nici că se putea. În primul rând, ideea cu balul mascat trebuie că a fost una de răsunet, într-un astfel de așezământ, ceea ce reflectă creativitatea conducătorului. În al doilea rând, personalitatea pe care directorul a ales să o întruchipeze (prin travestirea cu zeghe) nici că putea fi mai nimerită. Are premoniție omu’, nu glumă! În al treilea rând, aducerea lui ca la carte, cu gardienii de rigoare, echipați ca-n regulament, serioși, concentrați înspre gravi, denotă o mare finețe într-ale regiei. Numa’ lăutarii lipseau, și nașu’ mare. În al patrulea rând, cătușele ștoc, arătate cu insistență participanților și cu o oarecare cerșeală de milă pentru situația în care personajul se afla ne dezvăluie, peste toate celelalte, un incontestabil talent actoricesc. De bâlci sătesc. (Că talent de cunoaștere a legii nu era, întrucât potrivit regulilor europene, ba chiar și a celor interne, nu se pun cătușe decât la deținuții violenți. Sau, pardon, o fi știind el

direttore, ce-o fi știind…). În al cincilea rând, mișcările sincopate, spre lascive, pierderile de echilibru, unduirile de coapse, cu aplecări (la 90 de grade) și îngenunchieri succesive, urmate de ridicări greoaie, privirea fixă și neezitantă în camera video ne demonstrează înclinații coregrafice și de scenă indubitabile. Păi, și dacă ni s-au relevat atâtea calități rare într-un singur om, nu-i păcat de lume să zacă el la un birou anost de procuror? Și încă de pe lângă instanța supremă a țării?

Totuși, dacă vrem să nu fim bănuiți de superficialitate, constatăm că evenimentul cu pricina ridică un car de întrebări (cu răspunsuri jalnice). Ce autoritate mai poate avea un astfel de individ în fața celor pe care, net spus, trebuie să-i țină în mână, având în vedere că în penitenciarul ăla își execută pedepsele și condamnați la peste 10 ani închisoare? Ce stil de gândire și de comportament poate avea un astfel de ins, pus în fruntea unuia dintre cele mai moderne penitenciare (renovat timp de circa 6 ani, mândria Direcției de resort, dat în folosință în noul mileniu, adică în anul 2000)? Ce naiba de idei afișa un astfel de tip care punea la teșcherea 19.000 de lei pe lună? Apropo la ce mai făcea și gândea (arareori), presa locală ne-a informat că tovu director, de fapt, recidivase, întrucât într-o altă împrejurare a pus echipa de intervenție, îmbrăcată tot în ținuta zeiss, să fure mireasa de la o nuntă. Ca să se simtă fata în trepidații și nuntașii în admirație față de autor. Asta da, finețe!

Drama, tragedia, nenorocirea pățaniei pe țeavă este că un asemenea specimen avea pâinea și cuțitul destinului semenilor săi pe care, cu certitudine (după ce ne-a arătat ce-i poate zeghea) le asorta cu pumnu’ în masă și cu cătușele în vânt (într-o lungă perioadă în care procurorul avea apanajul băgării la bulău). Catastrofa pățaniei este că, drept pedeapsă pentru măgăria afișată (și câte ca ea ori mai grave au rămas neștiute…), sancțiunea revocării din funcția de director de penitenciar l-a adus pe talentatul procuror la fostul său birou. Va să zică, de gestionat o închisoare n-a fost bun, da’ de dat cu piciorul la prezumția de nevinovăție e extra-lux. Căci, spună cine ce-o vrea, după ce-am văzut, inclusiv prestația rușinoasă avută de individ la televizor (chiar și atunci când cocheta cu argumente juridice pe care, ia-le de unde nu erau!), după balul (de)mascat, nici Papa de la Roma nu poate aduce argumente care să facă din rahat bici și din travestit magistrat (care magistrați, vorba unui primar de succes, este, dar-însă numai judecătorii, cum zice regulile europene). Când v-am tot arătat, concret, mârșăviile multor procurori ai organului, ați zis că-s subiectivă. Iaca, mo(n)stră de obiectivitate, neamule!

Andreea CIUCA